Acest articol este continuarea vizitei noastre în lagărele de concentrare şi exterminare de la Auschwitz I – Stammlager.
La ieșirea din această baracă se găsea culoarul de apel (de raport), denumit în limba germană ”Appellplatz ” – locul unde în fiecare dimineață se făcea prezenţa. Trebuia ca la acest raport să se prezinte toată lumea, indiferent de vreme sau de stare de sănătate. Inclusiv persoanele decedate pe parcursul nopţii, toată lumea trebuia să fie prezentă la raport. Aşa se face că, persoanele decedate trebuiau scoase afară de colegii de cameră şi prezentate la raport. Prezenţa se făcea prin strigarea numărului pe care-l purta fiecare deţinut în parte. Era un număr pe care, la intrarea în acest lagăr, prizonierul îl primea şi era tatuat pe mână, pentru identificare. Odată ce erau intraţi în lagăr nu mai aveau nume, ci doar cifre.
Baraca numărul 6 – Life of prisoners (Viaţa de prizonier)
Expoziţia reda viaţa ce o avea un prizonier, începând de la înregistrarea fiecărei persoane, dar şi marcarea cu însemnele privind provenienţa şi ”tipul prizonierului”. Sunt prezentate şi modul de organizare pe clase de prizonieri, în funcţie de statutul pe care putea să-l primească un anumit prizonier. Pentru fiecare baracă era ales un fel de lider, din rândul prizonierilor, denumit ” Kapo ”, care primea anumite facilităţi.
Baraca cu numărul 11 – The death block
Expoziţie în care se prezentau camerele de tortură, carcera. Era locul în care se pedepsea un prizonier. Odată ce un prizonier intra în acest block, cu siguranţă nu mai ieşea viu. Pedeapsa era aplicată, în general, tot de un prizonier care nu avea de ales.
Poate cea mai impresionantă poveste din acest lagăr am auzit-o aici. Povestea era aşa, dintr-o baracă (baraca cu numărul 14) au evadat trei persoane, iar la apelul de dimineaţă, bineînţeles că au ieşit în minus. Drept pedeapsă pentru ceilalţi din baraca respectivă, pentru fiecare prizonier evadat, tot al zecelea prizonier din acea baracă trebuia dus în camera de tortură sau executat public. Aceasta era o metodă foarte bună pentru a reduce dezertarea din lagăr. Când cineva vroia să fugă era oprit de ceilalţi din baracă pentru a nu fi pedepsiţi sau ucişi.
Aşa se face că a fost ales un prizonier care, în momentul când a fost scos în faţa grupului, a început să plângă şi să strige numele soţiei lui şi a copiilor. Din grupul respectiv, a cerut permisiunea să vorbească cu locotenentul SS, un preot pe nume Maximilian Kolbe, prizonier tot din acea baracă. Acesta îi ceruse locotenentului să-l ia pe el pentru tortură şi să–l cruţe pe celălalt prizonier. Locotenentul i-a îndeplinit rugămintea şi l-a dus în carceră unde, pentru doua săptămâni, a fost supus la tortură zilnică şi la înfometare. După doua săptămâni, când toţi ceilalţi prizonieri duşi în această baracă au murit, naziştii au luat decizia de a-l omorî, prin injectarea de acid carbolic în venă. Povestea acestui preot a fost auzită ulterior, datorită persoanelor care au supraviețuit şi, astfel, acest preot a fost beatificat de Papa Paul al VI-lea, iar apoi a fost canonizat de Papa Ioan Paul al II-lea.
Iată si carcera în care şi-a petrecut ultimele zile:
Între barca cu numărul 10 şi baraca cu numărul 11 se găseşte curtea de tortură şi execuţie.
Baraca cu numărul 10 (nu este deschisă vizitei) era locul în care se executau experimentele pe prizonieri de către dr. Carl Clauberg, dr. Horst Schumann, dr. Eduard Wirths şi dr. Mengele. Din cele explicate de ghida noastră, doar o singură dată a fost organizat un tur la rugămintea unei foste deținute din acest lagăr, care a trecut prin acele experimente şi care a supravieţuit. Nu știu cum a rezistat să mai revadă încă o dată acele locuri.
După terminarea acestor expoziţii prin barăcile din lagăr, turul a continuat spre partea în care erau construite crematoriile şi camerele de gazare, dar nu înainte de a trece pe lângă gardurile electrificate şi pe lângă turnurile de supraveghere amplasate la marginea lagărului.
Înainte de a ajunge propriu-zis la crematorii, ghida ne-a prezentat locul unde a fost spânzurat Rudolf Franz Ferdinand Höss în data de 16 aprilie 1947.
Rudolf Franz Ferdinand Höss a fost comandantul lagărului de exterminare de la Auschwitz şi cel care a comandat să fie omorâţi cei peste un milion de prizonieri. Sincer, mi se pare foarte aiurea, în sensul că, pe parcursul perioadei 4 mai 1940 până în noiembrie 1943, el a torturat prin toate metodele posibile un număr aşa de mare de prizonieri şi apoi, pentru el totul se termină în câteva minute (de fapt, chiar în câteva secunde), cât durează o spânzurătoare. Cred că merita să fie ţinut în viaţă şi chinuit prin aceleaşi metode pe care le-a aplicat în lagăr.
Tot în Tribunalul Suprem Naţional, care s-a ţinut în Cracovia, au mai fost judecate 40 de persoane care aveau legătură cu lagărul de la Auschwitz şi au fost acuzate de crime de război. Dintre aceste persoane, 23 au primit pedeapsa cu moartea (tot prin spânzurătoare), iar restul de 17 au primit diverse perioade de detenţie (cea mai mică fiind de 3 ani).
Partea următoare a vizitei s-a desfăşurat în camerele de gazare şi în crematoriile de la Auschwitz.
Acestea au fost construite într-un buncăr în care armata Poloniei depozita muniţia, precum vă spuneam anterior, întreg lagărul a fost iniţial proprietatea armatei poloneze, care a fost preluat de SS şi transformat în lagăr de concentrare.
Camerele de gazare sunt situate chiar lângă crematoriu. Naziștii le spuneau deținuților că îi duc să le facă duş, dar de fapt, îi introduceau în camerele de gazare. Închideau ușile şi prin partea superioară a acoperișului aruncau Zyklon B, un pesticid foarte puternic care era produs sub formă granulată, iar în contact cu căldura din interiorul acelei camere provoca o reacţie chimică prin care se emana acid cianhidric. Acidul cianhidric provoacă moartea în câteva minute de la inhalare în funcţie de cantitatea emanată în aer.
Cadavrele rezultate din camerele de gazare trebuiau arse în camera alăturată, în crematoriu. Acest lucru îl făceau tot deţinuţii. Nu aveau de ales, erau aleşi de către nazişti şi pregătiţi în grupuri care purtau numele de ” Sonderkommando ”. Cei care făceau parte din grupurile de Sonderkommando aveau privilegiul de a duce o viaţă mai bună în lagăr (mâncare, haine, tratament, etc.). Pentru a nu afla prea multe, odată la câteva luni aceste trupe erau înlocuite, iar pe cei vechi îi lichidau.
Vizita noastră prin lagărul Auscwitz I s-a încheiat odată cu ieşirea din crematoriu, urmând să ne deplasăm spre bus-ul care făcea legătura spre lagărul de la Birkenau (Auschwitz II)
Dar toate acestea în episodul viitor
Ne găsiți și pe Facebook:
http://www.facebook.com/Bucketlistro
Despre Auschwitz si Birkenaum am mai scris aici:
www.bucketlist.ro/lagarele-de-concentrare-de-la-auschwitz-birkenau-episodul-1/
http://www.bucketlist.ro/lagarele-de-concentrare-de-la-auschwitz-birkenau-episodul-3/
Despre Cracovia am mai scris şi aici:
http://www.bucketlist.ro/tag/cracovia/
Pingback: Lagărele de concentrare de la Auschwitz - Birkenau Ep. 1 | Bucketlist