Articolul de astăzi este scris de un bun prieten, coleg de muncă, la care apelez de fiecare dată când doresc să mă informez despre o anumită destinație montană. Ca să-i înțelegeți obsesia lui pentru munte pot să vă spun doar că, povestea care urmează relatează traseul lor ( Cătălin, soţia lui – Delia, împreună cu un prieten – Codruț) spre a ajunge pe ” Acoperişul României “, un traseu pe care l-a făcut după o recentă operație de menisc. Chiar am rămas șocat când am văzut pozele postate pe contul lui de socializare, știind că este în perioada de convalescență după operație. Da, știu, în ziua de astăzi prin intervențiile minim invazie (operație laparoscopică) perioada de convalescență este foarte redusă, dar totuși există anumite riscuri mai ales în cazuri de suprasolicitare. Sincer, eu unul nu m-aș aventura pe un traseu dificil mai ales dacă aş fi în perioadă de convalescenţă. Cum povestea lui despre traseul realizat spre vârful Moldoveanu ( 2544 m) m-a impresionat, l-am rugat să ne spună câteva cuvinte şi, mai ales, să ne prezinte câteva poze realizate pe acest traseu.
Iată relatarea lui:
“Muntele…o dată ce ajungi pe munte nu-ţi dorești altceva decât să ajungi mai sus, tot mai sus. Uite aşa se face că în vara lui 2014 ajungem şi noi (subsemnatul, soţia şi un prieten – Codruţ ) taman pe ” Acoperişul României ” (Vf. Moldoveanu – 2544m).
Aventura începe astfel : după lungi dezbateri şi îndelungate căutări pe bloguri şi site-uri de specialitate, ne hotărâm să o luăm înspre Munţii Făgăraş (cu plecare din Oradea) alegând cel mai pitoresc traseu, cel de creastă.
Deşteptarea se dă dimineaţa devreme, iar la 5:30 reuşim să ieşim din oraş spre Cluj. Din Gilău mergem pe autostradă până în Turda, unde ieşim de pe autostradă spre Alba Iulia. Drumul e bun şi nu prea aglomerat, iar în scurt timp ajungem în Sibiu de unde până la Bâlea e doar o zvârlitură de băţ. Vremea ţine cu noi, reuşim să ne bucurăm de priveliștea ce începe să ni se arate, însă cu aproximativ 1 km înainte de ajunge la Bâlea Lac, traficul devine infernal şi ne întrebăm dacă vom găsi un loc de parcare pe undeva. Ne mișcăm încet, încet, foooarte încet, dar după un sfert de oră ce a părut o veșnicie, ajungem sus la Bâlea Lac în căutarea unui loc de parcare. Începem să ne echipăm de munte, ne luăm genţile grele în spinări şi mergem să căutăm o hartă, Intrăm în Cabana Bâlea, de unde şi cumpărăm harta cu traseele Munţilor Făgăraş, şi rămânem surprinși de câtă lume este pe terasă! (se stătea la coadă inclusiv la WC)…deh! trebuiau să fie undeva toţi posesorii acelor maşini întâlnite la urcare!
Cu harta la mână, rucsacii în spinare şi dorinţa aceea de nestăvilit, pornim voioşi şi plini de elan spre Lacul Capra prin Şaua Caprei. Urcuşul abrupt ne oboseşte şi ne mai taie din elan, dar dorinţa primează şi ne dă curaj şi putere să urcăm în continuare (bine, bine şi vorbele pline de admiraţie ale câtorva trecători curioşi de destinaţia noastră). În 45 min. ajungem lângă Lacul Capra, unde ne tragem puţin sufletul şi alimentăm cu apă.
Vârful Arpașul Mic, Munții Făgăraș:
Odată ce treci de puzderia de oameni ce urcă înspre Şaua Caprei, acesta fiindu-le şi capătul traseului, ţi se deschide o privelişte ce îţi încântă toate simţurile şi îţi aprinde dorinţa de a descoperi tot mai mult din acel tărâm necunoscut încă pentru tine.
Ajungem şi la prima coborâre de pe traseu, cea de pe Piciorul Caprei, (motiv de bucurie pentru noi, însă nu pentru mult timp, deoarece realizăm că la întoarcere va trebui să urcăm pe aici şi nu va fi o urcare uşoară) când observăm că suntem urmăriţi de câteva capre negre! Nu prea reuşim să le pozăm având în vedere distanţa destul de mare între noi şi ele.
Piciorul Caprei :
Pornim spre Portiţa Arpaşului sau Fereastra Zmeilor, un loc important, dar nesemnalizat de pe traseu, de unde traseul se bifurcă astfel: bandă roşie, traseul spectaculos de creastă prin sectorul „La trei paşi de moarte”; sau bandă albastră, prin Căldarea Arpaşului înspre Lacurile Podragu şi Cabana Podragu urcând şi coborând prin trei văi.
Pauza înainte de „Trei paşi de moarte”:
După o mică pauză de hidratare şi un baton plin de energie, ne aventurăm înspre „Trei paşi de moarte”. Porţiunea nu este una foarte grea, însă e periculoasă şi foarte abruptă. Trebuie atenţie sporită, în special pe porţiunile asigurate cu lanţuri, deoarece în unele locuri lanţurile sunt desprinse şi se poate face balans. Cu atenţie, calculând fiecare pas, trecem cu bine şi începem să urcăm uşor până ajungem în şaua, unde întâlnim Monumentul Nerlinger. Pe drum însă, surprizele nu se lasă aşteptate şi în faţă ni se arată o capră neagră, rătăcită, apărută de nicăieri şi fără să-i fie teamă, se lasă pozată, se apropie stingher de noi pentru ca mai apoi să dispară după o creastă la fel de brusc precum a apărut. Ajunşi la Monumentul Nerlinger, facem o binemeritată pauză şi admirăm Lacul Buda, care împreună cu Lacul Capra sunt izvoare ale râului Argeş. Furaţi de mirajul traseului, deoarece de aici începe adevăratul traseu de creastă, chiar pe muchia muntelui nu realizăm furtuna ce ne paşte! Grăbim pasul şi chiar înainte de a urca cel mai solicitant vârf (Vf. Mircii 2471m) ne ajunge furtuna din urmă: grindină, ploaie, vânt şi descărcări electrice. Se pare că am nimerit meniul complet! Ne ghemuim la baza unei stânci destul de mărişoare unde ne simţim mai în siguranţă şi aşteptăm ca furtuna să-şi mai piardă din intensitate, lucru care nu se lasă aşteptat, iar în jumătate de oră putem să ne reluăm traseul spre Vf. Mircii. Eeei… şi aici facem greşeala! Aproape de vârf se iveşte o cărare (semnalizată!) care scurtează drumul, iar cum oboseala îşi spune cuvântul încercăm să „furăm” din traseu, scurtându-l. Ajungem însă pe o brână foarte periculoasă şi abruptă, iar stâncile fiind ude cu mare atenţie şi foarte greu reuşim să coborâm înspre Lacul Izvorul Podul Giurgiului, unde hotărâm să montăm corturile având în vedere faptul că mai existau şi altele. După ce corturile au fost montate, ne încălzim cu o supă caldă şi un ceai, vremea se îndreaptă şi vedem pentru prima dată „trapezul” Viştea Mare – Moldoveanu. Cu gândul la a doua zi, intrăm în corturi şi încercăm să ne odihnim după ziua încărcată ce tocmai a apus.
Fereastra Zmeilor:
„Trei paşi de moarte”:
după Monumentul Nerlinger spre Arpaşul Mare (în faţă):
Cortul nostru iar în depărtare trapezul Viştea – Moldoveanu:
Dimineaţa la 6 deja ne ardeau călcâiele aşa că nu mai zăbovim mult, alimentăm cu apă din izvorul de lângă lac (atenţie a nu se bea apă din lac!) şi pornim prin Şaua Podragu, de unde vedem Lacurile Podragu şi Cabana Podragu, spre Vf. Moldoveanu. Poteca este una destul de lină fără prea mari diferenţe de nivel, trecem pe sub Vf. Corabia şi printre turmele de oi şi nici nu ne dăm seama că am ajuns în Şaua Orzănele, ultimul popas înainte de a începe abruptul urcuş spre Viştea Mare. Tot aici ne bucurăm de semnal la telefon pentru prima dată de când am părăsit zona lacului Capra. Începem urcuşul pieptiş, cu capul în pământ, aproximativ 40 min. până ajungem pe Vf. Viştea Mare 2527m. Păcat că acest vârf, al treilea ca înălţime din ţara noastră stă în umbra Vf. Moldoveanu. Spun asta pentru că nu există niciun indicator care să-l prezinte. De aici porneşte cel mai înalt traseu de creastă din ţara noastră. Cei 421 m, distanţa dintre cele două vârfuri, se parcurge în aproximativ 20 minute, cu foarte mare atenţie în special în zona de mijloc unde există o şa îngustă, numită Spintecătura Moldoveanului care, cu toate că este prevăzută cu lanţuri ajutătoare, se ridică la nivelul numelui său. Cu mare atenţie, fără grabă, poate fi trecută fără probleme.
Cabana Podragu şi Lacurile Podragu:
Vf.Corabia în plin răsărit de soare:
Traseu de creasta spre Vf. Moldoveanu:
Trapezul Viştea Mare – Moldoveanu:
Şaua Orzanele văzută de pe Vf.Viştea Mare:
Şaua Orzanele spre Vf.Moldoveanu :
Traseul de creastă de la Viştea spre vf. Moldoveanu:
Iată că efortul nostru se lasă răsplătit şi ajungem într-un final pe cel mai înalt vârf din ţara noastră: Vf. Moldoveanu (2544m). Avem parte de vreme bună şi crestele Munţilor Făgăraş ni se dezvăluie în toată frumuseţea lor. Nu este aglomerat pe vârf, un cuplu ceh şi doi băieţi cu care ne-am împrietenit ulterior, aşa că reuşim să facem poze şi să admirăm priveliştea în tihnă.
Vf.Moldoveanu spre Vf.Viştea Mare
Pornim înapoi spre Lacul Izvorul Podul Giugiului nehotărâţi dacă să ne întoarcem sau nu în aceeaşi zi la Bâlea. Vremea începe să se înrăutăţească cu toate astea, după 5h:30m de când am pornit spre Vf. Moldoveanu, ajungem la corturi. Ne verificăm ceasurile, e doar ora 14, gata, ne-am hotărât, plecăm, că doar n-om sta încă o noapte aici când timp e berechet! Dar… începe ploaia şi cum cortul nostru era deja împachetat, fuga fuguţa la Codruţ în cort, cu bagaje cu tot aşteptând să treacă ploicica. După 15 minute de stat în cort ca şi sardinele(că doar era cort de două persoane şi noi eram trei plus rucsacii) ploaia se opreşte. Adunăm şi cortul nr. 2 şi începem urcarea abruptă înspre Vf. Mircii. După multe opriri ajungem într-un final în vârf, evitând „scurtătura”. Pornim înspre Vf. Arpaşul Mare şi din nou : furtună! Acelaşi loc, acelaşi lucru: grindină, vânt, ploaie şi fulgere doar că acum eram chiar pe muchie! Unde să fugim? Ajungem cu chiu cu vai la Monumentul Nerlinger şi la coborâre ne adăpostim cum putem sub peretele abrupt. După 5 minute: şuvoaie de apă pe cărare, trebuie să ne mişcăm dacă vrem să nu avem vreo coborâre forţată mânaţi de apă. Norocul ne surâde, iar jos reuşim să montăm cortul ca să ne adăpostim de furtună, să ne uscăm şi să aşteptăm să treacă aceasta. Oboseala îşi spune cuvântul plus că ne şi încălzim iar până să ne dăm seama se făcuse 12 noaptea!
Dimineaţa, cu emoţii, scoatem capetele din cort şi ce să vezi: senin! Aşa că hai la drum, nu e loc de pribegeală! Grăbim pasul şi în scurt timp ajungem la urcarea de care ne era groază: Piciorul Caprei, dar în companie plăcută şi cu voie bună reuşim să trecem şi de acest ultim urcuş. Trecem pe lângă Lacul Capra şi ajungem în Şaua Caprei privind în urmă, cu nostalgie, la crestele măreţe ale Făgăraşului.
Coborârea din Şaua Caprei spre Lacul Bâlea, cu toate că este ultima pentru noi pe ziua de azi, ne solicită genunchii şi gleznele la maximum.
Ajunşi la maşină ne dezechipăm, coborâm Transfăgărăşanul şi ne uităm încă o dată luându-ne rămas bun de la crestele nu demult bătute la picior.
Traseul realizat:
Ziua 1 : Oradea – Bâlea Lac (2034m) – Şaua Capra 2315m – Lacul Capra 2249m – Fereastra Zmeilor ( Portiţa Arpaşului 2175m) – La trei paşi de moarte – Monumentul Nerlinger – Vf. Arpaşul Mare 2468m – Vf. Mircii 2471m- Lacul Izvorul Podu Giurgiului 2226m.
Ziua 2 : Lacul Izvorul Podul Giurgiului 2226m – Şaua Podragu 2307m – Şaua Ucei Mari 2220m – Şaua Orzanele – Vf. Viştea Mare 2527m – Vf. Moloveanu 2544m şi retur până la poalele Monumentului Nerlinger.
Ziua 3 : Retur la maşină.
Timpi :
- Lacul Bâlea – Lacul Izvorul Podul Giurgiului 6h
- Lacul Izvorul Podul Giurgiului – Vf. Moldoveanu şi retur 5h: 15 min
Surse de apă potabilă :
- Izvoarele de lângă Lacul Capra
- Înainte de Portiţa Arpaşului
- Izvorul Podul Giurgiului
- Cabana Podragu (noi nu am coborât)
Echipament necesar pe munte :
- Bocanci
- Rucsac în care să intre 1 buc sac dormit, haine de schimb, geacă impermeabilă + polar, şosete toate puse în pungi (să nu se ude), căciulă, mănuşi, pelerină de ploaie, frontală, briceag, trusă medicală, ac şi aţă, primus+butelie+cană metalică, brichetă.
- Izopren, izolir
- Cort
- Opţional beţe de treking
Pingback: Links – 18.09.2014 -- fulgerica's blog – Doza ta zilnica de distractie