Taverna Pecicană

                Începând cu acest articol, periodic o să vă prezint câte un restaurant, bar sau terasă care m-au impresionat şi m-au făcut să-mi doresc să vi le împărtășesc şi vouă.

            Primul restaurant pe care l-am ales îl găsiți în orașul Pecica, chiar la intrare în acest oraș, cum mergeți din Arad spre localitatea Nădlac.

            Am ajuns în Arad cu niște treburi pe care am crezut că le rezolvăm în timp util cât să plecăm mai departe, dar nu a fost așa, astfel că a trebuit să mai rămânem până a doua zi. Cum în seara respectivă nu aveam niciun plan, l-am sunat pe un vechi prieten din Arad şi am stabilit o întâlnire cu acesta pentru că nu ne mai văzusem demult. Cunoscându-l pe tip ca fiind  un gurmand înrăit, am  lăsat la aprecierea lui alegerea locaţiei.

                Astfel, am pornit la drum, la nu mai mult de 25 de km de Arad, mai exact în oraşul Pecica.

            Prin Pecica am trecut de mai multe ori,  dar fără să ne oprim, auzisem doar din poveşti despre acest oraș. Pecica este localitatea din care, în anii ’80, Ceaușescu îşi aducea pâinea la București. Vă vine să credeți sau nu, dar Ceaușescu a dat dispoziție la vremea respectivă ca de două ori pe săptămână să i se aducă pâine făcută la Pecica.

                Ajungând în faţa restaurantului Taverna Pecicană am fost impresionat încă de la intrare. Un butoi mare de vreo 10.000 de litri era suspendat în aer, pe acesta fiind inscripționat numele restaurantului Taverna Pecicană, așa că slabe șanse să-l rataţi dacă sunteți pe acest drum.

Taverna Pecicană, cel mai bun restaurant arădean

Taverna Pecicană, cel mai bun restaurant Arad Nadlac

Taverna Pecicană, cel mai bun restaurant din Pecica

                În restaurant am găsit o atmosferă foarte primitoare, muzică plăcută, personalul amabil. După ce ne-am așezat la masă, l-am rugat pe prietenul meu să comande el, că doar eram ajunși aici la recomandarea lui.  Deşi exista o gamă variată de specialităţi în meniu, care de care mai atrăgătoare, am optat în cele din urmă pentru preparatele din peşte.  Astfel, primul fel de mâncare a fost ”ciorbă de peşte a la Szeged”, o ciorbă picantă făcută din file de crap. Din câte am înţeles de la doamna care ne servea, bucătarul restaurantului era adus din Ungaria din Szeged.

                Dacă nu ştiaţi, în Ungaria la Szeged an de an se organizează Festivalul International al peștelui  (http://www.halfesztival.hu/).

                Şi iată că ne-a ajuns pe masă şi celebra ciorbă de peşte a la Szeged. Eram noi flămânzi după o zi agitată, dar chiar nu puteam să stăpânim ditamai ceaunul de ciorbă. Chiar ne-a umflat râsul când am văzut porţia şi ne-am adus aminte de ciorba de peşte de la Ada Bojana, care la fel era servită în ceaun.

                Ce să vă zic despre ciorbă, o minunăţie, mult mai bună decât oricare altă ciorbă de peşte pe care am mâncat-o vreodată, şi chiar avem la activ multe variante. Întrecea chiar şi ciorba de peşte pe care am mâncat-o în Delta Dunării, la lipoveni acasă. Ciorba era destul de picantă, că doar … noah… a fost  făcuta după o rețetă ungurească şi ungurii sunt renumiți pentru iuțeala mâncărurilor, dar foarte bună la gust .    După ce ne-a adus coşul de pâine pe masă, o întreb pe doamna care ne servea, despre pâine… Aceasta mi-a răspuns râzând:…. Da domnule,  … e acelaşi tip de pâine care se trimitea pe vremuri la Ceaușescu în București şi pentru care Pecica a ajuns celebră.

Restaurant Taverna Pecicana  Ciorba de peste a la Szeged

Taverna Pecicană Ciorbă de peşte a la Szeged

Restaurant Taverna Pecicana - Ciorba de peste a la Szeged

Taverna Pecicană Cramă

Taverna Pecicană - cramă

Taverna Pecicană

Taverna Pecicană - cuptor pizza

Daniel's Brothers Band - La Taverna Pecicana

Taverna Pecicană - Jumeri de peste si ceapa pane

Taverna Pecicană - Jumări de peste cu rondele de ceapa pane

Taverna Pecicană - diplomă

                 La felul doi am ales un platou cu jumări de crap şi rondele de ceapă fiindcă eram prea ghiftuiţi de la primul fel.

                La desert ce să mai zic, alt festin culinar. Am încercat din toate că doar sunt un pofticios. 🙂 Sufleu de ciocolată cu îngheţată de vanilie – un desert absolut extraordinar, deliciul fiind dat de contrastul existent atât între culori, cât şi între arome. Astfel, desertul era format dintr-un glob de îngheţată de vanilie şi un sufleu de ciocolată cald. Acest desert merită încercat, mai ales că nu îl găseşti în orice meniu.

                Vă mai recomand să încercați şi mărul copt cu nuca şi stafide, dar şi tiramisu.

Taverna Pecicană - Sufleu de ciocolată cu îngheţată de vanilie

Taverna Pecicană - măr copt cu nuca şi stafide

Taverna Pecicană -Tiramisu

Taverna Pecicană Mar copt

                Cum trebuia să rămânem peste noapte în Arad ne-am hotărât să ne luam o camera aici, deoarece deasupra restaurantului se găsește şi un hotel. Condițiile foarte bune, curăţenie, preț mai mult decât rezonabil.

Hotel Taverna Pecicană - cazare

Hotel Taverna Pecicană - camera hotel

Hotel Taverna Pecicană - baie

About Naghiu Ovidiu

Impresii de călătorie de la un pasionat de călătorie.
This entry was posted in Impresii de vacanta, Romania, Uncategorized and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to Taverna Pecicană

  1. Pingback: Unde se mananca bine la drum in Romania

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.