Când i-am spus soției despre ce vreau să vă povestesc a zis că-s nebun. E o întâmplare care s-a petrecut în urmă cu câţiva ani şi care a implicat un prieten bun, faţă de care-mi cer scuze în momentul de faţă, deoarece doar acum poate să afle de ce am plecat după un timp aşa de scurt de la el. După faza petrecută, am preferat să scoatem banii din buzunar şi să ne luăm cazare în mod normal, într-o cameră de hotel şi să nu mai încercăm tot felul de variante de cazare.
Prietenul nostru e plecat de o bună perioadă de timp în Italia, la lucru. Ne cunoaștem de foarte mult timp, din perioada studenției şi am păstrat legătura. După terminarea facultăţii, cum nu a găsit de lucru în România, şi-a luat inima în dinţi şi a plecat în Italia. Lucrează ca şi asistent medical pentru a îngriji o băbuță provenită dintr-o familie foarte înstărită. Din plictiseală, ne suna de foarte multe ori, uneori cu apeluri de câte o jumătate de oră, bucurându-se că mai are cu cine vorbi să-şi mai spună păsul. De fiecare dată când ne suna ne invita la el în vizită, spunându-ne să mergem liniștiți că avem cazarea asigurată deoarece locuia la băbuță acasă, într-o vilă imensă.
În urmă cu câţiva ani pornim într-un tur prin Croaţia, cu nişte buni prieteni, despre care v-am povestit aici , aici și aici . Când eram aproape de finalul acestui tur mă trezesc cu un apel de la prietenul nostru din Italia, care din plictiseală avea chef de poveşti. Îi spun că sunt în tarif de roaming şi că o să ne auzim la telefon când ne întoarcem în ţară la care, aflând că suntem în Croaţia, încerca din răsputeri să ne convingă să mergem la el, în Italia. După o muncă de lămurire, în care mă costase roaming-ul la telefon mai mult decât benzina până în Italia, cedez şi-i promit că o să ajungem şi pe la el, dar numai eu şi cu soţia mea, ceilalţi din gaşcă dorind să se întoarcă în ţară.
Iată-ne porniţi la drum, spre oraşul Vicenza din Italia. Am cedat acestei propuneri mai mult pentru faptul ca soţia mea încă nu văzuse Veneţia şi îşi dorea foarte mult acest lucru. Eu o mai văzusem .
Ajungem în locaţia indicată de prietenul nostru şi, într-adevăr, găsim o vilă imensă, să nu-i spun palat. Ca să vă închipuiţi mărimea acelei vile pot să vă spun că la parterul acelei clădiri se găsea o fabrică de cămăşi a familiei respective ce avea un magazin exclusivist în Milano. Proprietarii acelei vile erau mutaţi în Milano, în vilă a mai rămas doar bunica lor, care era imobilizată la pat.
Ne-am întâlnit cu prietenul nostru şi cu mama lui, iar mai apoi am intrat în vilă, făcând un tur prin toată clădirea. Într-adevăr, se vedea că vila aparţine unei familii foarte bogate, atât prin arhitectură cât şi prin imensitate, dar cred că nu a mai fost renovată, probabil, de la nunta bunicuţei, doar noah ce să mai băgăm de vină. Arăta mai mult a muzeu de antichităţi, închis pentru renovare, decât a casă de locuit, dar vorba aceea, noi eram “şi săraci şi cu pretenţii”.
Lăsam bagajele în vilă şi pornim să vizităm Vicenza împreună cu prietenul nostru, întorcându-ne la o oră târzie. Ajunși în vilă, am stat pe terasă la o bere, înconjuraţi de şopârlele care mişunau în jurul nostru, terasa fiind plină de vegetaţie apoi, într-un târziu, ne-am retras în cameră întrucât dimineața la prima oră trebuia să pornim spre Veneția.
Eu cu soţia am primit o cameră imensă la capătul unui coridor lung, iar lângă camera noastră era şi o baie comună pentru acea vilă. Încă de la început, de când am intrat în cameră, aveam senzaţia că toate tablourile se uitau la noi şi ne studiau. Camera avea un mobilier foarte vechi din lemn masiv, două paturi imense, foarte înalte, că trebuia sa-ţi faci avânt să te poţi urca în pat, iar pereţii erau plini de tablouri. Nu ştiu, nu cred în paranormal, dar se petrecea ceva aiurea. La început am crezut că doar mie mi se întâmplă acel lucru, dar la care în momentul în care ne-am pus în pat se întoarce soţia spre mine şi mă întreabă dacă nu am o senzaţie ciudată. Eu, ca să o îmbărbătez, îi spun că nu şi că totul e normal, dar în sinea mea aveam inima cât un purice. Ce mai, mă aşteptam la un scenariu ca şi în filmul Poltergeist de Steven Spielberg. Nu mai trec vreo 30 de minute, la care auzim nişte paşi apăsaţi pe coridor, o uşă care se deschide, un întrerupător care se aprinde. Era de la baia alăturată. Faza cea mai interesantă era că, nu avea cine să meargă la acea baie. Prietenul nostru şi mama lui dormeau fiecare în camere ce aveau baie proprie şi nu aveau niciun motiv să meargă la baia de pe hol. Singura persoană care mai era în clădire era acea băbuţă, care nu se putea ridica din pat. Ei, aşa am stat noi cu ochii deschişi toată noaptea aşteptând cu nerăbdare să iasă cineva de la baie până se făcuse ziuă. La un moment dat, chiar vroiam să ne îmbrăcăm să coborâm şi să dormim în maşină, dar nu mai aveam curajul să ieşim pe acel coridor 🙂 Bineînţeles că uşa de la baie nu s-a mai auzit deschizându-se pentru a ieşi cineva..
Se face într-un final dimineaţă, auzim că s-a trezit şi prietenul nostru, aşa că sărim voioşi din pat şi ne îndreptăm spre bucătărie. Din curiozitate îl întrebăm dacă a fost în baia alăturată şi, bineînțeles că primim răspuns negativ atât din partea lui, cât şi din partea mamei lui.
Ne facem rapid bagajele şi pornim spre Veneţia spunându-i că a intervenit ceva în România şi că nu mai putem rămâne încă o noapte. Chiar nu vroiam să iau parte, din nou, la vreun scenariu din Poltergeist 🙂
