Lagărele de concentrare de la Auschwitz

În primele două articole despre lagărele Auschwitz Birkenau v-am prezentat lagărul de concentrare şi exterminare Auschwitz I – Stammlager.

La sfârşitul turului prin acest lagăr, ghida ne-a îndrumat spre ieșirea din lagăr, pentru a preda echipamentul pentru ”guided tur”, iar ulterior trebuia să ne întâlnim din nou cu ea în faţa casei de bilete de unde urma să ne îndreptăm spre cel de-al doilea lagăr pe care trebuia să-l vizitam: Auscwitz II – Birkenau.

Lagărul Auschwitz II Birkenau a fost construit pe teritoriul satului Brzezinka, nume care, în poloneză, are semnificația ”pădure de mesteacăn”, probabil dat de pădurile din apropierea acestei zone.

Drumul este relativ scurt, doar trei kilometri între cele doua lagăre de concentrare.

La intrarea în lagărul Auscwitz II – Birkenau se trece printr-o poartă denumită Poarta Morții. Este vorba de celebra poartă care apare pe toate ghidurile şi pe toate materialele legate de descrierea acestui lagăr.

După o scurtă pauză de jumătate de oră pentru a reîntregii grupul, am pornit spre interiorul lagărului.

Încă de la intrare am fost șocați de imensitatea acestui lagăr, dacă mai pot să-l numesc lagăr. Era o fabrică, o ”fabrică a morții”, gândită de naziști până la ultimul detaliu. Poarta de intrare, locul de sortare, locul de ”depozitare” şi cel mai grav ”locul de prelucrare”.

Lagărul Auschwitz II Birkenau a fost înființat la cerința lui SS Heinrich Himmler (şeful peste toate lagărele de concentrare). A luat această decizie deoarece „capacitatea de prelucrare” a lagărului Auschwitz I era prea mică şi insuficientă pentru cerinţele naziştilor . Mărimea lagărului de concentrare Auschwitz II – Birkenau era de 140 de hectare şi cuprindea peste 300 de clădiri şi a ajuns la o capacitate de 200.000 de prizonieri !!!!

Era un adevărat ciclu pe care naziștii l-au pus în aplicare, având ca rezultat final exterminarea. Odată ce vagoanele erau intrate in interiorul lagărului, persoanele din interior nu mai aveau scăpare, totul se rezuma la timpul pe care-l mai aveau de trăit. Mulți dintre prizonieri mureau direct în vagoanele prin care ajungeau în lagăr. De multe ori drumul dura atât de mult încât, datorită lipsei de apa şi hrană, mureau direct în vagoane.

Pe platforma unde ajungeau vagoanele cu deținuții se face sortarea, loc denumit Judenrampe, astfel: femeile separat, bărbaţii separat şi restul bătrâni, bolnavi şi copii. Ultima categorie, de obicei, era trimisă direct la camera de gazare. Pentru naziști nu mai prezentau nicio importanţă, erau o categorie care doar consuma şi nu puteau să producă nimic, aşa că îi îndreptau direct spre camerele de gazare şi spre crematoriile din spatele acestui lagăr. Prizonierii ştiau doar că merg să facă un duş si apoi să-i pregătească pentru viaţa de lagăr.

In fotografiile următoare se poate observa drumul care ducea direct la crematoriile Krema IV si Krema V, crematorii care erau folosite pentru a gaza şi arde prizonierii trimiși direct la moarte.

În turul nostru prin acest lagăr, la un moment dat un turist din grup a întrebat-o pe ghidă: “Totuşi, prizonierul când era trimis spre camera de cazare nu ştia că e trimis la moarte?”, iar ghida i-a răspuns: “Nu știau, pentru prizonieri totul era o minciună. Le spunea doar că trebuie să se dezbrace complet pentru a face duşul, să fie curaţi, iar când o să iasă de la duşuri să ştie exact cuierul unde şi-au lăsat hainele, să nu-şi încurce lucrurile cu ceilalţi prizonieri. Pentru a le distrage atenţia înainte de a intra la duşuri, le mai spuneau să se gândească exact la ce calificări deţin, deoarece la ieşirea de la duşuri o să fie chestionaţi de un reprezentant al naziştilor şi o să fie repartizaţi în funcţie de calificarea fiecăruia.”

De evadat din lagăr era foarte dificil deoarece întreg perimetrul lagărului era înconjurat de un gard de sârmă ghimpată electrificat.

Interiorul lagărului, la rândul lui era împărţit în mai multe sectoare, iar fiecare sector la rândul lui era împărţit în mai multe tabere.

Cum am intrat în lagăr, pe partea stângă, ne-a fost prezentată tabăra pentru femei, barăci pe care ulterior le-am şi vizitat, iar pe partea dreapta a liniei ferate se găseau taberele pentru bărbaţi, tabăra pentru familiştii evrei, denumită Terezín Familienlager, tabăra ungurilor, tabăra ţiganilor (Zigeunerlager) , dar şi o tabără în care se spunea cum că prizonierii ar fi primit tratament (un fel de spital dacă-l putem numi aşa). Greu de crezut că puteau să aibă un spital în interiorul lagărului pentru prizonieri. La ce tratament erau supuşi prizonierii nu cred ca erau tratați, eventual doar supuși unor experimente ciudate, cum a fost cazul barăcii numărul 10, din primul lagăr vizitat.

Tot în partea dreapta, cu mult în spatele acestor tabere pe care le-am prezentat acum, s-a construit un nou sector, denumit sectorul Mexic. Avea acest nume deoarece deţinuţii purtau pe ei nişte pături, ce se asemănau puţin cu poncho-urile mexicanilor, iar din această cauză au primit această poreclă.

Revenind la vizita noastră, am ajuns în zona fostelor crematorii II şi III (două dintre cele patru crematorii existente în acest lagăr) unde, în anul 1965, între ruinele celor două crematorii, a fost ridicat un monument care omagiază victimele acestui holocaust. Sunt construite plăci de granit acoperite cu metal în fiecare limbă a statelor care au avut prizonieri omorâți în acest lagăr.

In continuare, ghida ne-a prezentat rămăşiţele crematoriilor pe care naziștii le-au distrus înainte de a părăsi lagărul. Nu vroiau să lase nici o urmă despre ceea ce au făcut în aceste lagăre.

A urmat vizita prin barăcile din câmpul dedicat femeilor, unde deținuții era dispuși în paturi pe trei nivele, nivelul de jos fiind construit direct pe pământ. În fiecare ”pat” erau obligate să doarmă câte 5, până la 6 persoane.

Vizita a continuat la o latrină, în care erau doar nişte găuri prin placa de beton, găuri dispuse la o distanţă de câţiva zeci de centimetri una de alta, unde nu aveau nici o intimitate unul faţă de celălalt şi aveau dreptul să le folosească doar câteva minute pe zi. Nu aveau asigurată nici o condiţie de igienă, iar camera în care se puteau spăla era în cu totul altă clădire.