Fiindcă tot a ajuns tata să mă ducă la Parcul Național Plitvice înainte a împlini primul meu anişor din viaţă, m-am gândit ca ar fi bine să vă povestesc despre această aventură.
A făcut tata ce a făcut şi nu ştiu peste ce forumuri a dat, că a tot planificat vreo două săptămâni cum să organizeze excursia la lacurile superioare (Gornja jezera) din Parcul Naţional Plitvice. Când a fost în anul 2008 şi a vizitat lacurile de jos din Parcul Național Plitvice a fost tare încântat, atât el cât şi mama şi, iată că s-au hotărât ca anul acesta să mă scoată şi pe mine la plimbare, deşi eram un bebeluş de numai 10 luni. Ba mai mult mi-au convins şi bunicii să vină cu noi în această excursie.
Și-au tot făcut planuri cum e mai bine să mă ducă şi în ce să mă plimbe. Mama, vroia să cumpere manducă sau ceva de genul. Tata zicea că putem merge liniștiți cu căruciorul şi eventual să ne mai folosim de moby wrap-ul pe care-l aveam. Eu nu ştiam nimic din ce mă aşteaptă, ştiam doar că-mi place să aud susurul apelor şi din ce povesteau era cam locul perfect pentru asta.
Uite aşa am ajuns într-un final în Parcul Naţional Plitvice, unde tata s-a mai întâlnit cu nişte prieteni din Oradea împreună cu care a planificat să pornească pe la lacurile superioare din parc.
Pentru a-mi face cât mai ușoară această excursie, ne-am îndreptat spre Cafe Bar Flora, loc din care urma să luăm un auto-tren spre staţia terminus. Din staţia ST2 spre stația ST3 (în unele harți stația terminală apare notată cu ST4) trebuia să mergem cu un auto-tren format dintr-un Mercedes Unimog și două remorci prevăzute cu locuri pentru pasageri. Se chinuie tata minute bune să-mi urce căruciorul meu în remorcă şi, parcă-l aud zicând că nu a fost o idee bună să mergem cu căruciorul prin parc. Dar noah asta e … el a ţinut neapărat să se folosească de cărucior prin parc şi s-a bazat pe faptul ca au ales un cărucior care să fie cât mai “off road” posibil. Da, au ales să-mi cumpere un cărucior cu roţi gonflabile si prevăzute cu telescoape, astfel încât să nu simt foarte tare trepidațiile provocate de mersul pe teren accidentat.
Pornim din stația ST2, iar după puțin timp ajungem în punctul terminus, în stația Labudovac. Pentru mine a fost foarte bine pentru că am stat mai mult în brațele mamei şi am putut să mă hlizesc la ceilalți turiști din auto-tren. Parcă mă văd pe toate rețele de socializare la câte fotografii mi-au făcut cei din jurul meu. Tata era preocupat cu ale lui şi se tot minuna de drumul până spre staţia terminală şi de performanţele Mercedesului Unimog care ne ducea spre acest loc.
După un scurt popas în stația terminală ( ST3), în care eu mă distram de raţele din jur, iar tata încerca să se orienteze pe hartă şi să ne stabilească traseul final, pornim mai departe spre lacul Prošćansko jezero, al doilea lac ca şi mărime (69 ha) şi cel mai înalt lac din parcul Plitvice (cota 636 m).
Hehehe…. şi de aici începe traseul care pe mine mă încânta, dar părinţilor mei a început să le dea dureri de cap şi, uneori, semne de îngrijorare. Da, trebuia să mergem pe niște podețe din lemn, care uneori aveau trepte atât pentru urcat, dar mai ales pentru coborât. Indiferent cât de performant ar fi fost căruciorul meu, erau atât de multe scări că cel mai des era necesar să fie luat pe sus, cu totul. Eu mă bucuram şi de multe ori râdeam în hohote când îl vedeam pe tata cum pufăie fiindcă trebuia să poarte în braţe cele 10 kilograme ale mele, plus restul ale căruciorului, şi să urce sau să coboare acele trepte.
Dar ce să faci… era prea frumos ca să renunți aşa de uşor. Traseul nostru continua spre lacul Ciginovac, un lac de 7,5 hectare, situat la cota de 625 metri. Toate aceste date sunt prezentate pe plăcuţe informative lângă fiecare lac. De pe traseul stabilit, părinții mei s-au mai abătut din când în când pentru a admira peisajul. Precum se poate observa și în următoarea fotografie:
Drumul nostru continuă pe malul lacului Okrugljak, un lac cu o suprafața de 4,1 hectare. După ce parcurgem malul acestui lac, am ales să ne îndreptăm spre lacul Galovac. Pe malul sudic al lacului facem un “scurt” popas pentru somnicul meu. Doar nu credeaţi că rezist prea mult 🙂 Doar aici atât mama, cât şi tata erau super încântaţi de faptul că au ales să folosească căruciorul în această excursie. Da, erau bucuroşi pentru că eu mă puteam întinde în cărucior ca în pătuţul meu de acasă.
Noroc cu somnicul meu că au putut să-şi savureze şi ei merindea în tihnă. Şi chiar vă recomandă dacă ajungeți şi voi pe aici să vă puneți cu voi pacheţele cu mâncare, ceva de ronțăit şi de băut. Sunt puţine locuri în care puteți să vă cumpărați ceva de-ale gurii prin parc şi, dacă găsiţi, nu o să rămâneţi impresionați de cele prezentate. Aşa s-a întâmplat când am ajuns în stația din punctul terminus, în stația Labudovac, unde părinții mei s-au mulțumit doar cu un pahar de răcoritoare şi cu o tentativă de hamburger.
Când mi-am terminat eu somnicul pornim mai departe cu forţe proaspete. Păi… voi ce credeaţi că le-a fost uşor părinţilor şi bunicilor să mă poarte prin acest parc. Nu prea cred. In multe locuri au trebuit să prindă de cărucior si să mă ridice cu totul pe sus. Vă spun toate acestea deoarece pe internet sunt puține informaţii legate de vizitarea parcului cu copii micuţi şi poate doriți şi voi să vă organizaţi o excursie cu bebeluşii voştri.
Trecem rapid pe lângă lacurile Malo, Vir și Batinovac şi ne îndreptăm spre malul nordic al lacului Galovac, iar mai apoi spre cea mai frumoasă porțiune ale lacurilor superioare. Este vorba de zona celor trei cascade renumite: Galovački buk, Veliki Prštavac şi cascada Mali Prštavac. O zona din care nu-ți mai dorești să pleci, pe care o consider ca fiind cea mai relevantă pentru o vizită la lacurile superioare. Mare atenție să nu ratați această porțiune. Indiferent ce traseu alegeți aveți grijă ca cele trei cascade mai sus amintite să fie în traseul dumneavoastră. Chiar ar fi păcat să rataţi aşa minunăţie de loc.
cascada Veliki Prštavac :
cascada Mali Prštavac:
cascada Galovački buk:
Traseul nostru s-a continuat pe lângă lacul Gradinsko Jezero, iar mai apoi spre debarcader, de unde am luat o barcă electrică pentru a traversa lacul Kozjak spre Kozjačka draga (loc de picnic).
Lacul Kozjak este cel mai mare lac din Parcul National Plitvice având ca întindere 81,5 ha şi este singurul lac navigabil din cadrul acestui parc (adâncimea maximă a lacului este de 47 metri). Lacul are o lungime maximă de aproximativ 2350 metri, iar cu ajutorul bărcilor electrice plimbarea durează mai puțin de 20 de minute, deși, sincer, mi-aş fi dorit să ţină o veşnicie.
Şi uite așa am ajuns la locul de picnic Kozjačka draga, un loc în care se pot găsi şi niște gherete de unde se pot cumpăra suveniruri, dar şi niște terase la care se poate servi masa. Dacă tot veni vorba de mâncare, sincer, nu vă prea bazați pe faptul că o să găsiți ceva care să vă dea pe spate. Un mic “bistrou” (cel puțin ei așa-l catalogau) în care poți să găsești ceva de băut şi câteva feluri de mâncare, mare majoritate produse la grill. Doar ca să nu-i pună numele de fast food cred că i-au pus denumirea de “bistro Kozjačka draga”
Tata a vrut să încerce ceva de la ei, iar spre marea lui dezamăgire a venit la masa cu un cotlet de porc cu cartofi pai şi ceva sos de ardei (semăna cu zacusca românească), nimic senzaţional, poate doar preţurile 🙂 . Noroc că au găsit apă rece de băut.
Facem un mic popas în acest loc şi mai apoi pornim spre lacurile de jos şi spre marea cascadă (Veliki Slap). Dorind să aleagă un alt traseu decât cel pe care au fost data trecută, tata a ales traseul spre Plitvica Selo. Nu am mers mai mult de jumătate din acest traseu, iar eu am picat de oboseală, iar părinţilor nu le-a mai rămas de ales decât să facă cale întoarsă şi să se îndrepte spre parcarea unde au lăsat maşina. Ştiau că dacă ajung din nou la debarcaderul de unde se putea lua barca electrică nu mai au cum să folosească acest mijloc de transport deoarece, precum am mai spus, pe baza biletului de intrare în parc aveam gratuitate doar pentru un singur tur cu această barcă. Nu se putea merge tur – retur. Totuși s-au hotărât să încerce şi bineînţeles au dat de bunăvoința personalului care se ocupa de aceste bărci. Chiar ne-au spus că în mod normal avem inclus doar un singur tur, dar datorită bebeluşului înţeleg situaţia şi ne lasă pe toţi cinci să folosim din nou acest mijloc de transport prin parc.
Şi uite așa vizita mea prin Parcul National Plitvice, a unui bebeluș de numai zece luni, a luat sfârșit. A fost un traseu obositor atât pentru mine, cât şi pentru părinții mei, dar pot să spun că a fost nemaipomenit de frumos.
Şi da, a fost aşa de obositor întrucât tata și-a anulat rezervarea la restaurantul la care plănuia să ieșim împreună după ce am terminat vizita prin Parcul Național Lacurile Plitvice. De data aceasta, la cât a ridicat căruciorul meu prin parc, nu-și mai putea duce mâna la gură 🙂
Pingback: Vacanță în Croația: Lacurile Plitvice