Category: Impresii de vacanta
-

Spre vârful Kitzsteinhorn de lângă staţiunea Kaprun
Următoarea atracție din Kaprun pe care vreau să o prezint este vârful Kitzsteinhorn. De fapt, nu chiar vârful, ci platforma din imediata apropiere a acestui vârf. Se poate ajunge chiar şi până pe acest vârf, dar trebuie să fii însoţit de o persoană autorizată care să organizeze o asemenea excursie şi să ai echipamentul…
-

Cascada Krimm – cea mai frumoasă cascadă din Austria
Când am ajuns în stațiunea Kaprun, la punctul de informare turistică din zonă am primit şi recomandarea să vizităm cascada Krimm (Krimmler Wasserfälle) . De asemenea, pe pagina oficială de internet a acestui punct turistic cascada este lăudată ca fiind una dintre cele mai mari din Europa. Eiii!… asta e chiar culmea. Doar în…
-

Gheţarul Pasterze şi întoarcerea de pe drumul alpin Grossglockner prin Heiligenblut
În ultima parte a povestirilor mele despre drumul alpin Grossglockner vreau să vă prezint câteva fotografii cu ghețarul Pasterze, precum şi drumul de întoarcere prin Heiligenblut. Am ales să studiem (să nu spun, privit) ghețarul Pasterze doar de la distanţă, deşi aveam posibilitatea să coborâm până pe el. Nu am făcut acest lucru deoarece, cu…
-

Drumul alpin Grossglockner, porţiunea de drum Fuscher Törl – Die Kaiser Franz Josefs Höhe
Ultima parte a traseului pe drumul alpin Grossglockner ne duce spre Die Kaiser Franz Josefs Höhe. Pornim din intersecția de lângă Fuscher Törl şi ne îndreptăm spre Heiligenblut. Imediat după ce coborâm din acest pas trecem pe lângă lacul “Fuscher Lacke”, de la cota de 2262 metri. În clădirea de lângă acest lac se adăpostește…
-

Edelweißspitze – vârful Edelweiss de pe drumul alpin Grossglockner
În acest post vreau să vă prezint Edelweißspitze (vârful Edelweiss), un obiectiv aflat la cea mai mare cotă de pe drumul alpin Grossglockner. Precum vă povesteam în postul trecut, am ajuns lângă monumentul de lângă Fuscher Törl. Eram opriţi pentru a face câteva poze cu acest drum şi pentru a ne cumpăra ceva suveniruri de…
-

Grossglockner High Alpine Road – Cel mai frumos drum alpin din Austria
Grossglockner High Alpine Road sau, în limba germană, Die Großglockner Hochalpenstraße a fost motivul principal pentru care am dorit să ajungem în zona Zell am See – Kaprun. Era locul perfect de unde puteam să ne organizăm o excursie de o zi pentru acest drum. Ei bine,… locul aproape perfect, dacă luam în considerare şi…
-

Lacul Konigssee şi stațiunea Schoenau am Koenigssee din Berchtesgaden
Lacul Konigssee e cel mai curat lac pe care l-am văzut vreodată. Lucrul acesta îmi vine pentru prima dată în minte când mă întreabă cineva de lacul Konigssee şi, pe bună dreptate, deoarece este unu dintre lacurile cel mai puțin poluate din Germania. Când am auzit pentru prima oară acest cuvânt şi am aflat că…
-

Kehlsteinhaus – Cuibul de vulturi a lui Hitler
După ce am terminat de vizitat oraşul Salzburg ne-am îndreptat spre Landul Berchtesgadener din Bavaria. La recomandarea unui bun prieten, același prieten care ne-a făcut şi recomandarea cu Abația de la Melk, ne-am dorit să vizităm şi “cuibul de vulturi” a lui Hitler, de pe vârful Kehlstein de pe muntele Hoher Göll. Cuibul de vulturi…
-

Castelul Hohensalzburg – Salzburg
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă am prins şi eu puțin timp liber şi mă gândeam să continui seria povestirilor mele despre Austria. În ultimul episod despre Austria v-am povestit despre Abația Sfântul Petru din Salzburg şi cimitirul Petersfriedhof . În episodul de astăzi vreau să vă prezint castelul Hohensalzburg, poate cel mai important obiectiv…
-

Dortmund: cel mai înalt brad de Crăciun din lume in 2013
Atunci când au organizat târgul de Crăciun din Dortmund, nemții cred că au avut în minte un singur cuvânt ‘grosserer’. Bradul de Crăciun din Hansaplatz a fost cel mai înalt brad de Crăciun din lume, pentru anul 2013. El măsoară 45 de m înălțime şi este alcătuit din alți brăduți mai mici, iar din vârf…
-

Piata de Craciun din Bruges
În ultimii ani a devenit oarecum o tradiție personală să vizitez câte un târg de Crăciun. Prima dată a fost, să spunem, din întâmplare. Vă povestisem mai de mult impresia ce mi-a lăsat-o targul de Craciun din Nuremberg. Anul trecut, împreună cu Ovidiu, am avut parte de aventura din Belgia. Pentru anul acesta am ales…
-

Unde poți să găsești cele mai frumoase globuri pentru pomul de Crăciun
Unde pot să găsesc cele mai frumoase globuri de Crăciun? Aceasta a fost întrebarea care m-a frământat de când am început să umblu pe la târgurile de Crăciun. Îmi doream să găsesc nişte globuri pictate manual care să dea un aer aparte bradului de Crăciun din casa noastră. Anul trecut când am vizitat târgul de…
-

Tunelul de lumini din centrul Sibiului
Ei bine, motivul principal pentru care am ținut neapărat să ajungem în weekend-ul care tocmai a trecut prin Sibiu a fost montarea, în premieră pentru România, a unui tunel luminos, construit din becuri de tip LED, de către Primăria Municipiului Sibiu împreună cu firma italiană De Cagna. Bineînțeles, cu această ocazie, am pușcat doi…
-

Mini târgul de Crăciun din Forum Debrecen
Exact acum un an vă prezentam într-un articol piața de Crăciun pe care am vizitat-o în Bruxelles . Anul acesta, deși aveam în plan să facem o ieșire la un târg de Crăciun cu fetița noastră, ne-am gândit că totuși ar fi prea mult pentru ea (oboseala, frig, lume multă etc). Așa se face…

