Nu la ultra all inclusive în Turcia! Nu la Kamelya Holiday Village din Side!

În ultima vreme (să aproximez că ar fi vorba de ultimii doi ani), în jurul nostru s-a tot pomenit de vacanţe în Turcia, de all inclusive, de ce bine e,  că vezi Doamne ce servicii poți să primești şi că se merită ultimul bănuţ pe care-l dai, iar dacă eşti o familie cu un copil micuţ e o recomandare foarte bună.  Anul trecut n-am pus botul la aşa ceva şi am ales să mergem în concediu în Lopar – Croatia şi v-am povestit aici . În momentul respectiv eram şi în plină desfăşurare a diversificării, iar în alimentaţia copilului nu aveam, sub nicio formă, cum să o adaptăm conceptului de “all inclusive” pe care l-am fi primit în Turcia.
Anul acesta am cedat şi am cumpărat un pachet cu “ultra all inclusive” în Turcia la un hotel de 5 stele din Side. Bine, pot să spun că am acceptat această alegere şi pe considerentul problemelor care au apărut pe plan internațional. În primă fază doream să ajungem în Grecia, dar a apărut problema cu lichiditățile, iar mai apoi când a fost depășită această problemă şi eram hotărați să ajungem pe insula Rhodos, a apărut problema cu refugiații. Așa că am exclus de pe listă, Grecia.  Au mai urmat câteva destinații din Italia, Croaţia şi Spania, dar care când le-am analizat mai bine a trebuit să le excludem.
Așa se face că, până la urmă, am ajuns să mergem în Turcia. Știu, am păcătuit 😀 am renunțat să fiu călător şi am devenit turist. Ce să fac?…  Mă căiesc şi promit că nu o să mai greșesc :D.  Nu are rost să precizez agenția de la care am cumpărat deoarece chiar nu are nicio vină. Ba din contră chiar vreau să-i mulţumesc Alinei, prietena care lucrează la agenţia respectivă, pentru răbdarea care a avut-o cu mine şi pentru preţul obţinut (preţ cu mult mai mic decât la restul agenţiilor care vindeau acest pachet).  Şi spun că a avut răbdare cu mine deoarece am schimbat data de plecare de vreo 5 ori. De fiecare dată intervenea câte ceva şi chiar înainte de a cumpăra pachetul trebuia să amânăm plecarea.  Şi-i mai mulțumesc pentru sinceritatea cu care mi-a prezentat toate aspectele legate de sejurul care va urma în Turcia.
În acest articol nu vreau să vă conving că nu e bine la all inclusive în Turcia, fiecare face ce doreşte şi merge unde vrea. Pentru noi conceptul de “all inclusive” o să-l cam tăiem de pe listă. Nu zic că nu o să mai încercăm vreodată, dar cu siguranţă, nu în viitorul foarte apropiat. Prin acest articol vreau doar să vă prezint experienţa noastră, nu tocmai plăcută,  la un hotel cică de cinci stele. Experienţă care nu s-a ridicat la așteptările noastre atât prin calitatea serviciilor oferite, cât şi prin atitudinea neprofesională a personalului care deservea acest resort.
Dacă mergeţi într-o agenţie de turism, puţin probabil să întâlniţi o persoană care să fi ajuns în hotelul respectiv. De obicei se ajunge în destinaţia respectivă doar de o agenţie tour operatoare care în momentul când se doreşte contractarea pentru anul respectiv participa la un infotrip, o excursie în care sunt purtaţi prin fiecare resort în parte şi le sunt prezentate serviciile oferite, dar şi calitatea acestora. Normal că, atunci când sunt organizate aceste infotripuri, persoanele participante primesc ce e mai bun şi nu au cum să afle adevărata faţă a serviciilor oferite de resorturile în pricină.
Pentru a afla totuși adevărata faţă poţi apela la review-uri postate de “end useri” (clienţi finali) pe bloguri , Tripadvisor, Booking , forumuri, etc, dar şi pe acestea, în unele cazuri, poţi să dai de review-uri false, plătite sau scrise chiar de resorturile respective. Ce nu face omul pentru o masă caldă în plus sau pentru o noapte de cazare. Şi spun lucrul acesta deoarece am văzut multe review-uri la anumite hoteluri,  companii aeriene, etc în care erau ridicați în slavi deși se știe că, cei în pricină,  oferă servicii de cea mai proastă calitate.
Bun, dar să revin la problema mea.  Am ales să plec la început de septembrie, cu zbor din Timișoara şi aterizare pe aeroportul din Antalya, într-un resort cică de 5 stele, din Side denumit Kamelya Holiday Village sau Kamelya World
Zborul a fost operat de Air Bucharest  cu un Boeing 737, un zbor de două ore şi cu întârziere de doar o oră  🙂 . Probabil nu era din vina lor. De la aeroportul din Antalya am fost preluați de o firma tour operatoare (în cazul nostru a fost vorba de Logic Tours) care ne asigura transferul până la hotel. Un transfer cu mult peste o oră (deși erau doar 60 de km)  deoarece pe traseu bineînțeles că  șoferul trebuia să facă o pauză la un supermarket, tot ce probabil era o înţelegere între proprietarii acelui magazin şi şoferii de la această firmă, o înţelegere în care aceştia din urmă primeau un comision în funcţie de achizițiile pe care le făceau turiștii. Bine , din momentul în care ne-am urcat în microbuzul de transfer am observat acest lucru, la cum prezenta ghidul lucrurile. Ceva de genul: acolo e cel mai bine, acolo sunt cele mai bune preturi, cea mai bună marfă, etc. Degeaba încercai să-l întrebi ce te interesa pe tine că, în câteva minute, tot la ce-l durea pe el se ajungea. Era un tip care îl întrecea şi pe Florin Piersic la vorbă, sincer nu știu cum mai avea salivă în gură la cât a putut să vorbească, dar din păcate doar verzi şi uscate, nimic concret.  Bine, mai prezenta şi excursiile opţionale care se putea cumpăra de la el pe durata şederii, dar care erau cam de 3 -4 ori preţul faţă de ce se găsea la agenţia din bazarul din Side.
Ajungem într-un final şi la hotelul cu pricina şi ne îndreptăm spre recepție. Nu mai mare mi-a fost mirarea să descopăr că, persoana de la recepție, avea aceleași cunoștințe de limba engleză ca şi nana Floare din vârful muntelui.  Prezentăm voucherele de cazare şi primim cardurile de acces în camere, brăţările pentru ultra all inclusive, dar şi harta cu amplasamentul bungalowului pe care îl aveam repartizat.  Tot aici mai primim şi un mic ghid cu programul fiecărui restaurant, snack-bar, bar etc  în parte. Bineînţeles că în limba turcă. Îi cerem tipului de la recepţie o variantă în limba engleză, dar care la momentul respectiv nu era disponibil şi trebuia să revenim în zilele următoare.  Ca şi idee, l-am primit în ultima zi după ce am mers în fiecare zi pe la această recepţie.
Terminăm cu toate formalitățile de check-in şi doream doar să ajungem în cameră să lăsăm bagajele, iar mai apoi  să mergem să ne luăm masa. Eram rupţi de foame după un drum de două ore de la Oradea la Timişoara, după alte două ore de aşteptat în aeroport (check-in + întârziere ), două ore de zbor, iar mai apoi cele aproape două ore de transfer. Pe zbor am primit doar un amărât de sandwich, dar care ulterior l-am considerat o delicatese după ce am văzut meniul din hotelul, cică, de 5 stele
Când dorim să pornim spre camere, tipul de la recepție ne oprește şi ne spune că în 2 minute o să vină cineva să ne conducă spre camere. Cele 2 minute s-au făcut o jumătate de oră ( şi nu exagerez) , iar la un copil de 2 ani şi la o oră trecută de 11 noaptea chiar nu picau tocmai bine. După mai multe discuții cu tipul de la recepție (nu tocmai plăcute) apare şi Suliman magnificul cu mașinuța lui de transfer.  O mașinuță ca şi cele folosite la golf cu care sa ne facă aşa zisul transfer la bungalow.  Bineînțeles, că să ne întindă nervii la maxim, se mai şi oprește vreo 5 minute să povestească vrute şi nevrute cu cineva la recepție.  Probabil ar fi bine să trec peste restul detaliilor, dar precum era normal, Suliman a rămas cu ochii în lumina lunii şi probabil că, a realizat că-ar fi trebuit să aştepte mult şi bine după bacşiş, cu mult mai mult decât am aşteptat noi să ne facă transferul.
Şi în sfârşit am ajuns şi noi în camera de 5 stele, camera în care camerista probabil se uita după stelele pe cer când trebuia să facă curat şi nu vedea mizeria lăsată în cameră. Nu are rost să mai intru în detalii, dar la o cameră de 5 stele nu e admisibil ca să găseşti pete de mucegai în baie, vasul WC să curgă, praf pe mobilă şi alte mici detalii care, din păcate, fac să-ţi strice buna dispoziţie când eşti în concediu.

Mă întorc înapoi la recepție şi-i spun tipul că vreau să ne schimbe camera deoarece vasul wc curge şi probabil o să-l aud noaptea. Tipul, relaxat, ne spune să ne pară bine că doar am primit această cameră deoarece este un upgrade gratuit din partea resortului :D, un upgrade la o variantă net superioară faţă de ce am plătit noi.  Vrăjeală de doi lei. Bineînțeles că, nu mușc momeala așa ușor, deschid traficul de date pe mobil şi accesez pagina oficială a hotelului. Îi cer vocherul pe care l-am avut şi analizăm. Resortul dispunea de 3 tipuri de camere, iar tipul care l-am primit noi era varianta de bază, nicidecum o variantă mai bună. Brusc cunoștințele de conversație a tipului de  la recepție dispar,  a dat în bâlbâială şi că, nu mai înţelege cei spun în limba engleză. O las baltă şi plecăm să ne luăm masa, deși era o oră târzie.
Prima noapte, primele peripeții. Nici nu se luminase bine de ziua când brusc somnul ne-a fost întrerupt de muezin (preot musulman care anunţă din minaret ora rugăciunii)  care dădea ezanul (chemarea la rugăciune a musulmanilor). Se pare că, camera noastră, era chiar în apropierea unei moschei şi trebuia să suportăm cele cinci chemări la rugăciune de peste zi.  Trecem peste acest moment adormim înapoi şi nu se făcuse încă ora 8 când brusc , bătaie în uşă. Sar din pat, deschid repede uşa, să nu se trezească fetița, şi ce să-mi vad ochilor, o cameristă. Cu engleza ei de baltă ne spunea să eliberăm camera. În prima fază îi vorbesc frumos şi-i explic să revină mai târziu pentru că avem un copil mic care doarme. Îi şi arăt bilețelul atârnat pe clanța de la uşă  prin care-i rugăm să nu ne deranjeze. Ea ținea una şi bună, să eliberăm camera. Doar atunci am înțeles de unde vine expresia : Domnule, ce nu înţelegi, eşti turc?!…. Nu vroia să înţeleagă nici când i-am arătat în limba turcă ce scria pe bileţel. Ei bine, din nou, la 200 tensiune din cauza nervilor şi după ce s-au lăsat toţi sfinţi ortodocși şi probabil şi Allah pe ea, m-am făcut înţeles şi mai apoi nu am mai văzut persoana respectivă la faţă pe toată perioada sejurului.
Ne trezim pe la ora 9, tot de la vocea de “privighetoare” a unei cameriste (alta faţă de cea care ne-a dat deșteptarea mai devreme),  cameristă cu care a trebuit să ne obișnuim în următoarele 6 nopți cât a mai rămas din sejurul nostru.
Ies la ea o abordez şi-i spun să rezolve cumva vasul wc. Încearcă să-i explici unei persoane care ştia doar vreo trei cuvinte în engleză: “no problem” “sorry” şi “Hello” . Bine şi aceste cuvinte stâlcite până la Dumnezeu. Oricum după pronunția lui “sorry” am poreclit-o pe cameristă “soriiiiiii”
Şi ajungem şi la micul dejun, la mult lăudata masa “ultra all inclusive”. Ultra all inclusive în care aveai inclus mezeluri în care, parizerul de la noi ţi se părea un lux faţă de ce era acolo expus. Chiar nu am văzut pe toata durata sejurului mezeluri de doamne ajută, şi sunt destule care sa nu includă  carnea de porc. Nu am văzut deloc ghiudem, babic sau alte mezeluri la care turcii sunt renumiți.   Dacă-ţi pui în plan că tu vei merge la “all inclusive” să faci pagubă, ei bine află de la mine că nu ai cum. Închipuie-ţi  cât parizer poţi să-ţi cumperi în Romania de cei vreo 2000 de euro pe care-i dai pe sejur şi apoi fă-ţi tu un calcul cât poţi să mănânci în cele 7 nopţi cât durează sejurul. Şi-ţi spun lucrul acesta deoarece, când aşteptam la îmbarcarea din Timişoara, un tip din spatele meu, se tot bătea cu pumnul în piept că el a dat vreo 2000 de euro pe sejur, dar şi consumă de banii aceștia.  Ei bine, află că nu ai cum să faci pagubă.

Ce mai poţi găsi la micul dejun? Într-adevăr un stand plin de iaurt, dar în care toate vasele conțineau același tip de iaurt doar că, au erau puse fructe diferite in fiecare doar ca să le schimbe culoarea.  Singurul  raion care arata totuși cumva era cel de brânzeturi, dar şi acela identic pe tot parcursul sejurului.

Cică răcoritoarele erau la discreție, adică poți sa bei cât vrei tu. În primul rând, evit băuturile carbogazoase, dar din curiozitate am zis că totuşi încerc să văd ce ofertă avem. Ei bine, poate cei din generaţia mea vă mai aduceţi aminte de sucurile la TEC, noah cam aşa arătau şi acestea.  Nişte sucuri atât de false, şi cu atâtea chimicale că, probabil, erau folosite de egipteni în procesul de mumificare. Sincer, dacă aş fi băut în fiecare zi suc de la dozatoarele respective probabil că din cauza chimicalelor nu aş mai putrezi după moarte.

Suc la TEC in Kamelya Holiday Village din Side – Turcia

Da, puteai să bei şi sucuri naturale, dar dacă aveai răbdare să aştepţi la o coadă de jumătate de oră şi mai apoi să-ţi storci tu portocalele.  Dacă mai prindeai câte un rus supărat pe viaţă în faţa ta, care cu o seara înainte a supt o sticlă de votcă şi care vroia să se refacă cu suc de portocale puteai să-ţi iei gândul de la acel fresh de portocale. Şi vă spun chestia asta deoarece, la coada la care m-am pus, am avut doar doi ruşi în faţa mea, unul şi-a făcut 6 pahare, iar următorul 5, şi uite aşa s-a mai dus o oră din viaţa mea la resortul de 5 stele din Turcia 🙂

Dacă ajungi vreodată la all inclusive-ul din Turcia (cel puţin la cel din Kamelya World)  , partea frumoasă începe când doreşti să-ţi bei cafeaua. Acelaşi procedeu ca şi în cazul sucurilor carbogazoase. Un automat în care puteai să-ţi scoţi câte cafele vrei tu, dar toate făcute din concentrate. Chiar am prins un automat deschis în prima zi şi mă cruceam de ce-mi vedeam ochilor. Merg la tip şi-l întreb unde e cafeaua boabe (sau măcinată) pentru espresso, pentru ca aparatul avea un buton de espresso. La care, mândru-mi arată recipientul de concentrat. Probabil nu auzise în viaţa lui ce înseamnă espresso  şi nici cum se prepară.
Totuşi mai găseşti şi vreo trei standuri unde-ţi pregăteşte mâncarea în faţa ta. Adică un stand unde-ţi prepară din ouă: omletă, ochiuri etc. Un stand în care găseşti ceva produse de patiserie, dar şi Kaşarlı Pide (Pâine lipie proaspăt scoasă din cuptor şi acoperită cu caşcaval topit) şi încă un stand unde-ţi pregăteau clătite americane.

La masa de prânz a fost cea mai mare problemă. Găseam doar vreo 4-5 sortimente care se repetau pe perioada întregului sejur. Noroc că le mai puteai completa cu brânzeturile rămase de la micul dejun, care bineînţeles că le puneau din nou, doar ca să fie cât mai diversificat. Un stand unde-ţi prepara ceva tentative de pizza, pizza care în afara faptului că era rotundă, avea aluat ca bază şi era pus ceva deasupra, nu spunea mare lucru. Noroc că, erau puse etichete lângă fiecare produs şi te mai bucurai când recunoşteai ceva. Vezi poza următoare:

Si restul:

Masa de seară, în general, era mai prezentabilă, dar nimic fabulos.  Probabil era mai prezentabilă şi din cauza faptului că, în afara restaurantului principal, erau două locuri unde se puteau lua produse la grill. Dar şi la aceste grilluri se repetau tot cam aceleaşi produse, pulpe de pui, peşte sau curcan.  In restaurant,  cam aceleași mâncăruri în fiecare seară.

Probabil, cel mai kitschos aranjament…ever

Singurele produse care într-adevăr au fost foarte bune si nu am nimic de obiectat, au fost prăjiturile. Cu siguranță cei din cadrul resortului au externalizat fabricarea lor şi, probabil, erau aduse din ceva laborator de cofetărie. Erau prea bune să fie produse în cadrul acestui resort 😀

Partea nasoală pentru noi a început din a treia noapte din sejur. Fetița noastră de doar doi anișori s-a ales cu o toxiinfecție alimentară, după care nu am mai crezut că prindem dimineața. Norocul nostru că, am mers pregătiţi cu o trusă medicală destul de bine pusă la punct,  marea majoritate a prietenilor mei fiind medici, ne-au sfătuit ce să ne punem cu noi, dar şi ce să facem în caz că avem probleme. Cum a început fetiţa cu vărsăturile, primul lucru pe care am pus mâna a fost pliculeţul de Smecta.  La recomandarea unui medic  am fost nevoit să-i prepar fetiţei şi un ceai de mentă. Bun, şi de unde să iau eu un pliculeţ de ceai de mentă la ora respectivă, şi pe cine să întreb unde aş putea găsi acel pliculeţ de ceai? Păi, normal, la recepţie. Dau rapid o fugă până la recepţie şi rog persoana respectivă să-mi dea două pliculeţe de ceai de mentă şi-i spun că e pentru o fetiţă de doi ani. Faza e că persona de la recepţie făcea pe prostul şi cică nu înţelegea ce vreau să-i zic cu “mint tea” . Încerc să-i explic ceai de mentă, şi-l iau cu “peppermint gum”, ” you know, the taste”  la care tipul făcea pe prostul în continuare.  Cum eram în mare grabă, scot telefonul mobil şi-l pun pe google translate şi cer două pliculeţe de ceai de mentă pentru un copil de doi ani, în limba turcă.
– Aaaaa…. şi se luminase tipul, iar mai apoi plecase până în spatele recepţiei şi se întoarse cu două pliculeţe de ceai.
– Eu, mulţumindu-i, dau o privire peste plicurile de ceai, când brusc îmi căzuse faţa. Erau plicuri de ceai negru
Încerc să-i explic din nou ce vreau şi din nou că e pentru un copil de doi ani, la care tipul luându-mi plicurile din mână le întoarse şi-mi arată cu un zâmbet sarcastic şi la care-mi şopteşte printre dinţi ceva de genul:
– Vezi, în ceaiurile acestea e pusă şi mentă.
Probabil ştiţi cam ce efect are un ceai negru asupra unui om adult darămite asupra unui copil de doi ani. O ceaşcă de ceai negru conţine aproape aceeași cantitate de cofeină  ca şi o ceaşcă de cafea (o ceaşcă de ceai negru are 50 mg de cafeină, iar o ceaşcă de cafea între 65 şi 100 mg). Dacă-i dădeam acea ceaşcă de ceai la fetiţă, o vedeam cu pupilele cât Rolexul vreo două zile. Noah şi uite aşa se lăsase din nou toţi sfinţii şi Allah pe el şi pe restul care mai erau la recepţie. Si bineînţeles că după ce mi-am terminat recitalul, brusc persoana de la recepţie a început să ştie limba engleză.  Da, odată cei blagosloveam, de îndată ce le reveneau cunoştinţele de limba engleză.  Până la urmă a ştiut să mă îndrume la un bar din hotel la care am găsit acel ceai de mentă şi cu care m-am întors în cameră să rezolv problema.
Fetiţa şi-a revenit doar a doua zi, seara, dar în permanenţă se plângea că o doare burta.
Probabil vă întrebați de ce nu am apelat la un medic? Ei bine, vă spun şi care e faza cu medicul din resort. De obicei (şi știu 3 cazuri printre cunoscuţii care au mai fost în Turcia), medicul din resort o să-ţi prezinte că faza e super nasoală, că e foarte grav, şi că trebuie chemată de urgenţă o salvare. Persoana bolnavă trebuie dusă de urgenţă la un spital (şi care o să fie unul privat). Probabil că, medicul din resort are şi el un procent din factura care o să trebuiască sa o plătești la externare. Odată ce ajungi în spitalul respectiv o să te “bucuri” de nişte costuri nu tocmai mici. Din ce povesteau cunoștințele mele, cele de care aminteam mai devreme, e vorba de vreo câteva mii de euro. Bine, aveam asigurare, dar şi atunci în primă fază trebuie să suni asiguratorul, iar mai apoi o să-ţi cheme el ambulanţa.
Noi, ne-am hotărât ca în primă fază să nu apelăm şi doar în cazul în care problema devenea mai gravă apelam la această posibilitate.
În ziua următoare, vroiam să-i dăm nişte banane. Normal că nici nu mai vroia  să audă de mâncarea de la masă. Aşă că merg să-i fac rost de banane. La restaurant erau servite ca şi fructe doar: mere, pere, struguri, pepene roşu şi pepene galben. Aceleaşi fructe pe tot sejurul. Ca şi gust erau ca şi cele importate în Romania, cele cu gust de plastilină.

Opresc un trepăduş din sala de mese şi-l întreb unde-aş putea găsi banane. Bineînţeles că nu aveam de unde. Merg la bar şi acelaşi răspuns: Nu avem. Mă uit pe lista de la bar şi văd un cocktail care trebuia să conţină şi banane şi-i spun să-mi dea bananele care le-ar fi folosit pentru câteva cocktailuri sau pentru smoothie. La care tipul-mi spune că nu se folosesc fructe adevărate, ci doar concentrate de fructe, adică chimicale. Si mă trimite din nou în restaurant. Din nou la  discuție cu trepădușii din prin sală  la care le spun să-mi aducă un şef de sală , un bucătar şef sau o persoana cu care să pot discuta. Normal că după o discuţie nu tocmai plăcută am ieşit victorios din restaurant cu trei banane şi acelea acoperite cu staniol să nu vadă restul turiştilor.
Să nu vă gândiţi că sunt zgârcit, iniţial chiar vroiam să le cumpăr, dar nu aveam de unde. Apoi, când am am văzut cum pun problema, m-am încăpățânat.

Probabil o să spuneți ca fetița a avut această problemă din cauză ca a schimbat bacteriile digestive şi că e ceva normal, şi uneori se mai poate întâmpla. Ei bine, mie nu mi se pare normal pentru că,  doar ce a scăpat fetiţa noastră de această problemă, când m-a apucat pe mine, iar mai apoi pe soţie. Pe plaja, chiar discutam cu mai multe cupluri din Rusia (tot familii cu copii mici) şi au avut aceeaşi problemă ca şi noi.
O altă fază care m-a scos din pepeni a fost cea cu rezervarea la un restaurant “a la carte”. Pe durata sejurului aveam inclusă şi posibilitatea să alegem, doar o dată, unul din restaurantele “a la carte” din interiorul resortului. Cum știam că fetiței îi plac foarte mult mâncărurile italienești, dorim să ne face rezervarea la restaurantul italienesc. Merg să fac rezervarea în restaurant şi, precum anticipam, nu se putea face rezervare acolo, ci doar la recepţie. Bun, mă îndrept spre recepţie şi aflu că trebuie să fac rezervare pe un automat care cere anumite date privind data de check in, camera, nume, etc. Introduc date şi vroiam să fac rezervarea pentru seara respectivă, bineînţeles că primesc răspuns că e ocupat. Verific şi la restul restaurantelor şi primesc acelaşi răspuns că sunt ocupate şi că găsim masă liberă, doar în restaurantul turcesc 🙂
Ok, verific pentru seara următoare şi, acelaşi răspuns, e ocupat. Bineînţeles, găsim masă liberă doar în restaurantul turcesc.

Din nou introduc datele şi pentru ultima seară din sejurul nostru şi din nou, liber doar în restaurantul turcesc. “Automatul” aşa era setat încât să-ţi ofere masă liberă doar la restaurantul turcesc. Si spun acest lucru deoarece am aşteptat mai mult timp în apropierea automatului şi toate persoanele care-şi făcea rezervare primeau acelaşi răspuns, deşi selectau nişte date cu mult peste ce puteam noi să selectăm (nu ne permitea programul deoarece trecea de perioada în care puteam să stăm în cadrul resortului). La un moment dat ajunge în faţa automatului un client care avea un sejur de 14 zile şi care încercase să-şi rezerve o masă pe o perioadă mult mai lungă decât un sejur normal, de 7 zile. Văzând ce se întâmplă merg la recepţie şi cer să-mi facă o rezervare la restaurantul italienesc. Bineînţeles că, nu se poate şi că e ocupat. După ce-i prezint cele văzute la automat şi cer tipului să verifice de ce nu se poate face rezervare la acest restaurant nici peste 7-8 zile, ei bine, uite că a mai apărut o masă liberă, şi uite aşa s-a putut face loc de încă o rezervare, pentru noi. Odată ce am ajuns la restaurant chiar am remarcat că, un mare număr de mese, erau libere şi nu era făcută nicio rezervare. De fapt, toţi clienţi care ajungeau în faţa “automatului” erau “ajutaţi” să-şi rezerve o masă doar în restaurantul turcesc 😀

Totuși, a fost cea mai comestibilă mâncare din interiorul resortului:

Despre ce am găsit în cadrul acestui resort sunt foarte multe lucruri de povestit. Probabil sunt şi lucruri bune de spun, dar din cauză că cele negative ne-au făcut să avem o părere foarte proastă despre acest resort nu am cum să mi-le amintesc, şi nici nu vreau.

Ca şi concluzie.

Noi, nu o să mai ajungem prea curând prin Turcia la așa zisul all inclusive sau ultra all inclusive şi nu din cauza costurile, ci din cauza a ceea ce se oferă în cadrul acestor resorturi. Plătești cantitatea, nu calitatea. Noi preferam sa mâncăm mai puţin, dar să mâncăm mâncare de calitate.
Sincer, prefer să merg în Croaţia sau în Grecia, iar de banii aceştia ne facem noi “ultra all inclusive“.
Chiar făceam un calcul. Drumul până în Croaţia, pe noi, ne costă cam 150 de euro dus întors (motorină + taxele de drum). Cazarea anul trecut ne-a costat 50 de euro / noapte (două dormitoare, baie, bucătărie şi terasă). Pentru un sejur de 7 nopţi am ajunge la aproximativ 350 de euro pentru cazare.  Ca si timp, am face tot cam atât. Din Oradea pana în Turcia am făcut cum 11 ore. Timp care include drum Oradea Timișoara, timp pentru check-in, stat în aeroport, zbor, transfer de la aeroport în resort.  Din Oradea în Croaţia, cu maşina, am face tot cam aşa.
Deci, dacă facem un calcul cu aproximativ 500 euro am avea cazarea si transportul pana în Croaţia, iar de restul 1500 de euro cât a fost diferența până la sejurul din Turcia , eu zic că, putem să ne facem ultra all inclusive cum vrem noi. Chiar nu ai cum să cheltuiești cei peste 200 de euro/ zi, pe mâncare şi băutura în Croaţia nici dacă mănânci “a la carte” fiecare masă.