Hallstatt – Perla Austriei

Hallstatt a fost pentru mine cel mai râvnit loc din Austria în care mi-am dorit să ajung. Mi-am propus această excursie după ce am aflat că acest sat a fost copiat de chinezi, aceștia construind o replică în localitatea Huizhou, din provincia Guangdong (sudul Chinei). Da, cu toţii ştim că în China se copiază cam orice de pe acest pământ, dar să copiezi un întreg sat este chiar culmea. Când am auzit prima oară ştirea am crezut că e o farsă sau un pamflet, dar ulterior, când am văzut că se şi inaugurează această localitate din China şi că pe toate posturile TV se prezenta acest lucru, am ajuns la concluzia că a fost un proiect în care China s-a întrecut pe sine. Vă vine să credeţi sau nu, dar în data de  2 iulie 2012, în China a fost inaugurată o replică a acestui sat din Austria.  O replică destul de costisitoare dacă ne gândim că au fost investiţi nu mai puţin de 940 milioane de dolari.  Nu ştiu dacă vreodată voi avea ocazia să vizitez şi Hallstatt-ul în varianta “Made in China”, dar cu siguranţă îmi doresc acest lucru.

Hallstatt - Marktplatz si biserica evanghelica - Evangelische Kirche Hallstatt
Mi-am făcut planuri de a vizita  Hallstatt-ul de mai multe ori, dar din păcate de fiecare dată intervenea câte ceva şi amânam această vizită. Cum eram în zona Kaprun – Zell am See, m-am gândit să includ în traseu şi această staţiune. Am renunţat la câteva obiective turistice din Kaprun şi aşa am reușit să pornim cu mult mai devreme de cum ne-am plănuit.
Recunosc, pentru a vizita Hallstatt-ul şi împrejurimile e nevoie de mai mult decât o zi, dar noi, din păcate, ne-am alocat doar atât pentru prima noastră vizită în Hallstatt. Oricum, acest loc ne-a fascinat atât de mult încât un viitor concediu în Austria îl vom rezerva mai mult pentru această stațiune.
Deși nu cred în  “dragoste la prima vedere”, mai ales când vine vorba de o destinație turistică, pot să spun că, în momentul în care am ajuns în acest loc, cam așa s-a întâmplat. Eram fermecat de claritatea apei din lacul Hallstat ( Hallstätter See ), de lebedele şi raţele care se plimbau graţioase pe suprafaţa lacului, de localnicii îmbrăcaţi tradiţional (femeile purtau Dirndl, iar bărbaţii purtau Lederhosen ), de pomii fructiferi crescuți pe zidurile caselor, de mireasma ștrudelului cu mere care se simțea când străbăteam străduțele acestei stațiuni şi de  multe alte lucruri. Deși e o destinație scumpă, poate cea mai scumpă prin care am fost până acum prin Austria, o recomand cu cea mai mare căldură.  Încă din momentul în care îţi cauţi cazare vei simţi acest lucru, dar se poate rezolva această problemă prin faptul că sunt o mulţime de alte staţiuni prin apropiere în care poţi să-ţi găseşti cazare la un preţ mai mult decât acceptabil. Dintre acestea pot să amintesc  Obertraum , Gossau,  Bag Goisern, Bad Aaussee etc.

In Hallstat am ajuns pornim din Kaprun pe următorul traseu:

Dacă vă organizați o excursie în Hallstatt ar fi bine să știți că sunt următoarele planuri tarifare pentru parcare:
Până în 15 minute gratis
de la 15 minute la o oră – 3 Euro
de la 1 oră la 2 ore –  5 Euro
de la 2 ore la 3 ore  – 6,50 Euro
de la 3 ore la 12 ore  – 7,50 Euro
de la 12 ore la 24 ore  + 0,50 Euro / oră

Parcare pentru Hallstatt – in Lahn:

Parcare pentru Hallstatt - in Lahn-  foarte aproape de Marktplatz .jpgDupă ce am ajuns în stațiune trebuia să rezolvăm problema cu parcarea. Ca şi la în oricare obiectiv pe care l-am vizitat prin Austria, problema locurilor libere din parcare din nou ne-a dat bătaie de cap. În Hallstatt sunt trei parcări care, într-o zi aglomerată, nu fac faţă numărului de turişti.  Ca şi fapt divers, în acest sat sunt aproximativ 1000 de locuitori, dar anual trec peste 1 milion de turişti. Ne-am tot plimbat între cele trei parcări amenajate până ce, pe panoul uneia am văzut că s-au eliberat nişte locuri. Mai era o variantă să mergem până în Obertraun, să parcăm acolo, iar apoi din acel loc să luăm barca până în Hallstatt Markt. Mai multe despre programul şi planul tarifar puteți găsi aici : (www.hallstattschifffahrt.at/english/prices/ ).
Ne făcusem planuri serioase cu ce să vizitam, trasee, obiective, dar nu am luat în considerare şi starea vremii. În plan mai aveam de văzut câteva obiective din apropiere ca 5 Fingers,  Dachstein Ice Caves (peștera de gheaţă Dachstein),  precum şi Mammoth Cave.
Informații despre planurile tarifare ale acestor obiective le găsiți aici:
www.dachstein-salzkammergut.com/en/dachstein/service/tickets-and-prices/
Informații despre programul de funcţionare le găsiți aici:
www.dachstein-salzkammergut.com/en/dachstein/service/opening-times/
www.hallstatt.net/assets/test-uploadproblem/2014-hallstatt-salzwelten-preise-oeffungszeiten.pdf
Cum vremea nu a ținut cu noi ne-am rezumat doar la o plimbare prin această stațiune. Așa că am luat-o agale pe Seestraße spre centrul acestei stațiuni oprindu-ne din loc în loc, pe malul lacului, pentru a admira şi fotografia clădirile din apropiere. Când am ajuns în centrul stațiunii, în Marktplatz , am observat că marea majoritate a clădirilor  au în faţa lor plantat câte un pom fructifer care e crescut pe zidul casei. Da, coroana pomului fructifer este aranjată în așa fel încât aveam impresia că acel arbore făcea parte din casa respectivă.  A fost pentru prima dată când am văzut așa ceva şi nici nu am mai auzit să se practice acest obicei.
Oricum, de câte ori începea câte o rafală de ploaie încercam să ne adăpostim în câte vreun magazin de suveniruri sau prin câte o cafenea sau restaurant. Si aşa din “poartă în poartă” am dat de un local unde am găsit cel mai bun ştrudel cu mere pe care l-am mâncat până acum prin Austria.  Despre toate acestea  în articolul viitor. Până atunci vă las să admirați fotografiile pe care le-am realizat prin această frumoasă staţiune.

Funicular Hallstatt Funicular Hallstatt Seestrasse Hallstatt

Seestrasse Hallstatt (Seestraße Hallstatt)  : Seestrasse Hallstatt  Seestrasse Hallstatt  Seestrasse Hallstatt  Seestrasse Hallstatt  Seestrasse HallstattHallstätter See (Hallstatter See )

 Seestrasse Hallstatt  Seestrasse Hallstatt  Seestrasse Hallstatt  Seestrasse Hallstatt  Seestrasse Hallstatt  Seestrasse Hallstatt  Seestrasse Hallstattpe Seestrasse Hallstatt langa Hallstätter See Marktplatz Hallstatt Marktplatz Hallstatt Marktplatz Hallstatt Marktplatz Hallstatt Marktplatz Hallstatt Marktplatz si magazinele traditionale Marktplatz Hallstatt Marktplatz Hallstatt Marktplatz Hallstatt Marktplatz Hallstatt Marktplatz Hallstatt

spre portul statiunii in centrul statiunii Hallstatt Pfarrkirche St. Mariä Himmelfahrt pe stradutele din statiune Hallstatt Hallstatt Hallstatt Hallstatt Hallstatt Salzkontor Hallstatt Hallstatt Hallstatt HallstattEvangelische KircheLebede Lebede Lebede Lebede LebedeCopac in fata casei Copac in fata casei Copac in fata casei ceata

About Naghiu Ovidiu

Impresii de călătorie de la un pasionat de călătorie.
This entry was posted in Austria, Impresii de vacanta and tagged . Bookmark the permalink.

9 Responses to Hallstatt – Perla Austriei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.