După cum vă spuneam în articolul trecut, odată ce am ajuns în Eindhoven am ales să ne plimbăm prin oraș. Cele mai importante muzee din oraș erau închise, așa că am ales să vizităm catedrala St. Catharinakerk (http://www.parochiesintjoris.nl/)
Biserica Sf. Ecaterina din Eindhoven este o biserică romano-catolică, care fost inaugurată în anul 1867, fiind construită pe locul unei vechi biserici datate din anul 1200. Proiectul a fost realizat de arhitectul Pierre Cuypers, după un model inspirat de stilul gotic francez al secolului 13, iar construcţia a durat aproximativ 6 ani. Particularitatea acestei biserici sunt cele două turnuri înalte de 73 de metri, care poarta numele de: Turnul David (turnul dinspre nord) şi Turnul Maria (turnul dinspre sud).
De asemenea, biserica este renumită întrucât în interior există o orgă, care datorită celor 5723 tuburi, este considerată una dintre cele mai mari din Ţările de Jos.
În timpul celui de-al doilea război mondial a fost puternic afectată de bombardamente şi, ulterior, a intrat într-un program de renovare, iar din anul 1972 a intrat în patrimoniul național. Tot în această perioadă de renovare, ferestrele au fost înlocuite cu frumoasele vitralii existente în ziua de astăzi.
Biserica are următorul program de vizitare:
- de luni până vineri între orele 9,30 şi 16,45
- sâmbăta între orele 9,30 şi 16
- duminica 10,30 până la 12,00
Dacă aveți cumva în plan să vizitați Eindhoven, ar fi bine să vă alegeţi ca şi dată, perioada în care se desfăşoară festivalul GLOW (un festivalul al artei oferită de iluminarea artificială).
Ca să vă conving, ar fi bine să urmăriţi următorul videoclip. Pe mine m-a convins 😀
În continuare câteva poze făcute de noi:
Ne găsiți și pe Facebook:
http://www.facebook.com/Bucketlistro
Despre Olanda şi despre Amsterdam am mai scris și aici:
http://www.bucketlist.ro/tag/amsterdam/
Despre Eindhoven am mai scris aici:
http://www.bucketlist.ro/eindhoven-prima-impresie/
http://www.bucketlist.ro/unde-poti-sa-mananci-cele-mai-bune-briose-in-eindhoven/
http://www.bucketlist.ro/eindhoven-peisaje-de-noapte/
http://www.bucketlist.ro/eindhoven-central-station-eindhoven-aeroport/
Pingback: Bazilica Sf. Maria din Cracovia | Bucketlist