Tag Archives: Sibiu

Unde poți să găsești cele mai frumoase globuri pentru pomul de Crăciun

Unde pot să găsesc cele mai frumoase globuri de Crăciun?
Aceasta a fost întrebarea care m-a frământat de când am început să umblu pe la târgurile de Crăciun. Îmi doream să găsesc nişte globuri pictate manual care să dea un aer aparte bradului de Crăciun din casa noastră. Anul trecut când am vizitat târgul de Crăciun de la Bruxelles am căutat cam pe la toate căsuţele să-mi cumpăr aşa ceva, dar cam tot  ce am găsit erau nişte kitsch-uri, ce nu meritau nici 10 bani. A urmat târgul meșterilor populari din Oradea, de astă-vară în care la fel am sperat să găsesc un meșter care să lucreze în sticlă şi care, pentru perioada sărbătorilor de iarnă, se va orienta pentru a produce globuri de iarnă, dar nu a fost aşa. Am zis că totuşi să încerc şi la mini târgul de Crăciun din Debrecen, dar nici aici nu am avut noroc. Sincer îmi cam pierdusem orice speranţă să găsesc ceva care să mă impresioneze.
Cum ne programasem să plecam la târgul de Crăciun din Sibiu, din vorba în vorbă cu prietenii de pe Facebook, am aflat ca în cadrul târgului o să găsesc o căsuţă în care se vor vinde globuri de Crăciun şi mai exista şi posibilitatea de a le personaliza. Chiar doream acest lucru deoarece vroiam să-i facem şi fetiţei noastre un glob personalizat pentru primul ei Crăciun. Ok…. eram super încântat de acest lucru şi aşteptam cu nerăbdare să ajung la Sibiu.
Înainte cu o seară de a pleca spre Sibiu, îi las un mesaj unei prietene din Sibiu să văd dacă nu o găsim prin oraş să ieşim la o cafea,… la o poveste. Este vorba de o prietenă cu care am avut ocazia să facem două excursii împreună, o excursie în Paris şi un concediu în Zakynthos. Din păcate era plecată din oraş şi nu puteam să ne întâlnim, dar la fel, din vorbă în vorbă, ajung să o întreb dacă nu a vizitat târgul şi dacă a văzut căsuţa cu globurile personalizate. Auzind cam ce-mi doresc să fac îmi spune că dacă vreau să-mi cumpăr ceva mai aparte să caut firma Colartis din Sibiu şi-mi şi dă adresa, deoarece ea a fost anul trecut pentru o comandă la această firmă. Ba, mai mult îmi şi trimite câteva poze cu globurile pe care le-a  comandat. Eram super încântat…. era exact ce-mi doream să cumpăr 🙂
Şi iată-ne ajunşi în faţa atelierului, o căsuţă mică, pe o stradă neasfaltată si plină de gheaţă de pe care, sincer, nu mai speram să putem ieşi vreodată. Intru în atelier şi dau exact de patronul firmei care lucra de zor. Sufla în sticla încinsă şi făcea globurile din sticlă. Îi spun cam ce doresc şi mă pofteşte în atelierul în care se realiza pictura. Ceea ce a urmat, numai portofelul meu mai ştie, ne-am cheltuit toţi banii care-i aveam la noi pe aceste globuri. Norocul nostru a fost că la acest atelier nu au avut şi POS că altfel cred că apelam şi la carduri. Cel mai bine vă las să le admiraţi în fotografiile următoare.
PS. Ruxi, pe această cale îţi mulţumesc foarte mult pentru recomandare.

Atelier Colartis - cele mai frumoase globuri decorate manual pentru pomul de Crăciun Atelier Colartis - cele mai frumoase globuri decorate manual pentru pomul de Crăciun Atelier Colartis - cele mai frumoase globuri decorate manual pentru pomul de Crăciun Atelier Colartis - cele mai frumoase globuri decorate manual pentru pomul de Crăciun glob Colartis - cele mai frumoase globuri decorate manual pentru pomul de Crăciun Expozitie Colartis - cele mai frumoase globuri decorate manual pentru pomul de Crăciun Produse Colartis - cele mai frumoase globuri decorate manual pentru pomul de Crăciun Colartis -  globuri decorate manual pentru pomul de Crăciun Colartis -  globuri decorate manual pentru pomul de Crăciun Colartis -  globuri decorate manual pentru pomul de Crăciun Colartis - cele mai frumoase globuri pentru pomul de Cr?ciun Colartis -  productie globuri personalizate

Şi…  globurile cumpărate de noi de la Colartis Sibiu:

globuri cumparate de la Colartis pentru pomul de Crăciun

Colartis - cele mai frumoase globuri pentru pomul de Crăciun Colartis - cele mai frumoase globuri pentru pomul de Crăciun Colartis - cele mai frumoase globuri pentru pomul de Crăciun Colartis - cele mai frumoase globuri pentru pomul de Crăciun

Ne găsiți și pe Facebook, Twitter, Youtube, Google +:

http://www.facebook.com/Bucketlistro

http://twitter.com/bucketlistro

http://www.youtube.com/user/bucketlistro

google.com/+BucketlistRo

Tunelul de lumini din centrul Sibiului

    Ei bine, motivul principal pentru care am ținut neapărat să ajungem în weekend-ul care tocmai a trecut prin Sibiu a fost montarea, în premieră pentru România, a unui tunel luminos, construit din becuri de tip LED, de către Primăria Municipiului Sibiu împreună cu firma italiană De Cagna. Bineînțeles, cu această ocazie, am pușcat doi iepuri dintr-un foc, am participat la acest eveniment şi am vizitat târgul de Crăciun din Sibiu.
Deşi, în primă fază, am dorit să facem doar o simplă oprire prin Sibiu şi să plecăm mai departe, am avut o plăcută surpriză pe booking.com, să găsim o cameră la un hotel la un super preț, care era exact ce ne doream, adică foarte aproape de Târgul de Crăciun şi cât mai “child friendly” deoarece, spre acest eveniment, am pornit cu fetiţa noastră.
Într-adevăr, hotelul era conform descrierilor de pe Booking şi de pe Tripadvisor. Când am făcut rezervarea am specificat că dorim un pat matrimonial, dar am uitat să menționăm că o să ajungem şi cu o fetiţă de aproape cinci luni.  Spre bucuria mea, la recepție m-au liniștit prin faptul că nu era nicio problemă din partea lor, ba chiar mai mult ne-a întrebat dacă nu dorim şi un pătuţ pentru fetiță. Bineînţeles că am luat această facilitate şi imediat după ce a făcut formalităţile pentru check-in recepţionera a pornit să ne prezinte camera şi să ne aducă acel pătuţ pentru bebeluși. Când am intrat în cameră am avut plăcuta surpriză să găsim cel mai lat pat în care am dormit vreodată. Am primit camera cu numărul 11 – Luxembourg şi era exact cum ne doream. După ce am văzut ce pat imens avem în cameră nu ne-am mai dorit să o punem pe fetiţă în acel pătuţ, ci să doarmă în pat cu noi.

Hotel Casa Luxemburg Sibiu- Camera 11 Hotel Casa Luxemburg Sibiu- Pat imens in  camera 11 Hotel Casa Luxemburg Sibiu- Birou camera 11 Hotel Casa Luxemburg Sibiu- Baia camera 11
Singurul inconvenient al acestui hotel este referitor la locul de parcare. În faţa hotelului, în Piaţa Mică este organizată o parcare din partea Consiliului Local Sibiu, unde preţul pe oră de parcare este de 2 Ron. Pentru a parca pentru o perioadă mai lungă e recomandat să scoţi maşina din această parcare şi să cauți un loc de parcare pe străzile lăturalnice. Oricum, din partea hotelului primeşti la recepţie, în mod gratuit, tichete de parcare pentru acele străzi.

Piata Mica Sibiu si turnul Sfatului Sibiu Piata Mica Sibiu
Pentru masă am ales tot un restaurant din acea clădire în care, sincer, ne-am simțit ca la o creșă, în sensul bun al cuvântului.  Aproape la fiecare masă era câte o familie cu un copil micuț. In interiorul acelui restaurant era organizat un mic spațiu de joacă pentru cei mici. O idee super, laşi copilul în acel spaţiu de joacă, iar tu ca şi părinte poţi să stai liniştit la masă şi să-ţi vezi de ale tale.
Bun, dar să revin şi la tunelul de lumini , principalul motivul pentru care am ales să vizitam Sibiul în acest weekend.
Tunelul luminos a fost montat pe strada Nicolae Balcescu, cu ocazia evenimentului Sibiu Lights and More. A avut o înălțime de 24 de metri şi o lungime de 40 de metri, iar construcția a fost realizată din peste 55000 de leduri. Costul acestui eveniment s-a ridicat la peste 20.000 de euro, dar a meritat pe deplin acești bani.
In continuare câteva poze si un clip video de la acest eveniment, dar şi de la Târgul de Crăciun Sibiu:

Targul de Craciun din Sibiu Targul de Craciun din Sibiu Targul de Craciun din Sibiu - Atelierul lui Mos Craciun Targul de Craciun din Sibiu - Plasa de Stele Plasa de Stele Plasa de Stele - Targul de Craciun din Sibiu Targul de Craciun din Sibiu - Decoratiuni de sarbatoare Targul de Craciun din Sibiu - Jucarii pentru copii Targul de Craciun din Sibiu - Cadouri decorative Targul de Craciun din Sibiu - Plasa de stele si bradul din piata Targul de Craciun din Sibiu - casuta cu artizanat Targul de Craciun din Sibiu - prin targ Targul de Craciun din Sibiu Targul de Craciun din Sibiu Tunelul de lumini Sibiu - Lights and More Str Balcescu Tunelul de lumini Sibiu - Lights and More - 55000 led-uri Tunelul de lumini Sibiu - Lights and More Tunelul de lumini Sibiu - Lights and More Tunelul de lumini Sibiu - Lights and More Tunelul de lumini Sibiu - Lights and More Tunelul de lumini Sibiu - Lights and More Tunelul de lumini Sibiu - Lights and More - intrare Tunelul de lumini Sibiu - Lights and More Turnul Sfatului din Sibiu

Ne găsiți și pe Facebook, Twitter, Youtube, Google +:

http://www.facebook.com/Bucketlistro

http://twitter.com/bucketlistro

http://www.youtube.com/user/bucketlistro

google.com/+BucketlistRo

5. Sibiu – pur si simplu ‘ausgezeichnet’

Sibiu Romania

Oarecum din superstitie, am hotarat sa nu intrerup miniseria ad-hoc de capitale europe ale culturii, fara a treia. Si pentru ca avem si una autohtona, povestioarele de azi vor avea ca subiect Sibiul.  Am trecut de multe ori prin Sibiu, dar de fiecare data, am reusit sa imi fac cateva ore, sa-l respir. Prima data, cand l-am descoperit eram in excursie cu clasa, la liceu. Nici nu-mi mai amintesc exact ce clasa eram, parca a 10-a. Imi amintesc doar Piata Mare cu cladirile ce au acoperisuri cu sprancene, muzeul Brukenthal cu picturile lui Stefan Luchian, Tonitza si Grigorescu si podul mincinosilor, pe care incercam sa spun si eu cea mai gogonata minciuna sa vad daca ma scutura sau nu..

Nu l-am vazut cat timp a fost capitala europeana a culturii, dar am magnetul pe frigider din perioada respectiva de la prietenii mei care l-au vizitat intr-o zi geroasa de toamna tarzie. Intre prima intalnire si urmatoarele au trecut destui ani. Ne-am oprit acolo in drumul nostru spre Transfagarasan, am revenit dupa nunta unor prieteni sa vedem Muzeul Astra (pe care in doua vizite de cate o zi nu am apucat sa-l terminam de explorat), iar ultima data, acu-s putine zile am mers special sa-mi ascult trupa preferata in concert. De fiecare data l-am (re)gasit radiant, modern, o combinatie echilibrata intre rigurozitatea nemteasca si calmul transilvanean.

Semnificatia emblemei o gasiti aici:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Stema_sibiu_sibiu.png