Târgul meşterilor populari – Beiuş

Mi-am dorit mai demult să vă prezint puțin zona mea natală, dar de fiecare dată mi-a lipsit un ‘pretext’. Acum, că se apropie sărbătoarea Învierii Domnului și suntem cu toții mai aproape de familie şi tradiții, am considerat că e un moment potrivit.

Așadar, m-am născut și crescut în Beiuș. Mi-am considerat dintotdeauna orășelul ca fiind unul norocos, privilegiat pentru că se află în depresiunea şi în țara Crişurilor. De acasă, în 20 km se poate ajunge la Stâna de Vale, în vreo 40 km la Padiş şi aproximativ 50 km la Băile Felix. Tot în zonă se găsesc şi trei peșteri cunoscute: Peștera Urșilor, Peștera Meziad si Pestera cu cristale din mina Farcu.  De când s-a descoperit și forat apa termală, avem și un mic ștrand termal.

Beius 13 Beius monument Beius Parc Beius Parc Beius Centru

În același timp orășelul mustește de istorie. Beiuşenii au cu se mândri în acest sens. Samuil Vulcan reprezintă o școală cu tradiție. Liceul a fost înființat în 1828 şi a fost a doua şcoală din Transilvania cu predare în limba română şi latină.

Şi pentru că mai întâi de toate vroiam să vă povestesc de tradiții, am să încep prin ultimul mic eveniment desfășurat în acest sens în oraş, şi anume târgul meșterilor populari. Nu întâmplător ziua aleasă pentru desfășurare a fost Joia mare, zi  de  târg pentru cei din zonă.  Expoziția cu vânzare a avut loc în faţa muzeului municipal Beiuș. Aceasta a reunit meșteri populari din întreaga zonă și a dorit o promovare şi perpetuare a tradițiilor din depresiune. Din rândul exponatelor nu au lipsit ouăle pascale împistrite, sculpturi, icoane, precum și renumita vioară cu goarnă (sau în denumirea locală  ‘higheghe’).

Despre tradițiile şi obiceiurile pascale din zonă, aşa cum mi le amintesc şi păstrez eu, în postul următor.

Târgul meşterilor populari - Beius Târgul meşterilor populari - Beius Icoane la Târgul meşterilor populari - Beius Târgul meşterilor populari Beius - higheghe Târgul meşterilor populari Beius - vase de lut Târgul meşterilor populari Beius - Oua Incondeiate Oua Incondeiate la Târgul meşterilor populari Beius pictura la Târgul meşterilor populari Beius Târgul meşterilor populari Beius Târgul meşterilor populari Beius - panoplie Târgul meşterilor populari din Beius Târgul meşterilor populari din Beius

 

This entry was posted in Impresii de vacanta, Romania and tagged . Bookmark the permalink.

2 Responses to Târgul meşterilor populari – Beiuş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.