Alpin roads - Ruschein

Ei bine, ultima dată când vă povesteam am rămas la cota 2757m, încă în Italia. Cazarea pentru acea noapte, rezervată în urmă cu câteva zile, era în Ruschein. Deci partea elvețiană din Alpi aștepta să fie explorată şi cucerită. În general îmi place să construiesc doar un plan în linii mari, să existe o destinație, iar în rest să pot să improvizez nestingherită. Opțiunile inițiale erau: de cucerit trecătorile şi vizitat Davos, sau Chur, şi abia apoi de ajuns la cabană.

Ce se întâmpla de obicei când exista prea multe opțiuni, si estimarea de pe google maps nu corespunde cu real driving time se poate vedea mai jos (adică vreau să spun că e imposibil să nu oprești să mai faci 10 poze, mai conduci tot atâția km mai faci iar o pauză.. se adună). Plecasem la 9:30 din Brescia, şi abia la 15:30 ajunsesem în pasul Stelvio. Mie cel puțin începuse să-mi fie clar că nu vom mai apuca să mai vizitam Davos. Încă mai speram că poate am să prind un mic ‘preview’ din Chur. Citisem câte ceva despre fiecare, şi aş fi putut să merg mai lansat spre obiective, dar riscam să pierd posibilitatea de a gusta farmecul de a mă rătăci pur şi simplu pe străduţe. Asta se derula rapid în mintea mea, sus, pe Stelvio, înainte de a reconfigura ruta. Deci am scos Davos şi am pornit la drum. Aa, da, şi am selectat cea mai rapida rută, fără autostradă.

Următorul ‘obiectiv’ era pasul Umbrail (2501m) de unde a început prima rundă serioasă de coborâre. In vale un orășel cochet, cu căsuțe desprinse din poveste. Flori la ferestre, drapelul național arborat, drapelul cantonului, magazine micuțe, cu străduțe cu trotuar pavat. Mă așteptam să o mai vad si pe Heidi alergând voios pe străduţe. Şi îmi place că e curat, oamenii săritori, si nu au o problemă în a-ți răspunde în engleză (la germana mea de atunci, nu ştiu ce ar fi ieşit cu indicaţiile de orientare :D). Şi vreau să spun că în curând am ajuns să scoatem şi Chur din traseu, asta am hotărât după o pauză de gustare de la 18 (EAT era deja 21, bazat pe istoria din acea zi). A rămas pasul St. Moriz, iar traseul a reieşit a fi următorul http://g.co/maps/3w85f.

Ce mă impresionase până am ajuns în Ruschein au fost următoarele lucruri: starea drumurilor, benzinăriile, iarba, apa şi trenurile. Ok, să şi dezvolt puţin. Benzinăriile: concept abstract, cel puţin în orășelele din munți. Nu există. Maxim 2 pompe pe trotuar, de obicei lângă un service și o spălătorie auto. Deci vrei să alimentezi, cu siguranța nu plătești la casă, sau la vreun angajat. Pui cardul, ți se pre-autorizează.. si voila, pompa deblocată, şi poti începe alimentarea.. Mai ai şi optiunea să pui bancnote în pompă, dar nu am încercat-o, nu aveam franci, decât euro. Vrei o gustare, o ciocolata sau un suc, mergi la un magazin, la fel de mic şi el ca şi trotuarele.. Starea drumurilor: e de prisos să spun că nu am dat în nici o groapă, nu? În plus vremea din munţi a fost foarte schimbătoare, dar asta nu i-a împiedicat să lucreze la consolidarea parapeţilor, sau să tundă iarba de pe marginea drumului. Şi nu a fost suficient că au tuns-o, maşina aspira resturile şi spala asfaltul. Asta la +1500m şi pe ploaie. Şi cât am stat în Elveţia maşina mea arăta la fel ca după o vizita la spălatorie, nu tu noroi, nu tu praf. Lacuri multe, cu apă cristalină sau de culoarea safirului, de la caz la caz, trădând originea, pășuni întinse de un verde crud în august..

Ultima porțiune de drum înainte de a ajunge la locul de cazare a fost un fel de cireașa de pe tort pe acea zi. Diferența de nivel de aproximativ 750m în mai puțin de 7km. Si am ajuns la cazare: http://www.booking.com/hotel/ch/snowfun-boardercamp-laax.en.html GPS-ul nostru deja devenise puțin confuz de la intrarea in Ruschein, multe străduțe înguste şi multe intersecții, deși e doar un mic sătuc de munte. Ne-am hotărât să ne oprim şi să ne orientam/ întrebăm odată ce am pornit-o la picior. Pur întâmplator s-a nimerit să oprim lângă Boardercamp, intrarea din spate. Am intrat, a urmat check-in-ul si mutarea mașinii în parcarea din faţă.

Pozele de pe Booking reflecta destul de bine realitatea. Cabana, nu e cine știe ce, dar pentru cei 40 franci (asta la preturile din Elveția) a fost mai mult decât decentă. Ce nu reflecta însă acele poze, a fost căldura cu care am fost primiți, chiar dacă nu ne știa, si eram doar trecători pentru o singură noapte. Proprietarul era un neamț din Bayern de origine şi prietena lui, localnică. În plus am nimerit chiar de ziua lui, aşa că seara am apucat să stăm la o poveste în hol, la un pahar de tărie din acea zonă, şi la focul din soba cu iz de șemineu. Am avut plăcerea de a clămpănii (spre disperarea tuturor) şi pianul :). M-a surprins să aflu că în acea zonă se vorbește ‘romani’ o combinație între latină şi germană, aveau cuvinte asemănătoare cu cele din română. În plus, pentru comparație cu posturile ce vor urma, berea acolo era doar 2,5 franci sticla de jumate. A doua zi de dimineața micul dejun a adus produse din zona: câteva sortimente de brânză și unt făcute din lapte alpin, pâine de casa, suc de portocale proaspăt stors sau lapte, dulcețuri si cârnați de casa. Proprietarul știa destul de bine zonele pe unde vroiam să hoinărim, aşa că am avut o mica ședință de consfătuiri, asezonată cu descrierile de pe internet, asta înainte de a ne hotărî în ce direcție o vom lua mai departe. Unde ne-au dus sfaturile si drumurile.. toate acestea în episoadele următoare :). Până atunci.. niște poze: