Altringen & Lanurile de rapiţă

Duminică de dimineață, de Florii, am pornit într-o mică ieșire de relaxare în zona Timișoarei. La ora 9 dimineaţa, prietenii mei erau jos cu mașina în fața blocului, așteptau doar să cobor. L-am luat în grabă pe Nikky şi, fără să apuc să mai fac vreo documentare adițională pe internet, am pornit la drum. Ca norocul că știau ei direcția în care trebuia să o luăm.Despre destinația inițială stabilită, Charlottenburg, știam câte ceva, întrucât citisem mai demult şi era o veche idee de a explora zona.

Charlottenburg (sau Șarlota) este singurul sat construit sub formă de cerc din Banat. Distanța din Timișoara este oarecum mică, şi anume ~40km, pe drumuri județene. Din  fericire pentru noi si pentru mașinuță, starea drumurilor a f0st chiar bună și cum era și duminica de dimineață si sărbătoare, nu am avut deloc parte de aglomerație, nici în oraş, nici în afara lui.

Pe drum, o dată trecuți de Pischia, am avut parte de peisaje desprinse din romanele ce le citisem odinioară în liceu. Câmpuri înverzite, de un verde ireal de crud, cu turme de miei și oi; fântâni ce își înălțau obraznic bratul spre cer, menite sa astâmpere setea animalelor.

Satele mici, cu case colorate, ce aduceau cu cele din pusta maghiara, cu fântâni mai mici și mai vechi, cu mecanisme interesante, toate aduceau o senzație accentuata de liniște și deconectare.

Intru cât nu am apucat să luăm micul dejun, pe drum a apărut și ideea: Noi ce mâncam? Şi mai ales…  unde? din vorba în vorba, prietenii mei au zis ca știu ca în zonă trebuie sa fie şi o pensiune: Casa Altringen, la vreo 10 km de destinația noastră inițială. Asa ca ..încet încet am mers încolo. Inițial am trecut de Charlottenburg, de Altringen, si am înaintat atât timp cât am mai avut asfalt sub roţi. Ne-a lăsat furați de peisajul sălbatic si superb. Am oprit de câteva ori să facem poze. Ne-am întors în Altringen, iar pensiunea am reperat-o ușor.

O casa cocheta, curata şi aranjata. De cum a intrat, ne-a întâmpinat gazda, un domn cald şi prietenos, sşi cei doi catei simpatici.

Fiind frumos afară şi cald, am ales să mâncăm pe terasă, în spatele casei, aproape de livadă. Meniul ales: supă cremă de ciuperci cu crutoane, ceafă de porc la grătar şi salată de primavară. Ne-ar fi tentat şi desertul cu ciocolată, dar .. ne gândeam că poate nu va mai fi loc.. şi cam aşa a şi fost. Porțiile pentru trei persoane au fost aduse pe platouri, respectiv într-un bol mare de supă. În curte era o trambulină (posibil pentru copii), dar pe mine m-a tentat o repriză de sărituri. Cum gazda a remarcat faptul că arunc o privire galeșă în acea direcţie, mi-a zis ca pot să încerc liniștită.  Şi cum mâncarea mai avea puţin până să fie adusă, m-am desfătat cu o sesiune de ţopăieli, numai bine cât să fac loc caloriilor ce urmau să fie aduse. De la sărit, am trecut totuşi pe la hamacul ce se legăna în livada de vişini. Era liniste, soare, vișinii infloriți şi, din când în când, atunci când adia vântul… o ploaie fină de petale albe.

După ce am terminat mâncarea, am mai rămas puțin pe terasă înainte de a porni la drum. Apoi am mai oprit încă o dată pe drum pentru o sesiune de poze, de data aceasta în lanurile cu rapiță, dealuri întregi în fășii galbene, cu un parfum plăcut.  În mintea mea s-a făcut rapid analogia cu Provence si câmpurile de lavandă.  Pentru mine a fost o plimbare plină de energie pozitivă.