Pentru că este din ce în ce mai frumos şi mai cald afară, m-am gândit să încep să vă propun destinații de weekend, în zone nu prea îndepărtate. Si cum as putea să nu încep cu ultimul loc vizitat, și care mi-a lăsat si o impresie plăcută E vorba de lacul Palic din Serbia, undeva intre Subotica şi Palic. Este cel mai mare lac, si probabil cel mai frumos din provincia Vojvodina, și o destinație cu tradiție pentru SPA încă de la jumătatea secolului 19.
Weekendul începuse la festivalul vinului în Szeged, de unde am hotărât duminică dimineața ca ne întoarcem, cu un mic ocol prin Serbia. Aer curat, vreme bună şi un mic repaus lângă lacul Palic. Acesta era planul. Pentru a ajunge din Szeged în Palic a trebuit să parcurgem 28km, şi de asemenea să intrăm pe autostradă. Ne-am interesat la localnici, şi la benzinării, pentru cei câțiva km parcurși pe autostradă maghiară dacă e nevoie de vignetă şi am aflat că nu e necesară, şi nici la sârbi nu se plătește..
Subotica e al doilea oraș al provinciei Voivodina, după Novi Sad. Păstrează o oarecare liniște a unui orășel mic, dar în același timp cochet. Plimbându-mă prin centru, în zona pietonală am putut observa în vitrinele magazinelor, tablourile cu promoțiile de absolvenți al orașului. Îmi amintesc din copilărie când mă plimbam şi eu prin oraşul natal şi admiram pozele de panou.. Evident că atunci când am absolvit liceul nu mi s-a mai părut deloc interesantă ideea, ca atare nici nu am votat pentru ea, şi nici nu a fost pusă în practică.
Spre deosebire de Belgrad, unde urmele războiului au fost păstrate intenționat, aici am putut doar să remarc clădirile vechi, majoritatea păstrate încă din secolul 19: primăria, biserica franciscană, casa Raichle, sinagoga, teatrul.. Străduțele si casele (nu am observat nici unde spre centru orașului blocuri) amintesc de o vacanţă de vară la bunici.. Iar duminica când mă plimbam pe acolo, erau cam 25grade.. În faţa primăriei, o fântâna albastră, da senzația unei oaze de răcoare si prospețime. Am oprit lângă, să-mi savurez plescavița făcuta cum altfel decât ca la mama ei acasă :). De preţuri nu are sens să pomenesc: o plescavița 150-230dinari ..
Din Subotica am pornit spre lacul Palic, hotărați să vedem despre ce e vorba. Ştiam de la un amic de gradina zoologică de la Palic, era şi ea trecută pe lista de obiective. Am ramas plăcut impresionată de ce am vazut acolo. Intrarea costa 250dinari pentru un adult (aproximativ 10lei), animalele erau bine întreținute și destul de multe exemplare, şi variate. Am avut placerea să mă simt din nou copil pentru o jumatate de zi, să îmi amintesc de Madagascar (doar filmul, destinația e deocamdată doar în bucketlist 😉 … Multe flori, locuri de joacă pentru copii..
La întoarcerea în Timișoara am avut o mica surpriză neplăcută: GPS-ul ne-a ghidat spre vama Kikinda (dar aceasta nu mai este folosita ca punct de trecere vamal de vreo 5 ani de zile din spusele localnicilor). Am pornit, cu recomandarea de a trece pe la Srpska Crnja, unde era deschis. Din fericire nu era aglomerat, şi nu am stat mult la vama.. În 3 km deja eram la Jimbolia.
Şi dacă din ce v-am povestit nu v-am convins că e o destinație suficient de bună pentru a fi luată în calcul pentru o ieşire de weekend, am să vă las în compania pozelor:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.152462058219396.33998.107162309416038&type=1
Pingback: Provence - poveste cu parfum de lavanda | Bucketlist