Când am ajuns în stațiunea Kaprun, la punctul de informare turistică din zonă am primit şi recomandarea să vizităm cascada Krimm (Krimmler Wasserfälle) . De asemenea, pe pagina oficială de internet a acestui punct turistic cascada este lăudată ca fiind una dintre cele mai mari din Europa. Eiii!… asta e chiar culmea. Doar în Norvegia sunt peste 50 de cascade care au înălţimi mai mari decât a celei sus menţionate. Dacă căutaţi pe World Waterfall Database, o să vedeţi că nici în Austria nu e considerată ca fiind cea mai mare. Această cascadă e întrecută, la înălţime, de alte două cascade, precum Walcherfall, pe care am văzut-o în drumul nostru spre Grossglokner şi de cascada Seebachfall. Dar asta e, trebuie să se folosească de o promovare turistică cât mai puternică. Doar aşa reuşesc să adune aproximativ 400.000 de turişti anual pentru acest obiectiv turistic.
Într-adevăr, cascada Krimm o consider ca fiind una dintre cele mai frumoase cascade pe care am văzut-o până acum prin Austria. Pe motivul că Austria încă mai are să ne ofere foarte multe locuri frumoase de vizitat, ne dorim să străbatem această ţară în lung şi-n lat şi sperăm să mai descoperim locuri la fel de frumoase.
Dar, să mă întorc la cascada Krimm despre care vroiam să vă povestesc. Datorită numeroaselor fotografii pe care le-am văzut cu această cascadă, ne-am hotărât ca în circuitul pe care l-am făcut când am parcurs drumul alpin Grossglockner, la întoarcere, să ne oprim şi în staţiunea Krimm.
Așadar am pornit din zona Heiliengeblut, despre care v-am povestit în postul trecut, şi ne-am îndreptat spre Mittersill, parcurgând drumul Felbertauern (Felbertauern Straße ), un drum foarte frumos, cu o lungime de 36,3 kilometri, celebrul prin tunelul de 5,3 kilometri, care trece pe sub vârful Hochgasser 2922 m. Taxa de trecere prin acest tunel a fost de 10 euro pe sens. Pe site-ul oficial al acestui drum, la secțiunea de “travel advice”, este prezentat faptul că dacă doreşti să faci un circuit care să includă şi drumul Grossglockner, se poate obţine o variantă redusă, un bilet combi. Tot aici mai e prezentat faptul că dacă deja ai biletul de pe drumul Grossglockner şi-l prezinţi la staţia de taxare vei primi o reducere pentru acest tunel. Nu ştiu exact dacă funcționează acest lucru pentru că am aflat despre asta doar recent şi nu am încercat. Mai multe informații despre acest drum puteți sa aflaţi de aici:
www.felbertauernstrasse.at/en/
Stickere primite pentru drumul Grossglockner şi pentru drumul Felbertauern.
Am ajuns în stațiunea Krimml din apropierea acestei cascade si primul lucru pe care a trebuie să-l facem a fost să ne găsim un loc de parcare. Da, … acest lucru a fost pentru noi o problemă datorită numărului foarte mare de vizitatori din ziua respectivă. După ce am încercat să găsim, fără succes, un loc liber de parcare în cele patru parcări amenajate (trei parcări amenajate pentru cascadă şi una pentru parcul tematic acvatic, Wasser Wunder Welten Krimml am reuşit să găsim într-o parcare privată care presupun că servea ca şi un loc de campare. Pentru “doar 5 euro” am parcat maşina pe o păşune din apropierea drumului şi în 20 de minute de plimbare, pe marginea drumului, am ajuns la drumul care ducea spre această cascadă
Precum am făcut şi noi, vă recomandăm să vizitaţi această cascadă la o oră cât mai târzie. De ce?… Pentru că, această cascadă are ca şi sursă apa provenită din topirea ghețarilor şi, astfel, datorită temperaturilor ridicate de peste zi, se obţine debitul maxim seara. Dacă prindeți o zi caniculară atunci debitul devine şi mai mare. În mod normal debitul acestei cascade este de 5 – 6 m/ s, dar iarna debitul acestei cascade scade spre 0,14 m/s. Debitul maxim pe care l-a atins această cascada a fost, la data de 25 August 1987, când s-a atins valoarea de 166.7 m³ / s, provocând inundații și un adevărat haos pe valea Salzach
Traseul nostru a început, în primă fază, cu zona de inhalare a aerosolilor. Este zona din imediata apropiere a bazei cascadei, în care nivelul de aerosoli este foarte mare. Pentru a ajunge la acest punct trebuie să urmaţi indicatorul spre Kursingerplatz. Partea interesanta a început aici. Când am dorit să realizăm niște fotografii am observat că nu putem să le facem datorită cantităţii mari de vapori de apă din atmosferă. În momentul în care luam capacul de pe obiectiv în maxim 10 secunde, obiectivul era complet acoperit cu picături de apă şi nu puteam să focalizam mai deloc. Mă uitam în stânga şi dreapta şi niciun turist nu realiza fotografii în acest loc. Nici nu se încumetau să scoată aparatele de fotografiat. Adevărul e că era destul de riscant să-ţi expui aparatul de fotografiat la asemenea condiţii. Mă tot gândeam cum aş putea să fac poze la această cascadă din acel punct, iar la un moment dat mi-a venit o idee care se pare că a fost cea mai bună soluţie pentru acest tip de fotografie. Spre norocul meu, în rucsacul pe care-l aveam cu mine, aveam şi o soluție AntiFog (Anti ceaţă). Am luat această soluţie şi am tratat un filtru UV pe care îl aveam suplimentar în trusa foto. Folosesc acest tip de filtru în mod permanent pe obiective pentru a le proteja împotriva zgârierii lentilei. Mai bine să pierd câţiva zeci de RON decât preţul unui obiectiv nou. Aşa se face că am tratat acest filtru şi, mai apoi, l-am înfiletat pe obiectiv. Rezultatul a fost unul spectaculos, pentru mine. Nu aderau particulele de apă aşa de uşor pe acest filtru şi-mi permitea timp mai mare pentru focalizare şi expunere. Ulterior, mi-am comandat mai multe variante din acest tip de soluție (diferiți producători) pe care le port în permanenţă în trusa foto. Oricum acel filtru tratat îl folosesc în continuare doar pentru așa ceva. Nu am încercat pe alt gen de filtre ( polarizat, neutral etc,), dar bănuiesc că nu le afectează tratamentele aplicate pe acest gen de filtre.
Soluție Anti-fog si șervețel Anti-fog. Cum functioneaza aceasta solutie Anti-fog va recomand următorul clip http://youtu.be/VUyCdrDq5kA
Apoi traseul nostru s-a continuat spre cele 10 platforme de observaţie care sunt construite pentru a avea o priveliște cât mai frumoasă asupra acestei cascade. Lungimea traseului este de aproximativ 4,2 kilometri şi are o diferență de nivel de 431 m. Timpul necesar pentru a face acest traseu este de aproximativ două ore. Taxa de intrare a fost de 2,5 euro/persoană. Punctele principale de pe acest traseu au fost denumite după persoane care au susținut sau au realizat acest traseu. Astfel, pe acest traseu avem următoarele puncte evidențiate cu plăcuţe precum cea din fotografia următoare:
Denumirea platformelor de observație:
- Kursingerplatz, situat la cota 1070 m – nume dat după Ignaz von Kürsinger, conservator din Mittersill si primul constructor al traseului inițial datat în anul 1835
- Riemann Kanzel, situat la cota 1110 m – nume dat după Rudolf (Ehrenfried) Riemann – Presedintele Asociatiei de alpinism de Pinzgau,
- Regen Kanzel, situat la cota 1150 m
- Sendtner Kanzel, situat la cota 1170 m – după numele lui Theodor Sendtner din Munchen, președintele Asociației Alpine austriece, a fost persoana care a aprobat finanțarea realizării acestui traseu
- Jung Kanzel, situat la cota 1210 m – după numele lui Ernst Jung din Kirchen an der Sieg, președintele Asociației Alpine austriece şi un susținător al finanțării acestui proiect
- Jaga Sprung, situat la cota 1220 m
- Bergersteig, situat la cota 1245 m – după Friedrich Ernst Berger, primul președinte al Secției Warnsdorf al Asociației Alpine (1887-1943)
- Schonangerl, situat la cota 1306 m – hanul Schönangerl (Gasthof Schönangerl)
- Staubige Reib, situat la cota 1330 m
- Bergerblick, situat la cota 1390 m – după Friedrich Ernst Berger, primul președinte al Secției Warnsdorf al Asociației Alpine (1887-1943)
- Schettkanzel, situat la cota 1460 m – după numele lui Albert Schettu din Neukirchen am Grossvenediger, inginerul care a proiectat acest traseu în anul 1879
Dacă doriți să rămâneţi peste noapte în staţiunea Krimml vă recomand să vă uitați peste ofertele de pe booking.com:
www.booking.com/city/at/krimml.html
În continuare câteva poze cu cascada:
Următoarea fotografie e făcută fără filtru tratat cu AntiFog
Si cu filtru tratat cu Anti Fog:
Despre Austria am scris aici:
www.bucketlist.ro/category/austria/
Despre Zell am See am scris aici:
www.bucketlist.ro/tag/zell-am-see/
Despre Kaprun am scris aici:
www.bucketlist.ro/tag/kaprun/
Drumul alpin Grossglockner:
www.bucketlist.ro/tag/grossglockner/
Pingback: Spre vârful Kitzsteinhorn de lângă staţiunea Kaprun
Pingback: Schmittenhohe si capela Elisabeta - Zell am See