Tag Archives: Slovenia

Castelul Predjama din Slovenia

După ce ne-a încântat cu frumosul lac Bled, prietenii noştri Raluca şi Mihai ne prezintă o nouă destinație din Slovenia. Este vorba de castelul Predjama, un castel pe lângă care am trecut de nenumărate ori, dar am tot amânat vizita acestuia. Acum după ce am văzut impresiile lor ne-am hotărât să nu-l mai ratăm şi să-l vizităm cu prima ocazie. Iată impresiile lor despre acest loc:

“Alpii Iulieni ascund locuri fascinante: peșteri, castele, sate încărcate de istorie. Zona Postojna e situată la jumătatea drumului între Ljubljana și Trieste și este renumită pentru Peștera Postojna, care adăpostește formațiuni carstice asemănătoare celor din Peștera Urșilor, din Romania.
Cărțile și documentele mai vechi sau mai noi prezintă strict datele și faptele istorice, foarte rar descriind cetățile și castelele care au fost martori tăcuți la aceste evenimente. În această categorie poate fi înscris Castelul Predjama, care datează din 1247 și în traducere liberă înseamnă “înaintea peșterii”.
Drumul era minunat, dar furia naturii își pusese amprenta asupra copacilor din zonă, retezându-le vârfurile ca și cum, Zeul Eol ar fi mânuit o coasă. E imposibil să ratezi drumul spre satul Predjama, deoarece sunt indicatoare la tot pasul.
În apropierea castelului sunt multe locuri de parcare și când am ajuns noi, fiind ora 10 dimineața, aproape toate erau libere. Parcarea este fără plată!
Castelul impunător se înălța vertical din munte. Drumul, ușor în pantă, ducea spre castel trecând prin fața casei de bilete. Sunt mai multe tipuri de bilete care se pot achiziționa : bilet pentru Peștera Postojna și Castelul Predjama sau bilet simplu pentru vizitarea castelului (9 euro/ persoană; 1 euro / copil sub 7 ani; 4,5 euro/ elevi sau studenți) .

Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia tickets Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din SloveniaCastelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia
De-a lungul timpului, castelul a fost reconstruit de două ori: prima dată ca urmare a distrugerilor produse de războaie și a doua oară în urma unui cutremur devastator. Forma actuală poartă amprenta renascentistă a secolului al XVI- lea.
Fiind printre primii vizitatori ai zilei, ne-am putut bucura de susurul Râului Lovka, ale cărui ape dispar misterios în muntele de sub castel. Castelul avea o aură ușor romantică dată de razele soarelui cald care-i mângâiau zidurile.
Imaginându-mi castelul pe timp de iarnă și vreme mohorâtă, am realizat că priveliștea era ușor sinistră, rece, bântuită. În acest loc s-a filmat un episod din faimosul serial “Vânătorii de fantome”.
Din cărțile de istorie se știe că acest castel fortăreață a fost al cavalerului Erazem Leuger, cunoscut ca Baronul Tâlhar (un fel de Robin Hood al locului). În secolul al XV- lea, Cavalerul Erazem lupta contra Imperiului Habsburgic, fiind aliat cu Matei Corvin, regele Ungariei. Timp de un an, castelul a fost sub asediu, dar nu a putut fi cucerit de habsburgi.  Castelul avea un pasaj secret în Stânca Predjama, care ducea în satul Vipava, de unde se făcea aprovizionarea cu alimente a locuitorilor din castel. Acest pasaj a fost închis în secolul al XVII-lea, pentru ca hoții să nu mai aibă acces la bunurile din castel.
Cavalerul Erazem a rezistat asediului datorită poziției strategice, singurul loc vulnerabil al castelului era toaleta situată la al cincilea nivel, aceasta fiind și zona în care cavalerul și-a pierdut viața  în urma trădării de către un slujitor al său.
În fiecare an, în luna iulie, pe pajiștea de la baza castelului, se organizează Sărbătorile Medievale în cinstea Cavalerului Erazem.
Revenind la vizita noastră, ne-am achiziționat bilete și pășeam agale pe aleea mărginită cu bănci din piatră și viță de vie. Înaintam destul de greu, fiind fascinați cu fotografierea acestei capodopere.
Stâncile cenușii ale muntelui se îmbinau perfect cu zidurile albe ale castelului. Ferestrele erau apărate de obloane cu dungi alb-negru, iar mușcatele roșii erau pata de culoare a locului.
Apropiindu-ne, am zărit o grotă sub castel și am aflat că este una dintre cele mai mari peșteri din Slovenia ce se vizitează doar în perioada mai-septembrie. Persoanele sub 15 ani nu au voie în peștera aceasta, iar accesul se face sub îndrumarea unui ghid profesionist. Poți face cunoștință cu o colonie de lilieci.
Ajungând la castel, nu putem trece fără să remarcăm stema castelului ce tronează pe unul din pereții exteriori. Vremea sau vremurile și-au pus amprenta acestui simbol al Castelului Predjama.

stema castelul Predjama din Slovenia
Intrarea în castel se face trecând peste un podeț din lemn și astfel pătrundem în atmosfera medievală.
Se pot vizita toate cele 5 nivele  cu cele 15 camere. La subsol se află temnița și camera de tortură, iar la nivelurile superioare sunt: camera domnițelor, camera de protocol a cavalerilor, capela, sala armelor, o bucătărie arhaică, totul fiind însuflețit de manechine ce înfățișează personaje medievale.
Zidurile făcute de om se unesc firesc cu stânca muntelui. Totul pare ireal, nu-ți vine să crezi că aceste ziduri au adăpostit oameni. Pe una din terase tronează câteva trofee de vânătoare foarte  valoroase datorită vechimii lor.
Un clopot este atracția unei încăperi de la ultimul nivel, fiecare turist îl bate de trei ori. Fetița noastră a respectat tradiția, iar sunetul clopotului ne-a trimis cu gândul la momentele primejdioase din Evul mediu.
Umiditatea este la ea acasă, în unele zone apa picură din tavanul stâncos, în castel există chiar și un cazan din piatră în care se colectează apa.
Prin intermediul unei scări te afunzi în inima dură a muntelui, spre pasajul secret, blocat în zilele noastre.
Am părăsit castelul vizitând și magazinele cu suveniruri, din care ne zâmbeau domnițe drăguțe îmbrăcate în costume medievale specifice zonei.
Gurmanzii se pot ospăta cu produse tradiționale la Restaurantul Gostilna, care are și o terasă cu vedere la castel.
Cu greu am părăsit zona,care se aglomera văzând cu ochii. Castelul ne atrăgea ca un magnet, iar cardurile aparatelor foto au rămas fără spațiu de stocare.
A fost o experiență deosebită, care ne-a demonstrat încă o dată, deși nu mai era nevoie, că Slovenia este un loc minunat.”

Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia camera de tortura in castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia vedere din castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia intrare in pestera de la castelul Predjama din Slovenia pestera de la castelul Predjama din Slovenia pestera de la castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia Castelul Predjama din Slovenia

Lacul Bled din Slovenia – guest post Raluca

Anul acesta am avut ocazia să admir nişte poze absolut demențiale pe profilele de Facebook ale prietenilor noștri Raluca şi Mihai. Odată ce s-au întors din concediu i-am rugat să ne povestească puţin despre locurile pe care le-au vizitat anul acesta. Au avut parte de un concediu cu foarte mulți kilometri efectuați. Cum pe Mihai îl urnesc mai greu şi mai are de “plătit” o datorie mai veche (un articol cu lăgărele din Niş ), am rugat-o pe soţia lui, Raluca, să ne povestească despre obiectivele văzute. Lacul Bled din Slovenia este primul loc cu care ne încântă:

” Mamă…, aici e PARADISUL ! ” , ne-a spus fetița noastră în vârstă de 7 ani. Această exclamație venită din sufletul ei de copil, însoțită de luminozitatea de pe chipul ei, nu se poate descrie în cuvinte, dar este cea mai pură descriere a acestui loc . Așa începe o poveste minunată, a unui loc binecuvântat de Dumnezeu.
Am ajuns în Bled într-o seară de iunie, ne-am cazat la hotel și, deși oboseala punea stăpânire pe noi (în acea zi vizitând Predjamski Grad și Ljublijana), nerăbdarea ne-a mânat spre malul Lacului Bled. Soarele încă mângâia culmile Alpilor Iulieni și se reflecta în apa azurie a lacului glaciar provenit din Ghețarul Bohinj. Nu prea știam cum vom petrece seara lângă apă, dar destul de repede, după ce am hrănit cu pâine câteva rațe și lebede am aflat ceea ce vom face .
Câțiva nori răzleți au acoperit deodată cerul, iar vântul stârnit, parcă ne trimitea spre hotel, dar noi, perseverenți, am tot înaintat pe malul lacului, stabilind câte un nou punct de finish și realizând un număr impresionant de fotografii. De pe Google Maps știam că este un tunel prin care se circulă doar cu mașina, dar surpriza noastră a fost că autoritățile locale au amenajat malul lacului și pentru pietoni, astfel că, sfidând natura, am tot înaintat, parcă împinși din spate de o forță supraomenească. Treptat, norii s-au împrăștiat și noi am reușit să înconjurăm lacul, parcurgând cei aproape 6 km., având acces la lac pe toate părțile lui, urmând alei pietruite, podețe din lemn sau zone asfaltate. Drumul este ușor de parcurs, iar peisajul fantastic. Cea mai mare temere a noastră au fost țânțarii, dar din fericire, tipul de țânțari întâlnit nu era agresiv și așa am putut admira și număra lebedele și rațele de pe lac, fără nicio problemă, deși insectele roiau în jurul nostru. Noaptea se lăsase peste Bled, dar parcă nu vroiam să mergem la hotel, ne continuam circuitul încărcându-ne cu farmecul locului.

lacul Bled din SloveniaLacul Bled - SloveniaLebedele si ratele de pe lacul BledLacul Bled din Slovenia Lacul Bled din Slovenia Lacul Bled din Slovenia Lacul Bled din Slovenia Lacul Bled din Slovenia Lacul Bled din Slovenia Lacul Bled din SloveniaLacul Bled din Slovenia Lacul Bled din Slovenia Lacul Bled din Slovenia Lacul Bled din Slovenia Lacul Bled din Slovenia Lacul Bled din Slovenia Lacul Bled din Slovenia Lacul Bled din SloveniaBiserica Sf Maria de pe insula din Lacul Bled Slovenia Biserica Sf Maria de pe insula din Lacul Bled Slovenia Biserica Sf Maria de pe insula din Lacul Bled Slovenia Biserica Sf Maria de pe insula din Lacul Bled Slovenia Biserica Sf Maria de pe insula din Lacul Bled SloveniaLacul Bled din Slovenia noaptea noapte pe lacul BledCastelul din Bled si biserica Sf Martin

A doua zi, dis de dimineață, după un mic dejun copios, ne-am grăbit să salutăm lebedele și rațele, care deveniseră prietenele fetiței noastre. Ne-am oprit la centrul de informare, de unde am aflat că putem face turul lacului cu trenulețul care circula la fiecare 15 minute, cu trăsura, puteam închiria biciclete sau puteam survola lacul la bordul unui avion sau al unui balon cu aer cald.
De data aceasta, noi am ales să mergem cu mașina la parcarea de lângă campingul de 4*. Am plătit 10 euro pentru toată ziua. Din dorința de a realiza fotografia perfectă, am hotărât să urcăm pe munte pentru a vedea lacul de sus. De la recepția hotelului și de la Centrul de Informare Turistică aflasem că este un traseu de dificultate redusă ( nu vreau să știu ce înseamnă pentru ei dificultate mare ). Urmând indicatoarele și cu ajutorul unei hărți am început ascensiunea spre piscuri înalte, fără a ști ce ne aștepta. Conform indicațiilor primite, traseul ar fi trebuit parcurs în 40 – 50 de minute, dar prin pădure totul pare mult mai dificil, în special când mâna omului nu intervine și natura își urmează cursul firesc. Trecând peste arbori doborâți de furtună, am ajuns la o răscruce de drumuri și din greșeală am ales drumul spre Vârful Velika Osojnica în loc de cel spre Vârful Mala Osojnica. Traseul fiind tot mai solicitant, urcând pantele abrupte și suflând tot mai greu, am ajuns în vârf, dar dezamăgirea noastră a fost maximă când am văzut că ne îndepărtasem de lac și priveliștea nu era cea pe care o văzuse soțul meu pentru prima dată în anii ’90 într-o vedere și nici cea din imaginile văzute de curând pe net.

Castelul din Bled - Slovenia Castelul din Bled - Slovenia Castelul din Bled - Sloveniabiserica Sf Martin din Bledrata pe lacul Bled biserica Sf Maria din Bled  biserica Sf Maria din Bled  biserica Sf Maria din Bledindicatoare spre vârful Mala Ostojnica
Ne-am întors, dar nu am renunțat, cu toate că traseul ne solicitase la maxim. Nu puteam pleca de pe munte fără pozele mult dorite, indicatoarele nu prea ne ajutau, dar cu o ultimă speranță, soțul meu s-a îndreptat spre o zonă nouă. Strigătul victorios ne-a adus lângă el și în acel moment copilul nostru a decretat “AICI E PARADISUL”. Era locul perfect, cu panorama din vederile ce se vindeau la magazinele de suveniruri. Două bănci îndreptate spre lac și un parapet metalic ne trezeau la realitate în acel colț de Rai. Ne aflam la 685 m altitudine, pe Vârful Mala Ostojnica, fapt dovedit de harta amplasată în acel loc. Am rămas pur și simplu fără cuvinte, în aer răsunând numai declanșatoarele aparatelor foto. Eram ca niște paparazzi, vroiam să surprindem totul ca nu cumva să ne trezim și să ne dăm seama că a fost doar un vis. Din locul în care ne aflam se vedeau în linie dreaptă insula în formă de lacrimă din mijlocul lacului – Castelul Bled (cel mai vechi castel din Slovenia, datează din 1011, situat pe o creastă deasupra lacului) – și Biserica Sfântul Martin, o biserică albă, cu un acoperiș deosebit de frumos.

Lacul Bled din Slovenia privit de pe vârful Mala Ostojnica Lacul Bled din Slovenia privit de pe vârful Mala Ostojnica Lacul Bled din Slovenia privit de pe vârful Mala Ostojnica Lacul Bled din Slovenia privit de pe vârful Mala Ostojnica Lacul Bled din Slovenia privit de pe vârful Mala Ostojnica
Urcușul ca urcușul a fost anevoios, liniștea din vârful muntelui ne-a dat forțe proaspete, dar a urmat COBORÂREA. Urmând un traseu străjuit de o balustradă din lemn, totul părea ușor, până când am coborât niște trepte metalice, destul de abrupte, apoi drumul a devenit aproape imposibil printre rădăcini, crengi, copaci doborâți și stânci. La un moment dat, am crezut că va trebui să ne întoarcem la traseul pe care urcasem, dar depășind obstacolele, am ajuns, în final, la poalele muntelui plini de pământ și frunze, cu picioarele tremurându-ne. Pe malul lacului buna dispoziție a revenit ca prin farmec odată cu apariția rățuștelor. Una dintre dorințele copilului a fost să se plimbe cu barca pe lac. Am remarcat că nu exista niciun mijloc de transport pe apă motorizat, în acest fel ei păstrează apele atât de curate. Accesul pe insulă se poate face cu: canoe; cu bărcile cu acoperiș (pletna) care pot transporta mai multe persoane, conduse de un vâslaș cu două rame ; sau cu ajutorul unor bărci pentru familii, vâslașul fiind în acest caz capul familiei.

coborarea de pe vârful Mala Ostojnica coborarea de pe vârful Mala Ostojnica coborarea de pe vârful Mala Ostojnica coborarea de pe vârful Mala Ostojnica
Alegerea noastră a fost o barcă din lemn, în formă de lebădă (10 euro pentru o oră) și am început să alunecăm pe luciul apei. Documentându-ne anterior aflasem că lacul are lungimea de circa 2 km, lățimea 1,5km și adâncimea maximă 30 metri. În jurul bărcii noastre înotau nestingheriți pești de diferite mărimi, părea ireal cât de clară era apa. Am ajuns pe insula monument cultural și istoric. Coborând din barcă ne-am trezit în fața unui șir de 99 de trepte care duceau la Mănăstirea Sfânta Maria din centrul insulei.
Fiind sâmbătă, pe insulă se desfășura ceremonia religioasă a unei nunți. Totul părea de poveste și astfel ne-am amintit de o legendă legată de acest loc, conform căreia mirele trebuie să-și urce mireasa în brațe până la biserică, fără a scoate niciun cuvânt, pentru a avea o căsnicie trainică și fericită. Ne-a impresionat și turnul cu clopotniță al bisericii înalt de 52 metri, din care se poate vedea tot ce este în jur. Inițial, am crezut că vom avea nevoie de mai mult timp pentru a vedea insula, dar acest lucru se face rapid. Am fost surprinşi să descoperim în acel loc o cișmea cu apă potabilă, dar și câteva magazine de suveniruri, un mic bar, dar și o gelaterie de familie. Am mâncat una dintre cele mai bune înghețate de casă ( o recomand din inimă pe cea de ciocolată neagră). Prețul unui glob de înghețată este 1,5 euro.
Am revenit la barcă pentru că ora aproape trecuse și vâslind spre mal ne-am amintit că mai aveam de făcut ceva în acest loc de vis : o baie în lac. Pe malul lacului sunt amenajate 2-3 plaje private, dar și o plajă gratuită, situată în apropierea campingului. Temperatura apei este destul de scăzută, nu cred că depășește 26- 28 grade, dar senzația de frig dispare rapid când începi să înoți alături de minunatele lebede mute și de rațele sălbatice, care vin foarte aproape. Cu greu ne-am despărțit de acest Paradis, nu înainte de a mai face un tur al lacului, de această dată cu mașina, pentru a vedea totul din alte unghiuri și din alte perspective. Bled este locația ideală, în care merită să mergi în orice anotimp; peisajele sunt fantastice, locuri de cazare sunt pentru toate gusturile și buzunarele, iar cine are nevoie de relaxare totală poate apela la tratamentele cu apă termală. Frumusețea, calmul, puritatea locului fac din acest colț de Rai unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Europa, un loc în care vrei să rămâi o veșnicie. În continuare, vă las în compania celor mai reușite fotografii din acest loc.

Lacul Bled Lacul Bled Lacul BledBled Lacul Bled si biserica Sf Maria de pe lacul Bledcu barca pe lacul Bled din SloveniaTrepte spre biserica Sf Maria din Bled Trepte spre biserica Sf Maria din BledBiserica Sf Maria - lacul Bled Slovenia

3. Maribor – capitala europeana a culturii in 2012

Maribor, Slovenia

Sunt puține orașele pe care doresc să le revăd, la fel și filmele. Am considerat mereu că viaţa e prea scurtă pentru a te reîntoarce des în trecut. Nu am sa scriu de data aceasta despre orașul pe care l-am (re)văzut de cele mai multe ori, cu aceaşi bucurie a începutului, ci despre al doilea oraș al Sloveniei, ce m-a determinat să-l revăd, în același an. În Maribor se poate ajunge în o ora jumate cu trenul din Graz. Acolo, eram la un curs de primăvara de matematici speciale, statistică și probabilități. Dus- intors, cu trenul accelerat, din Graz biletul a costat 14euro. Am plecat dimineața la prima oră și am avut la dispoziție o zi întreagă să-l descopăr. Știam că în Maribor am să găsesc ulei de dovleac de calitate superioară și pot să cumpăr un vin mai deosebit pentru a sărbătorii de Florii. Maribor se poate mândri cu cea mai veche sticla de vin din lume. Am ales un vin rosu demi-sec ca și suvenir, și vă asigur că a fost excelent. Pentru cunoscători, orașul cu siguranța rezervă multe surprize plăcute atât din punct de vedere al vinotecilor cât și al cramelor. Salatele, asezonate cu uleiul de dovleac sunt un adevărat deliciu, cu siguranță mai bune decât cele din Graz ;). A doua oara am ținut sa-l prezint și prietenilor mei, și l-am ales ca și punct intermediar în traseul nostru pentru concediu. Am vrut să explorăm puțin și ținutul dragonilor înainte de a cuceri drumurile alpine. Din Timișoara până acolo am făcut peste 600km, în mare parte pe autostradă, tranzitând Ungaria. Am considerat o distanță suficientă pentru o prima zi de condus în concediu, iar pentru cazare am ales: hotel Piramida.  Anul aceasta, cu toate că fost desemnată capitala europeană a culturii nu a mai fost pe lista mea de călătorii.

Ce puteți vizita în Maribor: muzeul vinului (old wine house), turnul de apa, insula Maribor, castelul, primăria, teatru și opera, bisericile, promenada pe malul râului Drava, unde sunt multe lebede, parcul botanic pe o suprafață de câteva zeci de hectare, și multe altele. Site-ul oficial pentru turism: http://maribor-pohorje.si/recommended.aspx .