Fiind în piața centrală Rynek Główny din Cracovia, am ținut morțiș să urc în turnul primăriei din Cracovia. La prima impresie nu pare ceva ieșit din comun….nu?
Ei bine, uite că e ieşit din comun.
Turnul primăriei are o înclinație de 55 de centimetri faţă de axa verticală, spre vest. Nu e la fel de înclinat ca şi turnul din Pisa, dar e ceva aparte. Ca şi referinţă, turnul din Pisa, în momentul de faţă, are o înclinare de 3,9 metri, iar maximum l-a atins în anul 2001, cu o valoare de 4,5 metri. Datorită unor lucrări de restaurare, au reuşit să reducă pericolul de prăbușire a turnului din Pisa 🙂 . Acest turn s-a înclinat datorită solului instabil, dar turnul primăriei din Cracovia s-a înclinat cu cei 55 de centimetri datorită unei furtuni din anul 1703.
Şi pe mine m-a uimit acest lucru, dar acesta este adevărul. Totuși, ce vânt putea să bată astfel încât să-ţi mute întreg turnul cu 55 de centimetri? 🙂
Ca şi istorie, turnul a fost construit la sfârșitul secolului al XIII-lea. În anul 1524, acest turn a primit şi primul ceas, iar în anul 1680 a fost afectat de un incendiu. Datorită acestui incendiu, vârful turnului a fost refăcut şi înălţat cu 6,5 metri, iar în momentul de faţă a ajuns la o înălţime de 70 de metri. Ataşat de acest turn, era construită si clădirea primăriei, însă aceasta a fost demolată între ani 1817 si 1820.
Pivnițele de sub turn erau folosite pentru a depozita berea, aici găsindu-se şi o sală de tortură care, în momentul de faţă, adăpostește un teatru, o cafenea şi un centru de informare al orașului.
În faţa tunului se găsesc doi lei care au fost aduşi în anul 1960 (când au fost executate lucrări de renovare ale acestui turn) de la Plawowice (Palatul familiei Morstin).
Pentru a urca până în vârful acestui turn trebuie să străbaţi peste 100 de trepte. Traseul nu este uşor deoarece culoarul este destul de îngust şi treptele abrupte. Dar se merită să faceți efortul, întrucât când ajungeți sus vă așteaptă o frumoasă panoramă a pieței Rynek Główny, dar şi a castelului Wawel. La urcare în turn o să treceți printr-o sală unde sunt expuse costume tradițional poloneze, iar în ultima sală, (sala din vârful turnului ) o sa găsiți o expoziție permanentă de fotografie cu imagini reprezentând orașul Cracovia în diferite perioade de timp.
Daca ajungeți în preajma acestui turn, chiar dacă nu aveți răbdare să urcați cele 100 de trepte, vă recomand să încercați berea Okocim (bere poloneză ) de la terasa de lângă turn.
Turnul se poate vizita din luna aprilie până în Octombrie, între orele 10,30 până la orele 18,00, iar preţul unui bilet de adult este de 7 PLN (puţin peste 7 RON).
Ne găsiți și pe Facebook:
http://www.facebook.com/Bucketlistro
Despre Cracovia am mai scris şi aici:
http://www.bucketlist.ro/cracovia-peisaje-de-noapte/
http://www.bucketlist.ro/unde-sa-mananci-in-cracovia/
http://www.bucketlist.ro/cracovia-cum-sa-ti-iei-teapa-la-cazare/
http://www.bucketlist.ro/drum-spre-cracovia/
http://www.bucketlist.ro/bazilica-sf-maria-din-cracovia/
http://www.bucketlist.ro/magazin-de-suveniruri-din-cracovia/
http://www.bucketlist.ro/castelul-wawel-din-cracovia/
3 Responses to Turnul primăriei din Cracovia