Oarecum din superstitie, am hotarat sa nu intrerup miniseria ad-hoc de capitale europe ale culturii, fara a treia. Si pentru ca avem si una autohtona, povestioarele de azi vor avea ca subiect Sibiul. Am trecut de multe ori prin Sibiu, dar de fiecare data, am reusit sa imi fac cateva ore, sa-l respir. Prima data, cand l-am descoperit eram in excursie cu clasa, la liceu. Nici nu-mi mai amintesc exact ce clasa eram, parca a 10-a. Imi amintesc doar Piata Mare cu cladirile ce au acoperisuri cu sprancene, muzeul Brukenthal cu picturile lui Stefan Luchian, Tonitza si Grigorescu si podul mincinosilor, pe care incercam sa spun si eu cea mai gogonata minciuna sa vad daca ma scutura sau nu..
Nu l-am vazut cat timp a fost capitala europeana a culturii, dar am magnetul pe frigider din perioada respectiva de la prietenii mei care l-au vizitat intr-o zi geroasa de toamna tarzie. Intre prima intalnire si urmatoarele au trecut destui ani. Ne-am oprit acolo in drumul nostru spre Transfagarasan, am revenit dupa nunta unor prieteni sa vedem Muzeul Astra (pe care in doua vizite de cate o zi nu am apucat sa-l terminam de explorat), iar ultima data, acu-s putine zile am mers special sa-mi ascult trupa preferata in concert. De fiecare data l-am (re)gasit radiant, modern, o combinatie echilibrata intre rigurozitatea nemteasca si calmul transilvanean.
Semnificatia emblemei o gasiti aici:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Stema_sibiu_sibiu.png
