Carnavalul de la Veneția – O explozie de culoare, se apropie cu pasi repezi

Despre carnavalul de la Veneția v-aș putea povesti multe. A fost unul dintre primele intrări din bucketlist-ul meu, când pasiunea pentru fotografiat era încă într-o stare incipientă. Pentru prima dată am fost in 2009 la carnaval. Am avut norocul să prind printre primele curse introduse de Wizzair din Timișoara spre Veneția. Cumpărând din timp biletul a fost mai ieftin decât benzina pentru un drum dus-întors până în orașul meu natal. Înainte de a fi anunțată această noua rută a operatorului low cost, luase în calcul inclusiv posibilitatea de a călătorii cu trenul. Cel mai descurajant era însă timpul ce trebuia alocat pentru un drum dus-întors, şi un preț deloc de neglijat de 78E (la vrea respectivă). Am rezervat biletele de avion în vacanța de iarnă, între Crăciun și Anul Nou, am şi prins o zi în care toate zborurile Wizzair era reduse cu 20%. Am trecut la rezervarea hotelului. Pentru aceasta am consultat Booking.com, dar fiind o perioadă foarte căutată de către turiști, prețurile erau foarte ridicate și mai rămăseseră doar puține opțiuni la îndemână. Am mărit puțin distanța față de Veneția, și m-am axat în a cauta cazare în zone cât mai apropiate unui mijloc de transport spre Veneţia.  Nu a fost greu sa găsesc în Mogliano Veneto un hotel, de 4 stele foarte aproape de gară (http://www.booking.com/hotel/it/hotel-floris.en-us.html), vremea respectivă avea numele de Hotel Style.  Am citit review-urile, era și la ofertă, și nu am mai stat pe gânduri; l-am rezervat. Practic era la jumătate de preț față de hotelurile din Veneția şi aveam inclus în preț și micul dejun. Am făcut o socoteală rapidă: biletele de tren ne costau în plus 3,4e de persoana pe zi în plus, şi aveam posibilitatea de a lua trenul, cel mai rar din jumate în jumate de ora. Tot în apropiere aveam şi un magazin Spar, în cazul în care vroiam să cumpărăm o sticlă de apă, sau ceva dulce de drum. De la hotel până în gara era o mică plimbare de maxim 6-7 minute. Ce mai, a fost locația perfectă pentru bugetul nostru!
A doua oară, am ajuns la Carnaval în 2011. Am fost în formula extinsă: o trupă veselă de 12 persoane. Ovi şi cu mine am decis că cea mai bună soluție e să aplicam din nou rețeta încercată, și care dăduse rezultate optime tura trecută. Aşa că am rezervat din nou biletele de avion la Wizzair, şi tot același hotel din Mogliano. Trenurile, au fost și ele afectate de inflație: un drum Mogliano Veneto – Veneția Santa Lucia a costat 2.2 euro pe segment. Pentru cei care doresc să verifice atât mersul trenurilor cat și prețul biletelor: https://www.lefrecce.it/B2CWeb/search.do?parameter=initAdvanceSearch&ynFlexibleDates=off

Am pregătit și noi o listă pentru anul 2013:  tren Venetia Mogliano

Dacă ar fi să continuu tradiția cu mersul la carnaval, anul acesta i-ar veni din nou rândul. Si în plus am mai găsit o coincidență draguță: în acest an, ziua mea de naștere cade în perioada în care se desfășoară carnavalul. Ar fi un loc drăguț de sărbătorit, nu-i asa?

(http://www.carnevale.venezia.it/)

Ce am învățat eu din cele două vizite la carnaval:
– pe insula nu se circula decât pe jos, gondola sau vaporetto. Dacă sunteți cu mașina, va trebui să găsiți loc într-una din parcările amenajate în mod special  (http://www.reidsitaly.com/destinations/veneto/venice/transport/to_by_car.html);
– Dacă alegeți trenul, gara centrală este Veneția Santa Lucia
– de preferat pentru deplasarea cu vaporetto să vă luaţi bilete pe întreaga zi (sau chiar pe o perioadă mai lungă, în funcție de durata sejurului). În acest mod evitați statul la coadă, şi economisiți atât timp cat și bani;
– imediat după micul dejun (9-10) trenurile spre Veneția cat și ultimele doua trenuri dinspre Veneția sunt foarte aglomerate, și poate fi dificil găsitul unui loc în tren;
– orice coltisor vă va oferi motiv să faceți poze: nu uitați acumulatori de rezerva, grippuri, şi carduri cât mai mari pentru aparatul foto;
– în jurul prânzului în San Marco densitatea de vizitatori devine chiar impresionantă. Locul ii găzduiește atât pe cei singuratici, cat și grupuri mari, si cu siguranta este prietenos și cu cei care au venit cu prietenii necuvântători.

Carnavalul de la VenețiaCarnavalul de la Veneția Carnavalul de la Veneția Carnavalul de la Veneția Carnavalul de la Veneția tren spre Carnavalul de la Veneția Mogliano di Veneto - spre Carnavalul de la Veneția tren - spre Carnavalul de la Veneția Carnavalul de la Veneția DSCF1789 Carnavalul de la Veneția Carnavalul de la Veneția Carnavalul de la Veneția Carnavalul de la Veneția Carnavalul de la Veneția Carnavalul de la Veneția Carnavalul de la Veneția Carnavalul de la Veneția Carnavalul de la Veneția Carnavalul de la Veneția DSCF1683 Carnavalul de la Veneția Costume Carnavalul de la Veneția Costume Carnavalul de la Veneția Costume Carnavalul de la Veneția Costume Carnavalul de la Veneția Costume Carnavalul de la Veneția

This entry was posted in Impresii de vacanta, Italia and tagged , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Carnavalul de la Veneția – O explozie de culoare, se apropie cu pasi repezi

  1. Pingback: Carnavalul de la Venetia - prima impresie | Bucketlist

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.