Cum vă spuneam, trecusem de pasul Grimsel şi ne îndreptam spre Luzern. De fapt cazarea era în Merlischachen, o suburbie a orașului, într-un fost han. Am parcurs mai bine de jumate din drum pe ploaie, domolindu-se abia târziu spre după-amiaza, după ce am trecut de lacul Lungerer. Am apucat să vedem ușor printre nori lacul Samen, de un albastru ireal, ce poate concura oricând cu frumusețea unui safir.
Tot în drum am mai observat un obiectiv touristic, la descriere scria de ceva grota şi încă ceva (la germana mea de atunci nu îmi spunea nimic). Era trecut de ora 15, așa că am hotărât să nu mai oprim, să încercăm să admirăm cât putem de mult din Luzern. Știam că drumul de întoarcere va fi același, cel puțin până pe Grimsel. (http://g.co/maps/538g2)
Am ajuns relativ târziu în Luzern, se lucra la drum, la ceva pasaje chiar la intrarea în oraș, ca urmare am nimerit în ora de vârf 16:30-17 când toată lumea se întorcea de la muncă. Am apucat să vedem din mașină principalele obiective turistice: Palatul Ritterscher, catedrala, gara, primăria aflata chiar pe malul lacului Luzern, turnul de apă şi podul din apropiere lui (Chapel Bridge). Dacă cineva se plânge ca la noi traficul nu e fluidizat, ar trebui să conducă în Luzern! Cu siguranţă în zona de centru ajungi mai rapid pe jos decât cu maşina. La ieșirea din Luzern, accident cu victime, ambele benzi blocate, aşa că pot declara ca în Luzern mai mult am stat în mașină. Va trebui să revin şi să străbat la picior oraşul, la o prima vedere mi s-a părut cochet, un amestec armonios între vechi, peisajul tipic elveţian cu lacul Luzern în centru şi aglomeraţia urbană specifică celor aproape 80mii de locuitori.
Într-un final am ajuns la cazarea noastră, fost han ce funcționează încă de la începutul secolului 18: http://www.booking.com/hotel/ch/schloss-swiss-chalet.en.html . Mare parte din structura a rămas identică si doar a fost renovată, adăugându-i-se facilitate cum ar fi electricitatea şi apa curenta. Baia este comună, iar în cameră a mai fost adăugată o chiuvetă (în mod sigur strica ambianța camerei). Ce nu mi-a placut acolo a fost ospitalitatea celor de la intrare de unde trebuia ridicată cheia (nu era recepție, check-in-ul se face peste drum la hotelul de 4stele). Recunosc că nu m-a entuziasmat de la bun început șederea în acel loc, sub han era un restaurant şi un bar, unde am avut norocul să prindem şi o reprezentație live. Restaurantul era inclus într-un circuit cu cele mai bune din Europa, aveau afişat ostentativ încă de la intrare diploma conferită. Prețurile extrem de ridicate şi faptul că terasa era plina ar fi trebuit să confirme acest lucru. Tin sa mentionez ca în Luzern am mâncat cel mai scump meniu al zilei, la un restaurant chinezesc: 40franci (era cea mai ieftină soluție la îndemână).
La Swiss Chalet am mâncat cel mai bun mic dejun inclus la vreun hotel. Influenţele franțuzești erau notabile, cele mai bune croiassante, pate de fois gras, brânzeturi si cei mai buni cârnați (cred ca totuși erau wurst, suspectez că la origini erau nemțești). Am lenevit până la 9:30, stabilind traseul următor. Am vrut să luăm în considerare şi vechea trecătoare St. Gotthard (altestrasse poate fi găsită pe hartă, o portiune de drum ce păstrează piatra cubică din vremea romanilor), dar am renunțat de dragul lui Baby (maşinuţa mea) , pe care o chinuisem cu o zi înainte la Hospiz. Aşadar, am considerat că e suficient să reluam Grimsel, să vedem ce e cu ‘grota’ ce era în drum şi pasul Nufenen. Până seara trebuia să ajungem în Milano să reîntregim trupa, fără autostradă, şi cu limite de 50km/h.
Am oprit la canionul Aereschlucht, nu era o grota, dar cum spuneam, … germana mea :D.. Amenajare impecabilă, intrare ieftina (4franci cu reducere, 6 bilet întreg), un traseu amenajat de aproximativ 1 ora şi niște peisaje superbe. Am înțeles că avem aşa ceva şi la noi, Canionul Şapte Scări, lângă Braşov. Odată ajunși la cealaltă intrare în canion există două posibilități: fie reluaţi traseul şi să ajungeți aşa la mașină (se poate folosi același bilet de intrare), fie se iese din canion şi se ia un autobus-trenul, cu specific de stațiune, la care un bilet costa 15 franci. În aceaşi zonă, s-ar mai fi putut lua trenurile alpine, care urcă surprinzator spre cele mai înalte trecători. Pentru această opțiune, prețurile nu mai sunt modice 😀
Grimsel l-am trecut de data aceasta pe o vreme frumoasă, am văzut în plina spendoare şi Lungerer şi Samen. În Gletsch, am lăsat în stânga drumul spre Furka şi am pornit spre Nufenen. Vremea însorită a sporit deliciul. Ca şi nivel de dificultate Nufenen mi s-a parut mult mai ridicat decât multe din trecatorile prin care deja trecusem. Drum tehnic, cu multe rampe de ~14%, pe lungime mai mare, Nufenen ajunge la 2478m. Urcarea a durat mai bine de o oră, era de neconceput să nu oprim şi la poze :).
Ce a urmat după Nufenen nu m-a mai impresionat prea tare. Urma partea italiană a Elveţiei. Diferența între cantoane e imensă. ‘Latinismul’ din Lugano e pregnant, singurul lucru care îţi amintește că mai eşti în Elvetia e peisajul ‘clasic’ lac şi munte. Curățenia de pe străzi lasă de dorit, respectarea regulilor de circulație la fel. A fost doar o coborâre de la 2478m la Milano…
poze aici:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.148026788662923.32596.107162309416038&type=1
Ne găsiți și pe Facebook :
http://www.facebook.com/Bucketlistro
Despre drumurile alpine am mai scris şi :
http://www.bucketlist.ro/alpin-driving-experience-partea-1/
http://www.bucketlist.ro/alpin-roads-ep-2-ruschein/
http://www.bucketlist.ro/alpin-roads-ep3-cele-trei-trecatorioberalp-furka-si-pasul-grimsel/
Pingback: 14. Milano - "less is more" | Bucketlist
Pingback: 14. Milano - "less is more" | Bucketlist