Așadar, v-am promis un mic episod în care să vă povestesc despre tradițiile pascale, asa cum încă se păstrează la mine acasă. Şi când spun acasă, de data aceasta mă refer la Beiuş.
De ce am ales să fac acest lucru? Ei bine răspunsul e simplu: de sărbători ne apropiem din nou de familie și de rădăcini. În toate excursiile care le fac, încerc să descopăr cât mai mult din cultura şi tradițiile locului, dar în egală măsura le promovez şi pe cele naționale.
Postul Paştelui vine cu câteva momente ce se remarcă, iar totul este culminant în săptămâna mare.
Primul moment remarcabil este sâmbăta Sfântului Teodor, când se fierbe grâu, se face colivă şi, de asemenea, pomelnicele date în această zi pentru sufletele celor plecați de printre noi sunt citite la biserică, pe parcursul întregii perioade a postului.
În săptămâna mare, pentru mine personal tradițiile capătă contur tot mai accentuat, începând cu miercurea mare. E ziua în care mergeam la cimitir să plantăm flori pe morminte şi, în acelaşi timp, să ducem la biserică vinul şi prescura pentru Paşte.
Joia mare e zi târg în ţara Beiuşului. Se tocmește şi se cumpără mielul şi iedul, aceasta la prima oră din zi. Atunci când eram copil, abia așteptam sa se întoarcă părinţii mei acasă din târg să mergem împreună la piață să mă înnoiesc de Paşte. Devenise un fel de tradiție cumpăratul pantofiorilor roșii, ce aduceau cu cei ai Dorotheiei din vrăjitorul din Oz. De Florii, îmi primeam tot timpul rochița sau costumaşul de Paşte, dar papucii trebuiau musai cumpărați în joi Mare.
În Vinerea mare se ținea post, iar la mine acasă se vopsesc ouăle roșii. Deși nu se lucrează și e ca o zi de sărbătoare, ouăle sunt vopsite în acea zi pentru a aminti tutor de picăturile de sânge ce cădeau din trupul lui Isus. Bunica îmi spunea că în credința populară, ouăle înroșite în această zi ar fi bune de mâncat până de Rusalii, ele nealterându-se.
În această zonă, şi în special în Dragoteni si Săucani, sate din zona Beiuşului, ouăle se încondeiază sau, să folosesc un regionalism, se ”impistresc”. Tehnica presupune folosirea unui condei special, ceară de albine şi cărbune. Vopselele sunt alese cu grijă, iar de obicei sunt naturale: zeama obţinută din fierberea cojilor de ceapă sau a sfeclei roşii. De asemenea, în zonă era foarte des întâlnită tehnica de decorare cu ajutorul frunzelor.
În Drăgoteni, în vinerea mare, are loc un festival concurs de împistrit ouă. Şi tot în vinerea mare se fierbe șunca.
Sâmbăta mare e zi de bucătărit: friptura de miel, ciorba de miel, drob, cozonaci, toate proaspăt pregătite pentru ziua de Paşte. De asemenea, se încheie şi curățenia din casă, cu măturatul curții şi primenitul din faţa casei. Atunci când eram copil, seara ne adunam toți vecinii şi plecam împreună spre biserica din deal, unde e şi cimitirul, pentru a lua lumina şi a asista la slujba de înviere. Exista un alt obicei, al bunicii mele, şi anume acela de a ţine post negru din Joia mare, până în momentul în care ne întorceam acasă de la slujba de Înviere.
Duminica de Paşte, e zi de sărbătoare în toată zona. În zona satului Brădet, în apropierea Peșterii Urșilor, se face în această zi şi pomenirea morților. Tot aici exista şi o biserică veche din lemn, Biserica Pogorârea Sf. Ioan Teologul, intrată în patrimoniul cultural naţional al României . Aceasta datează din 1733 şi este una din cele mai vechi şi mai monumentale biserici de lemn din zonă.
În a doua zi de Paşte, lunea sunt două obiceiuri. În zona comunei Pietroasa, se face pomenirea morților, şi în acelaşi timp plecam şi noi la vizitat rudele de la tara.
Tot în această zi, în Ardeal e un alt obicei împrumutat de la unguri şi anume, mersul la stropit. În acest sens se foloseau sticluţe cu parfum, iar tinerii plecau să stropească tinerele domnițe. În schimb, ei erau serviţi cu cozonac şi vin şi primeau ouă roşii. Pentru cei tineri, acest lucru reprezenta un bun prilej de curtare.
Şi tot în a doua zi de Paşte, în multe sate se făceau serbări şi baluri. În zona Beiuşului, pomenirea morților se face în duminica Tomii. Diferențele de date, se justificau prin faptul că un preot deservea mai multe comune.
