Ohrid, Macedonia – guest post Mihai Bogdan

            Deși, cu ceva timp în urmă, am primit câteva mail-uri cu guest posturi de la niște prieteni virtuali (amici pe unele rețele de socializare, dar în viața reală încă nu ne-am întâlnit)  care şi-au exprimat dorința de a publica impresiile lor de călătorie pe blogul meu, i-am refuzat politicos şi am motivat pe faptul că acele guest post-uri erau  legate de destinații prin care am fost şi eu, dar despre care încă nu am apucat să public nimic pe  acest blog.

            De la lansarea blogului m-am hotărât să nu public niciun articol de la persoane pe care încă nu le-am cunoscut în viaţa reală sau posturi cu informație pe care nu pot să o verific.

            Zilele trecute, un foarte bun prieten a trecut pe la mine să-mi povestească despre cum şi-a petrecut concediul din anul acesta. Îmi era dator să-mi povestească impresiile lui de călătorie datorită faptului că la planificarea acestui concediu ne-am întâlnit de mai multe ori şi am discutat despre obiective, trasee, condiţii de călătorie etc. În plus, mai dorea să vadă şi câteva fotografii pe care le-am realizat, dar pe care nu le-am postat pe nicio reţea de socializare şi nici pe blog deoarece sunt mai personale.

            Aşa se face că la întoarcerea lui Mihai din concediu am avut prilejul să ascult nişte povești care m-au fascinat şi, cu această ocazie, l-am rugat să-mi pregătească câteva guest post-uri.

            Despre Mihai pot să vă spun că e cel mai pasionat fotograf pe care l-am întâlnit vreodată. Deşi face acest lucru doar din plăcere, pot să spun că o face cu mult mai bine decât mulţi fotografi profesioniști. Poate să cânte fericit ”intro-ul” piesei celor de la Partizan ( Fata mea) deoarece ….. are cu ce se lauda :), a investit mii de euro în aparatura foto. Şi, totodată, mai spun că el este ”vinovatul” pentru faptul că m-a prins şi pe mine microbul cu fotografiatul.

             Așa că, vă prezint impresiile lui din acest concediu:

             “Am ales destinaţia vacanţei pentru anul 2013, Grecia. Era o ţară pe care nu o vizitasem până acum şi aflasem de la prietenul nostru, Ovidiu, câteva lucruri care m-au atras . Drumul către destinaţie urma să fie parcurs cu maşina în 3 etape:

            1. Oradea-Niş (Serbia) 520km

            2. Niş-Skopie-Ohrid (Macedonia) 400km

            3. Ohrid-Leptokarya (Grecia) 320km

            Oraşul Ohrid avea să fie genul acela de loc în care fi păcat să nu ajungi măcar o dată în viaţă. Sper, din suflet, să mai ajung încă o dată acolo.

            Cu undeva peste 42.000 locuitori, acesta este cel mai mare oraş de pe malul lacului care poartă acelaşi nume. Lacul Ohrid aparţine Macedoniei şi Albaniei. Lacul este înconjurat de munţi şi are o altitudine de aproape 700m.

            În seara când am ajuns pe malul lacului, deşi luna “lui cireşar” începuse, acesta ne-a primit ostil, cu o temperatură de 11 grade, o ploaie rece, vânt puternic şi valuri care inundau faleza, îndemnându-ne parcă să plecăm de acolo.

             Ca şi cum vremea potrivnică nu era de ajuns, vila la care aveam rezervarea pentru acea noapte părea de negăsit şi, după ceva emoţii, am ajuns la adresă, dar casa din dreptul destinației nu părea deloc ceea ce ne rezervasem, cu toate că în dreptul ei era un panou pe care era trecut numele vilei: Villa White Lake. Arăta ca într-un film de groază…, veche, cu o lumină slabă, ce lăsa să se vadă prin geamuri un interior din perioada interbelică.

            Cu inima strânsă am sunat la uşa de la intrare, iar după câteva secunde se aprinde o lumină în spatele uşii şi prin geamul mat şi murdar al acesteia se apropie o siluetă şchiopătând. Uşa se deschide, iar prin crăpătura acesteia apare o bătrână la vreo 70 ani, sprijinindu-se de un cadru metalic. O salutăm şi îi spunem în engleză că avem rezervare acolo. Ne spune ceva în limba ei şi dispare lăsând uşa întredeschisă. Aşteptăm 2-3 minute până când în uşă apare soţul bătrânei care, într-o engleză stâlcită, ne spune să aşteptăm puţin că apare imediat proprietarul vilei.

            În scurt timp apare proprietarul, Emil, care ne conduce prin curtea îngustă înspre spatele casei, unde apare vila în care urma să înnoptăm. După ce am intrat în vilă lucrurile încep să se schimbe, iar sintagma ”afară-i vopsit gardul, iar înăuntru-i leopardul” pare să se aplice pe dos.

            La intrarea în camere acestea arătau foarte bine, întocmai ca cele pe care le rezervasem, cu un mic minus în privinţa băilor. La solicitarea noastră, Emil, ne recomandă un restaurant drăguț, cu specific italian, Stazione, ce se afla în apropiere, unde putem să cinăm la preţuri super decente. După cei 400 de km parcurşi de la Niş, vizitarea capitalei Skopie şi a Canionului Matka, am luat cina şi, înfriguraţi, am căzut într-un somn adânc.

            A doua zi, lumina puternică a soarelui pătrunzând indirect prin geamurile care dădeau spre lac a întrerupt somnul nostru pe la 6:30. Acum, din geam, peisajul era cu totul diferit. Lumina caldă a soarelui, cerul senin şi lacul liniştit ne chemau afară, ne spuneau: nu mai dormiţi, nu mai pierdeţi vremea, veniţi să ne vedeţi, am alungat vântul, frigul, ploaia şi norii pentru voi! Haideţi afară! Cred că un echipaj de pompieri când primeşte alarma de incendiu nu s-ar fi putut echipa mai repede decât noi. Împreună cu fiica şi soţia mea, am luat rucsacul cu aparatul foto în spate şi, fără să parcurgem mai mult de 20 de paşi, eram deja pe malul lacului. Prietenii noştri cu care venisem încă dormeau, lumina neputând să-i invite afară având roletele geamurilor coborâte.

            Ce aer curat, ce soare, ce albastru era cerul! Am luat-o la pas pe aleea de pe mal, proaspăt spălată de valurile din timpul nopţii, spre centrul oraşului, care era la maxim 500 metri. În drumul nostru admiram apa limpede a lacului, în care mii de peşti înnotau în voie.    La apropierea de micul port al oraşului, unde erau ancorate bărci de agrement şi pescuit, un domn cărunt cu o privire caldă, cu faţa arsă de soarele regiunii montane, simpatic, ne întâmpină şi ne invită, vorbind foarte bine engleza, să facem o plimbare cu barca dânsului. De obicei când sunt abordat de cineva necunoscut sunt circumspect, mă gândesc că persoana respectivă vrea să profite de mine şi încerc să ţin “garda sus”. Acest domn avea însă ceva special, era deosebit, avea ceva care-l diferenţia de ceilalţi barcagii, mai târziu când eram în barcă cu dânsul aveam să aflăm că fusese profesor de economie, iar soţia sa este medic in Ohrid. S-a oferit să ne ofere o plimbare cu barca pentru 10 Euro/ 3 persoane. Noi aşteptând să se trezească prietenii noştri i-am mulțumit pentru ofertă şi i-am transmis că vom reveni îndată ce aceştia se vor trezi.

             Domnul nostru, Bobi Nikolovski, fin psiholog, mi-a atins însă “coarda sensibilă” afirmând că acum, la primele ore ale dimineţii, pozele pe care le voi face vor ieşi mult mai frumoase decât peste o oră, când soarele va urca mai mult pe cer, lucru perfect adevărat, cele mai bune momente pentru fotografiat fiind dimineaţa şi pe înserat. Ne-a propus suma de 7 Euro să plecăm numaidecât pe lac şi, în plus, la trezirea prietenilor noştri, să ne plimbe pe lac, din nou, gratuit, împreună cu ei. Scăderea ofertei a contat puţin în luarea deciziei, decizia era luată deja prin faptul că blândeţea, veselia şi modul său de abordare te făceau să nu-l poţi refuza.

            Sărim în barca care poate adăposti vreo 10-15 persoane, Dl Bobi ridică ancora, apoi cu o mişcare scurtă trage de sfoara care porneşte motorul şi, încet, încet ne îndepărtăm de mal.          Din păcate nu am capacitatea literară de a reda bucuria dată de călătoria pe lac. Domnul Bobi, o adevărată enciclopedie, a început să ne vorbească despre lacul Ohrid. Din vorbele lui se simţea mândria că este balcanic, că apreciază viaţa liberă pe care o are. Era mândru de stilul său de viaţa, de orăşelul mic şi plin de istorie în care trăieşte.

            Am aflat că lacul a fost declarat, în anul 1979, parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, are adâncimea maximă de 300 metri şi o lungime de peste 30 de km.

            Cu ani în urmă, domnul Bobi lucrase în Skopie, dar a preferat să vină în Ohrid, departe de agitaţia citadină, unde are mai multă linişte, iar natura este în jurul său. Ne spunea că lacul Ohrid este respectat de localnici, că din fundul lacului izvorăște apa care împrospătează lacul, apa lacului este folosită de locuitori şi că nu există sisteme de canalizare care să deverseze apele menajere în el. Toate sistemele de canalizare sunt colectate şi transportate într-o staţie de epurare situată undeva la 20-30 de km spre nordul oraşului şi abia după filtrarea apei aceasta este eliberată în natură. Povestea faptul că majoritatea locuitorilor sunt de religie ortodoxă 80%,  urmaţi de musulmani (aproape 20%). Majoritatea populaţiei 80% este formată din macedoneni şi 20% albanezi, turci şi alte naționalități.

            Aflăm că oraşul, supranumit Ierusalimul din Balcani, avea la un moment dat 365 biserici, câte zile sunt într-un an, adică câte o biserică pentru fiecare zi.

            La sfârşitul călătoriei pe minunatul lac, n-am putut să nu-i ofer cei 10 euro, ceruţi iniţial, deşi învoiala fusese pentru 7 euro. Fiind încântat de compania noastră ne-a invitat la o cafea la bordul bărcii sale. Iniţial, am crezut că are cafea gata preparată, dar surpriza a fost mare când, de sub o bancheta din barcă, a scos la iveala o minibutelie şi un ibric. Nu ştiu cum a zburat timpul, dar cafeaua parcă s-a făcut instant. Nu cred că am savurat vreodată o cafea în felul acela, în plus avea un gust excelent.

            I-am promis că vom scrie un articol despre vizita făcută în Ohrid şi ne-a invitat să privim pe internet primul film care apare la simpla căutare, pe Google, a cuvintelor: CNN Ohrid. In mini-reportajul făcut de renumitul reporter CNN, Nic Robertson, apare şi dl. Bobi, căruia reporterul CNN îi ia un scurt interviu. Vă recomand să-l vedeţi!

            Apoi, am revenit la hotel, i-am luat pe prietenii noştri şi am făcut a doua plimbare cu barca. De data aceasta ghidul nostru ne-a lăsat pe o parte a insulei unde am urcat direct spre biserica Sf. Ioan (Church of St John at Kaneo). Mai sus am întâlnit un site arheologic numit Plaosnik, învecinat cu o superbă biserică medievală Sf. Pantelimon. Paşii ne-au călăuzit apoi spre cetatea lui Samuel (Samoil’s Fortress), fortificaţie străveche care dăinuie culmile muntelui de lângă lac. Spre centru oraşului, am trecut pe lângă amfiteatrul construit de romani şi folosit pentru lupte între gladiatori.

            Totodată, în drum spre centrul oraşului am întâlnit mai multe biserici, una mai superbă ca cealaltă. Centrul oraşului are o stradă cu multe magazine – un bazar macedonean. Lucrul predominant, aflat la vânzare de către comercianţii de la tarabe şi magazine, era reprezentat de către bijuteriile cu „perle de Ohrid”.  Din câte am înţeles sunt fabricate acolo din cochiliile scoicilor din lac.

            Pe la orele amiezii “am ridicat ancora” spre Grecia, însoțiți fiind, de liniștea sufletească primită în dar din partea orășelului antic.

            La revedere OHRID!

            Prin amabilitatea prietenului meu Ovidiu, promit să revin cu noi amănunte despre capitala Skopie, Canionul Matka si orașul Niș (lagărul de concentrare nazist din Niș, turnul cu cranii și cetatea orașului).

            Cu bine,          Mihai Bogdan

Ne găsiți și pe  Facebook:

http://www.facebook.com/Bucketlistro