Înainte de a începe povestea propriu-zisă, aş vrea să fac o precizare: mă declar apolitică şi mândră de sentimentul de patriotism local că sunt ardeleancă. Cu toate că nu urmăresc știrile de la TV, considerând că de multe ori deformează realitatea, iar presa o citesc în diagonală, subiectul Roşia Montană mi-a atras atenția şi-l consider impetuos necesar de dezbătut. Mi-am dorit de multe ori să ajung să văd cu ochii mei situația şi zona Roșiei Montane, să ascult toate părerile şi abia apoi să afirm cu tărie că sprijin una sau alta dintre tabere.
Şi tare mi-aș dori ca toți cei care o fac într-un mod înverșunat să ajungă prin locurile acelea. Să aibă timpul şi răbdarea să facă treaba asta pe îndelete.
Prima dată când am ajuns în zonă eram în clasa a 7-a, într-o excursie cu școala prin Ţara Moților. Atunci am vizitat Ţebea şi mai apoi muzeul aurului din Brad. Oarecum amintirile îmi rămân încețoșate şi puținele poze de atunci nu ajută. Anul trecut de 1 mai am hotărât că e momentul să ajung din nou în Ţara Moţilor, aşa că ne-am adunat un grup de prieteni hotărâți să explorăm zona respectivă şi să ascultăm poveștile localnicilor.
Am pornit căutările pentru găsirea unei oferte decente, iar în final ne-am oprit asupra pensiunii Craiul (http://www.pensiuneacraiul.ro/). După o scurtă consfătuire, am optat pentru varianta cu demipensiune. Pentru oamenii de acolo am doar cuvinte de laudă: moți autentici, orientați spre muncă cinstită, calmi, calzi şi primitori. Au fost patru zile în care ne-am simțit răsfățați şi, în care, bunele intenții au ieșit la suprafață.
În Roşia Montană am ajuns duminica dimineața. Am vrut să vedem cât se poate de mult din zonă şi să interacționăm cu cât mai multă lume. Pentru început am dat întâmplător de indicatorul cu Tăul Brazi. Starea drumului nu intra deloc în discuție, pentru mașinuța mea nu au fost probleme deosebite, dar pentru cele care au gardă la sol mai joasă, ar fi putut fi. Nu am rămas prea mult în zona cu Tăul Brazi, dar am urcat puţin spre Tăul Anghel şi am renunțat să mai mergem spre Tăul Mare. Ce mi-a atras atenția este faptul că la Tăul Brazi e amenajată o zonă de agrement, fiind disponibile băncuțe şi hidrobiciclete și se poate pescui, iar peștii păreau sa fie destul de mari.
Am revenit în oraș pentru a face rost de hărți şi mai multe informații. Nu a fost greu să găsim în centrul Roşiei Montane un punct de informare, cu oamenii primitori şi foarte amabili. Am beneficiat şi de o plimbare şi câteva povești. Am pornit într-un mic tur ghidat şi am descoperit câteva din bisericile din zonă: cea romano-catolică, biserica unitariană, cea reformată, casa Ion Buteanu. Cu prilejul acesta am aflat şi câteva informații: Biserica Unitariana – datează din anul 1600, a fost arsă din temelii după răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan şi apoi reconstruită. Comunitatea din Abrud şi Roşia Montana a ridicat în opt ani de zile cele două biserici. Un alt obiectiv a fost şi conacul boieresc care a fost dărâmat, iar în locul lui a fost construit un bloc de locuințe. Ne-am bucurat să putem cumpăra (printre primele bucăți produse) niște magneți pentru frigider care poartă stema veche a orașului Abrud..
A urmat apoi vizita la Muzeul Exploatării Aurului, unde intrarea este gratis, iar hărțile cu zona se puteau cumpăra în schimbul sumei de 10 RON.
Tot în centru se găsește şi casa Rubner( 1874 – 1908)şi sediul RMGC, unde am intrat să vedem prezentarea şi să luăm pliante .
După vizita la RMGC ne-am îndreptat spre exploatările romane (vechile galerii miniere ce pot fi vizitate), care fac parte din Muzeul Mineritului Aurifer Roşia Montană. Biletele de intrare costa 8 RON pentru adulţi, 4 RON pentru studenți, 2 RON vederea, 45 RON cartea. Din poveștile ghidului (care este autorul cărții şi a lucrat în exploatare ca şi inginer ) am aflat că în această mină au lucrat în perioada romanilor aproximativ 20.000 de sclavi. Din anul 2006 exploatarea a fost închisă, ne mai fiind profitabilă. Am ascultat cu mult interes şi poveștile cu vâlvele aurului (năluci ce s-ar fi arătat celor care erau pe cale de a descoperi aurul). Dintre acestea, cea mai interesantă a fost cea legată de minerul Mihăilă Gritta, care a răspuns spiritului că va construi șapte biserici şi șapte școli cu bani din aurul găsit . Pentru acest fenomen există şi o explicație științifică: în subteran concentrația de oxigen scade sub 17%, iar în combinație cu presiunea şi întunericul poate duce la halucinații. Din cei peste 150 de km de galerii am vizitat doar puțin, mai precis doar intrarea în galerii. Galeriile romane însumează doar şapte kilometri din total şi sunt unice în lume prin lungime şi gradul de păstrare. Ele reprezintă un atu al introducerii Roşiei Montane în UNESCO. Un fragment de galerie de câteva sute de metri este vizitabilă în cadrul Muzeului Mineritului. Acest muzeu a fost deschis la începutul anilor 1970, la baza Masivului Orlea, masiv care este un monument de patrimoniu protejat prin lege, dar care se află pe lista munților pe care Gold Corporation vrea să îi exploateze. (!?)
Mai aveam pe lista noastră şi rezervația naturală geologică Detunatele – o rezervație reprezentată de coloanele de bazalt şi piatră despicată – despre care legenda spune că ar fi fost scăpată de un uriaş, dar în realitate au apărut datorită unei erupții vulcanice. Fiindcă am ieșit târziu la suprafață din galeriile romane din Roşia Montană ne-am propus să vizitam Detunatele cu altă ocazie.
În urma a tot ce am văzut şi am auzit, pot să afirm în cunoștință de cauză că sunt pentru a salva Roşia Montană, iar din discuțiile cu Ovidiu şi el este de aceaşi părere. Voi de ce părere sunteți?
2 Responses to Roşia Montană – aurul turistic din Apuseni