În prima seară în Cracovia, datorită faptului că am ajuns destul de târziu şi apoi a trebuit să ne rezolvăm problemele legate de cazare, am ieșit în oraș la o oră destul de târzie, dar odată ce am ajuns în piața centrală (Rynek Główny) am realizat că acest lucru a fost doar în favoarea noastră. Eu unul sunt fascinat de ” peisaje de noapte “, de clădirile frumos iluminate , iar cele din Cracovia au întrecut măsura 🙂 Şi nu doar frumusețea clădirilor sau bisericilor frumos iluminate ne-au încântat, ci şi viața de noapte din acest oraș, toată lumea fiind pusă pe distracție şi voie bună.
Apropo, că tot am deschis acest subiect, mi-am adus aminte o secvență foarte frumoasă. În timp ce stăteam la o terasă şi ne savuram berea, s-a oprit în faţa terasei un grup de tineri care a oferit un spectacol de breakdance de zile mari. De fapt, era un duel între două trupe, care a fost promovat de chelnerii de la terasa la care am stat noi. Toată lumea s-a adunat în faţa terasei noastre şi admirau acest spectacol gratuit. Se poate vedea şi în următoarele filmulețe:
Un alt lucru care mi-a plăcut foarte mult, era faptul că te puteai plimba prin orașul vechi cu o caleaşcă trasă de cai. Fiecare destinație turistică importantă are cate un motiv asemănător, în Veneția te poți plimba cu gondola, în Amsterdam cu barca pe canale, în Paris cu vaporașul pe Sena, ei uite şi în Cracovia poți sa te plimbi prin orașul vechi într-o caleaşcă trasă de cai.
În fiecare seară am ales să ne plimbăm prin piața Rynek Główny, dar şi pe străzile aferente, pentru a prinde cât mai mult din frumusețea acestui loc, iar mai apoi să ne retragem la câte o terasă unde puteai să-ţi petreci seara până la ore foarte târzii din noapte. Şi toate acestea înconjurat de un peisaj feeric.
Bazilica Sf. Maria (Kościół Mariacki) :
Sukiennice, Hala postăvarilor :
Turnul primăriei din Cracovia (Wieża ratuszowa)
Piața centrală (Rynek Główny) :
Prin Cracovia: Castelul Wawel :
Ne găsiți și pe Facebook:
http://www.facebook.com/Bucketlistro
Despre Cracovia am mai scris si :
http://www.bucketlist.ro/unde-sa-mananci-in-cracovia/
http://www.bucketlist.ro/cracovia-cum-sa-ti-iei-teapa-la-cazare/
http://www.bucketlist.ro/drum-spre-cracovia/
http://www.bucketlist.ro/magazin-de-suveniruri-din-cracovia/
http://www.bucketlist.ro/bazilica-sf-maria-din-cracovia/
http://www.bucketlist.ro/castelul-wawel-din-cracovia/
Pingback: Bazilica Sf. Maria din Cracovia | Bucketlist
Pingback: Turnul primăriei din Cracovia | Bucketlist
Pingback: Magazin de suveniruri din Cracovia | Bucketlist
Pingback: Unde să mănânci în Cracovia | Bucketlist