Leapșa despre călătorii

Prietena Alina de la Jurnalul Alinuţei mi-a făcut o surpriza plăcută şi m-a nominalizat să particip la o leapşă despre călătorii. Cum nu am mai publicat de foarte mult timp ceva pe blog, am zis ca e momentul să accept această invitație şi să-i răspund întrebărilor din articolul ei.

1. Unde ai zburat prima dată cu avionul?
Primul zborul cu avionul a fost în anul 2006 când am vizitat Tunisia. Chiar peste câteva luni trebuie să sărbătoresc ” întâlnirea de 10 ani” cu avionul şi sper să sărbătoresc tot printr-un zbor, dar cu siguranţă spre o altă destinaţie decât cea de acum 10 ani.
In primă fază am fost foarte greu de convins să mă urc în avion. Deşi am călătorit foarte mult şi înainte de acest zbor, am preferat de fiecare dată să mă eschivez şi să caut soluţii în care sa folosesc alte metode de a călătorii. Preferam să călătoresc cu autostopul , cu maşina, cu trenul, cu bus-ul, dar numai în avion sa nu mă urc. Nu ştiu de ce, dar aveam o frică şi nu-mi puteam explica ce putea să mă oprească să mă urc în avion.  Ţin minte când ne-am hotărât să mergem în Tunisia căutam chiar şi variante de curse pe vase de croazieră numai să nu mă urc în avion.
Până când soţia se uită la mine şi-mi spune: Ce măi, ţi-e frică să te urci în avion? Ei bine, puteam să fac în continuare pe fricosul? Normal că, nu.
Şi uite aşa am lăsat să meargă lucrurile de la sine până m-am văzut urcat în avion şi ajuns deasupra norilor. Doar după ce am  ajuns deasupra norilor am văzut că ” dracul nu e aşa de negru precum pare” şi m-am hotărât să scot şi eu aparatul de fotografiat şi să prind  şi eu câteva cadre.

Primul zbor cu avionul (spre Tunisia):

Monastir Tunisia

Băile Antonine din Cartagina:

Băile Antonine din Cartagina Băile Antonine din Cartagina

Muzeul Bardo Tunis

Muzeul Bardo din Tunis Sidi Bou Said:

Sidi Bou Said Sidi Bou Said
Zborul de întoarcere nu a mai fost cu probleme şi deja începea să-mi fie drag zborul cu avionul.
Si uite aşa de câte ori am ocazia prefer să renunţ la maşină şi să-mi doresc să călătoresc cu avionul

2. Numeşte trei lucruri esenţiale pentru tine atunci când călătoreşti.

  • Telefonul
    Normal, fără doar şi poate telefonul e cel mai important lucru când călătoresc. Probabil, dacă ar trebui să aleg un singur lucru care să-l duc cu mine, telefonul e pe primul plan. Pe cât posibil încerc să-l folosesc la cât mai multe activităţi la care a fost proiectat (camera foto, gps, browsing, etc). Ba mai mult chiar îl folosesc pe post de back-up la tot ce înseamnă acte care trebuie să le avem cu noi ( acte scanate, asigurări scanate, adrese scanate etc). Uneori chiar şi la back-up pentru fotografiile efectuate cu aparatul dsrl. Din aceasta cauză, consider că, serviciile de stocare în cloud sunt cele mai importante (gen Dropbox, google drive etc)
  • Aparatul de fotografiat.
    Desi,  uneori  e o povară în plus (mai ales in cazurile in care nu ai bagaj de cală), aparatul de fotografiat e unul dintre accesoriile la care nu as renunţa în călătorie. Am căutat pe cât posibil să-l optimizez si să-mi fie cât mai uşor să-l iau cu mine. Astfel am cumpărat un obiectiv cât mai versatil pe care pot să-l folosesc în cat mai multe situații şi care să fie cât mai potrivit oricărui subiect fără să-mi car după mine întreaga trusă foto.
  • Îmbrăcămintea şi încălţămintea cât mai comodă .  Prefer să călătoresc comod şi nu să fac prezentarea modei (deşi, chiar nu sunt genul)

3. Cu cine ai vrea sa călătoreşti?
Principalii parteneri de călătorie pentru mine sunt soţia si mai nou, fetiţa, dar niciodată nu am refuzat să primim in călătoriile noastre prieteni dragi, rude sau chiar şi doar cunoștințe, dar cu care am mai călătorit şi cu care ne-am simţit bine. Important e sa ajungem la un numitor comun si să găsim o soluţie de mijloc care sa-i împace pe toți din grup.

4. Ce loc din avion preferi: geam, culoar, mijloc?
Chiar nu am preferințe, important e să ajung în avion. Un singur lucru e cert, locul de la geam o să fie ocupat de fetiță. Încă de la primul zbor a fost fascinată să privească norişori şi cel mai important lucru e ca-i place să călătorească cu avionul.

in avion - la geam
5. Cum „pierzi timpul” atunci când călătoreşti?
De obicei nu-l pierd, încerc să-l folosesc acest timp cât mai util. Dacă sunt în avion, încerc să recapitulez pe documentaţia salvată în telefon, ce am de vizitat, să-mi fac planuri cum să includ cât mai multe obiective, preţuri etc.
Dacă sunt la volan prefer să fiu atent la drum, iar dacă drumul devine plictisitor (autostradă) încercăm să punem o muzica bună în maşină astfel încât să ridicăm buna dispoziţie la toţi pasagerii. Chiar şi în cazul în care călătoream cu bebe în maşină , muzica pentru ei devine chiar haioasă uneori. 😀
6. Numeşte câteva ţări prin care ai călătorit.  
Le găsiţi în partea stângă a blogului (dacă nu folosiți tema de mobil), dar multe ţări încă nu am reuşit să le public.
7. Care dintre acestea a fost preferata ta?
Deși încă nu am reuşit să public mai nimic despre Suedia, încep să o consider ca fiind una din destinaţiile favorite, indiferent de anotimp (am vizitat aceasta tara atât iarna cât şi vara).
Oricum o lista cu destinațiile favorite o găsiţi si aici

8.Cu ce mijloc de transport îți place să călătorești?
Pentru distante mai lungi prefer cu avionul.  Pentru confort, si pentru distante scurte prefer  mașina. Precum scria si Larisa , mașina e cu mult mai comodă când vine vorba de căratul bagajelor, de independenţa pe care o poți avea când dorești să-ţi mai organizezi excursii la faţa locului, de faptul că e cu mult mai uşor să ajungi în zone mai izolate.
Sa nu uitam si faptul ca sunt pasionaţi de drumuri tematice

Grossglockner High Alpine Road - Cel mai frumos drum alpin din Austria

9. Numește un loc în care ai vrea să te întorci, din locurile deja vizitate?
Doar un loc? Cam greu sa aleg între Stockholm, Santorini, Zakynthos sau Hallstat.

Stockholm:

Stockholm -Suedia

Zakynthos:

Blue-Navagio-Zakynthos

– Santorini:

Santorini Oia

 

Hallstat:

 

Hallstatt - Austria

10. Există un loc în care nu ai mai vrea să te întorci?
Da. Cu siguranța nu ne vom întoarce la ultra all inclusive-ul din Turcia  .
Nu am exclus Turcia de pe lista si cu siguranță ne dorim să mai ajungem cândva prin această ţară, dar cu siguranţă am exclus de pe lista ” all inclusive” oferit de ei ( şi nu numai de ei)

11. Ai ceva pățanii interesante din categoria „M-am pierdut!”?
Da.  Eram pe drumul de întoarcere din Zakynthos şi cum eram aproape de ţară am hotărât se folosim doar GPS-ul şi să nu mai folosim hărţile tipărite.
Eram pe porţiunea de drum de la Smederevo  – Kovin spre Pancevo ca mai apoi să ne îndreptăm spre Vrsac – Stamora Moravita. M-am bazat pe GPS-ul mașinii, iar la un moment dat am ajuns într-o pădure, pe un drum foarte îngust, pe care, după zeci de mişcări, am reuşit cumva să întoarcem maşina şi să ajungem într-o zonă care să apară pe hartă. Să nu mai iau în calcul şi că zona respectivă era fără semnal GSM, iar combustibilul din maşină era aproape pe terminate (doream să alimentam imediat ce intram în România).Cu siguranţă nu o să uitam în grabă acea porţiune de drum 😀
Despre drumul dus spre Zakynthos v-am povestit aici

12. Unde ai călători special pentru mâncare?
Numai noi știm de cate ori ne-am abătut din drumul Oradea – Timișoara doar să ajungem prin Pecica  pentru a manca aici

Taverna-Pecicană
De multe ori, când mergem spre Austria Germania, pe drum ne oprim si la Paprika Csarda despre care v-am povestit aici

Paprika Csarda
Iar locul in care ne dorim să ajungem din nou să mâncam un ștrudel cu mere este acesta

Apfelstrudel in Hallstatt la Maislinger

Iar cum, doamnele care au propus această leapşa, sau oprit doar la întrebarea care se referea la mâncare şi nu au continuat şi cu băutura . Pot să vă răspund şi la întrebarea : Unde ai călători special pentru băutură?
Ei bine, cu siguranţă, pentru băutură (dar şi pentru mâncare) vreau să mai ajung încă o dată la Oktoberfest în Munchen. Despre acest festival v-am povestit aici

Cortul Winzerer Fähndl - Corturile de la Oktoberfest Munchen

13. Care este următoarea ta destinaţie?
Chiar nu ştiu, nu avem nimic în plan totul se rezumă la promoţiile pe care o să le prindem. Ştim doar că o să căutăm o destinaţie la mare, ideală pentru un concediu cu un copil mic de aproape trei anişori. In rest city break-urile sunt în funcţie de ofertele apărute.

14. Cum iţi place să iţi structurezi călătoria?
“Scânteia” care pune baza călătoriei e vreo ofertă apărută pentru o anumită locaţie sau vreun  eveniment care se desfăşoară într-o anumită zonă.  Nu am un anumit plan să-mi structurez călătoria, dar cu siguranţă că planul de călătorie să fie unul reușit trebuie să bifez toate elementele: transport, cazare, obiective de vizitat, gastronomie locală şi de ce nu şi puţină relaxare.
Oricum, nu poți să-ti faci un anumit tipar, de cele mai multe ori trebuie să te adaptezi la ce găsești la faţa locului.  În multe cazuri informațiile pe care le găsești la faţa locului poate să-ţi schimbe total planurile făcute acasă.
De exemplu, când am vizitat Kaprun şi Zell am See, spre norocul nostru am primit niște sfaturi foarte bune chiar de la proprietarul hotelului în care am stat. Ponturile cum să ne folosim cât mai bine cardul de staţiune ne-a făcut să economisim peste 200 de euro de familie. Despre acestea v-am povestit aici

hotelul Vier Jahreszeiten din Kaprun
Doar în cazul în care facem o excursie cu fetiţa noastră, încercăm să ne facem planuri pentru tot ce poate să apară neprevăzut. Aşa se face că pentru prima ieşire la mare cu bebeluş, în Croaţia, ne-am făcut planul acesta

Plaja pentru bebelusi in Lopar - Insula Rab Croatia
Deși în anumite cazuri în care ne-am făcut planuri cu mult timp înainte si ne-am documentat în privinţa multor lucruri s-a întâmplat să fim luați prin surprindere de lucruri la care sincer nu ne-am gândit. Aşa se face că am ajuns să nu-mi mai pot duce mâna la gură şi să-mi anulez o rezervare la un restaurant doar pentru motivul că nu am ales bine sistemul cu care să transport bebeluşul prin Parcul National Plitvice despre care v-am povestit aici

cu caruciorul prin Plitvice
In alte cazuri am ajuns să ne modificăm concediul doar pentru anumite lucruri neprevăzute, care uneori  pot să vină chiar si din sfera …… paranormalului 😀

15. Pe cine provoci?

– pe Ioana  de la printreranduri.com care are ce sa va povestească. Si spun lucru acesta pentru ca a ajuns pe 7 continente, si asta într-un singur an.

Acest articol face parte dintr-o leapșă a călătorilor.  Vă invit să le citiți. Au mai scris si:

 

About Naghiu Ovidiu

Impresii de călătorie de la un pasionat de călătorie.
This entry was posted in Impresii de vacanta, Uncategorized and tagged . Bookmark the permalink.

5 Responses to Leapșa despre călătorii

  1. Ana says:

    Hehe de cand am si eu in gand sa il completez!!!
    Dar după job parcă tot mai plăcut e sa citesc ce răspund altii:)

  2. Iuliana says:

    E unul dintre cele mai complexe articole cu jocul de leapsa pe care le-am intalnit. Te-ai daruit putin in a scrie toate acele informatii. N-am luat parte la prea multe calatorii, ca altfel m-as fi bagat si eu.

  3. Anamaria says:

    Foarte interesant. Hallstat-ul e locul meu de suflet, Raiul arheologilor :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *